Infertilitatea provocată de burnout poate fi remediată prin cure balneare, susține medicul ginecolog George Vasilescu, de la o unitate de tratament din Sovata, citat de Bună Ziua Brașov.
„Burnout-ul reprezintă o cauză clară de infertilitate. Fazele avansate de oboseală, cu simptome specifice, pot împiedica atât fertilizarea ovocitului, cât şi embrio-implantarea, fie că vorbim de sarcini pe cale naturală sau FIV (fertilizare in vitro)”, susține medicul George Vasilescu.
Potrivit acestuia, tratamentele balneare vin în întâmpinarea persoanelor care doresc obţinerea unei sarcini prin metode naturale, simple; a persoanelor care se pregătesc pentru o procedură de reproducere umană asistată (stimulare ovariană, inseminare intrauterină, fertilizare in vitro, embriotrasfer fresh sau cu embrioni îngheţaţi), şansele de reuşită crescând în aceste cazuri simţitor.
”De reţinut că, pentru rezultate optime, tratamentele balneare se fac în luna premergătoare procedurilor de reproducere asistată, iar în cazuri speciale, cu 3 – 4 luni înainte. De asemenea, se iau în considerare: posibilitatea unui număr mai mare de zile de tratament, endometru nedezvoltat (incapabil de nidaţie), insuficienţă ovariană (forma incipientă), stări cronice de oboseală, stres accentuat, inflamaţii pelvine cornice şi consecinţele acestora”, mai spune medicul George Vasilescu.
Sovata este renumită pentru tratamentele pentru fertilitate încă de la începutul secolului trecut. Băile sărate şi nămolul sparopelic peloidogen au ajutat numeroase persoane să devină mame.
„Un prim factor al infertilităţii, stresul, poate fi rezolvat în timpul curei balneare. În plus, tratamentele efectuate aici au un efect antiinflmator asupra zonei pelvine. Se ştie că inflamaţia peste anumite limite este dăunătoare. Tractul genital feminin fiind unul deschis spre exterior este supus permanent factorilor inflamatori provocând astfel vaginite, colpite, endometrite, salpingo-ovarite. De asemenea, banalele chisturi ovariene, destul de frecvent întâlnite, sunt asociate în multe cazuri cu fenomene inflamatorii endometriale care împiedică nidarea. Astfel, o cauză frecventă de infertilitate, inflamaţia peste limitele fiziologice, poate fi tratată cu succes la Sovata”, punctează dr. Vasilescu.
Burnout-ul este o afecțiune complexă asociată cu epuizarea mentală, fizică și emoțională care apare ca urmare a stresului excesiv acumulat pe termen lung.
Sindromul de burnout nu se asociază neapărat cu orele suplimentare de la locul de muncă, ci cu stresul cronic acumulat, starea de epuizare, insatisfacția față de activitatea desfășurată zilnic și sentimentele de inutilitate resimțite.