La 24 iunie, creștinii sărbătoresc Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. În calendarul popular, această zi este cunoscuta sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica și reprezintă una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite serbări câmpenești prilejuite de solstițiul de vară, care marchează mijlocul verii agrare.
În mitologia românească, Sânzienele sunt zâne bune, dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile cele rele.
Legendele spun că Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă şi „dau puteri” deosebite florilor şi buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. În popor se crede că în noaptea Sânzienelor zânele zboară prin aer sau umblă pe pământ. Ele cântă şi împart rod holdelor, femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile de grindină.
În tradiţia populară se spune că în ziua de Sânziene soarele joacă pe cer la răsărit, căci atunci străluceşte cel mai tare, iar la amiază încremeneşte în loc.
„Această zi marchează pentru tradiţia spirituală românească solstiţiul de vară, când „soarele se odihneşte la amiază”, zi în care sunt realizate numeroase practici magice de fertilitate, fecunditate şi divinaţie. De asemenea, este perioada de început a cositului fânului, de maturizare şi coacere a unor plante cerealiere, precum şi termenul limită când se mai prăşeşte. Este ziua când e culeasă floarea de sânziene, floare ce va fi prinsă în cununi şi ascunse sub perne de către fetele nemăritate pentru a-şi visa ursitul”, a explicat, pentru Adevărul, cercetătorul ştiinţific Doina Işfanoni, de la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală.
În această zi, se joacă Drăgaica, dans ritual ce aduce cu celebrul Căluş, numai că, de data aceasta, alaiul este format numai din fete, câteva îmbrăcate în haine bărbăteşti, numite Drăgaici, Drăghicuţe sau Drăgane.
Ca în cazul căluşarilor, participantele la ritual sunt acompaniate de muzică, iar una dintre fete poartă un steag împodobit cu flori de sânziene, spice de grâu, pânze colorate, usturoi, pelin şi alte plante.
„Alaiul străbate uliţele, formând un brâu simbolic, protector şi fertilizator. În unele sate, fetele iau cu ele şi coase, anunţând astfel vremea cositului. În unele zone, cea mai frumoasă fată este aleasă Drăgaică. Tânăra este gătită cu spice de grâu şi cu flori de sânziene precum miresele, apoi, urmată de celelalte fete cutreieră holdele, câmpurile şi satele, ritualul fiind considerat aducător de belşug şi fertilitate”, explică Elena Iagăr, directorul Şcolii Populare de Arte Piteşti.
În Maramureş exista obiceiul ca tinerii să facă cununi din flori de sânziene, pe care le aruncau pe casă. Cununa aruncată, dacă rămânea pe acoperiş, în acel an tânăra sau tânărul se căsătorea. Pentru băieţi, însă, nu se făceau cununi, ci cruci din flori de sânziene. Dacă ele cădeau înapoi, erau aruncate din nou până rămâneau pe casă şi astfel se afla numărul anilor care mai urmau să treacă până la căsătorie.
În ziua de Sânziene se fac farmece, se ghiceşte, se prognozează vremea, dar şi recolta şi se descântă: „Sânziană, floare-aleasă, / Fă-mă în curând mireasă / Şi-arată-mi norocul meu, / Ce mi-i de la Dumnezeu”. Tot în ziua de Sânziene, însă în satele din nordul Transilvaniei se „înstruţează Boul”. Animalul se împodobeşte cu flori şi se plimbă prin comunitate, ritualul fiind săvârşit pentru aducerea fertilităţii.
„Se mai spune că în ziua de Sânziene amuţeşte cucul, pasărea orologiu a românilor, care s-a pornit a cânta la echinocţiul de primăvară, de Buna Vestire, şi care îşi termină cântecul la solstiţiul de vară”, mai explică Elena Iagăr.
În ajunul Sânzienelor, în noaptea de 23/24 iunie este apogeul benefic al tuturor plantelor de leac, acestea având puteri magice. De asemenea, există interdicţii pentru femei, care nu au voie să lucreze şi, în general, pentru oameni, de a nu umbla la răscruce de drumuri, în apropierea apelor, prin locuri ascunse, acolo un zânele te ameţesc prin dansurile lor lascive, ajungând să-ţi ia minţile. Pentru cei care nu le respectau ziua, Sânzienele puteau aduce urgii şi distrugerea recoltelor.
„În tradiţia populară, se spune că de Sânziene au loc cele mai terifiante forme de manifestare meteorologică. De la căldură năucitoare şi până la furtuni violente cu grad ridicat de distrugere. Există interdicţia de a umbla pe drum pentru că soarele este cel mai puternic. De aceea sunt puse în practică tot felul de descântece şi ritualuri pentru a duce bunăstarea, liniştea şi pacea sufletească, pentru a îndepărta spiritele malefice şi grindina care distruge tot”, mai spune şi Doina Işfanoni.
Sărbătoarea păgînă a Sânzienelor a fost primită de Biserică în calendarul ortodox din timpuri imemoriale. Ea a fost asociată zilei de 24 iunie, când este marcată naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Lingviştii sunt de părere că numele de Sânziana vine de la latinescul „Sanctus Dies Iohannis“, care înseamnă „Sfânta Zi a lui Ioan“. Alţii consideră că numele vine de la „Santa Diana“, zeiţă daco-romană. Cert este că Sânziana/Sînziana este singurul nume cu o zi onomastică specială, în afara numelor de sfinţi şi de Florii.
Sursa: Adevărul
