Pe durata unui contract de credit, românii au greutăți inclusiv din cauza modificărilor dobânzii, motiv pentru care se impun măsuri de plafonare a dobânzilor anuale efective (DAE), a transmis șeful ANPC, Paul Anghel.
„În contextul în care, pe parcursul derulării unui contract de credit garantat cu un bun imobil, consumatorii întâmpină dificultăţi economico-financiare ce pot apărea atât din cauza variaţiei dobanzii sau a cursului de schimb valutar, dar şi ca urmare a unor aspecte neprevăzute sunt astfel necesare măsuri legislative care se vină în sprijinul consumatorilor, cum ar fi măsurile de plafonare a dobânzilor/DAE”, a scris Paul Anghel, vineri, 20 mai, pe Facebook.
Acesta a prezentat mai multe exemple concrete de costuri pe care băncile le practică în prezent. Astfel, pentru un credit anual de 10.000 de lei, românii pot ajunge să plătească și o dobândă de aproape 60.000 de lei, iar suma finală de achitat ar fi de aproximativ 70.000 de lei.
Adrian Vasilescu, consilier de strategie la BNR, a anunțat deja că ratele românilor vor continua să crească.
„Sigur că vor crește, pentru că dacă ne uităm numai la când a început războiul, din 24 februarie și până vineri (n.red. – 20 mai), când avem ultima rată calculată, nu a fost zi de la Dumnezeu în care ROBOR să nu crească. Zi de zi, fără nicio excepție. Va crește în continuare tot așa”, a afirmat Vasilescu.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează ratele românilor, a ajuns luni, 23 mai, la valoarea de 5,79% pe an, o creștere de 0.08 față de vineri, 20 mai, arată datele BNR, scrie libertatea.ro La începutul acestui an, ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an, ceea ce înseamnă că aproape s-a dublat din ianuarie și până acum. Acesta este cel mai mare nivel atins de ROBOR la trei luni în ultimii 9 ani.