După ce olimpicii cazați la Colegiul Economic “Gheorghe Chițu”, pentru Olimpiada de Limbă Franceză organizată la Craiova, s-au plâns de condițiile mizere, șeful ISJ Dolj a reacționat afirmând că dacă ar fi știut la momentul respectiv, i-ar fi putut muta pe elevi în alte camere. Directorul școlii spune că vor fi discuții legate de activitatea administratorului căminului și cea a instalatorului și acuză olimpicii că au făcut mizerie. Între timp, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că situația va fi analizată și că decizia managerială a de a caza elevii aici nu a fost cea mai bună.
Cei mai mulți dintre elevii veniți din toată țara pentru Olimpiada de Limba Franceză, organizată la Craiova chiar înainte de Paști, 119, au fost cazați la Colegiul Econimic “Gheorghe Chițu”, într-un cămin nerenovat. Reamintim că, după competiție, unii dintre elevi s-au plans, pentru jurnaliștii de la edupedu.ro, de condițiile de cazare. Ei spun că în camere era frig, iar mobilierul vechi și mucegăit. Au trimis și fotografii care să le susțină spusele.
În băi era rugină, chiuvete defecte, iar apă caldă au avut doar câteva ore, după ce au făcut sesizări.
Miercuri, după vacanța de Paști, șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Dolj, Daniel Ion, a mers la fața locului, să vadă despre ce este vorba, pentru că, așa cum susține, a aflat din presă despre nemulțumirile elevilor.
„Noi am organizat două olimpiade. Olimpiada Națională de Tehnologie și Aplicații Practice, la care au participat 170 de elevi, 45 de profesori însoțitori și 30 de membri ai Comisiei Naționale, și Olimpiada Națională de Limba Franceză cu 270 de elevi participanți, 45 de profesori însoțitori și 45 de membri ai Comisiei Naționale. Elevii și profesorii însoțitori de la Olimpiada Națională de Limba Franceză au fost cazați astfel: 119 la Colegiul Economic ”Gh. Chițu”, 70 la Colegiul Național ”Elena Cuza” (unde s-au desfășurat și probele), 42 la Liceul Tehnologic ”Costin D. Nenițescu” (aceștia au fost transportați cu autocarul de la Palatul Copiilor) și 45 la Hotel Euphoria. Rațiunea pentru care noi am ales aceste locații a fost legată strict de distanța parcursă de la locul de cazare către locurile în care se desfășurau probele de examen, în speță Colegiul „Elena Cuza”. Am gândit lucrurile în așa fel încât să nu-I dispersăm foarte mult pentru a fi grupați într-un singur loc. Inițial, la Colegiul Economic au fost alocate 80 de locuri de cazare pe care le-am suplimentat cu încă 45. Pe acestea le aveam rezervă în situația în care veneau refugiați din Ucraina. Într-adevăr condițiile de cazare n-au fost printre cele mai bune, în sensul că este un cămin care nu e renovat, mobilierul este vechi, însă urma să intre în renovare. A fost foarte important că aveam cantina acolo, iar distanța de la Economic la Cuza este una foarte mica. Au fost peste 30 de profesori de limba franceză voluntari care au preluat elevii, i-au îndrumat, au participat cu ei la mai multe ateliere de dezoltare personală”, a afirmat, pentru Jurnalul Olteniei, Daniel Ion, șeful ISJ dolj.
Întrebat cum putea fi evitată o astfel de rușine, Daniel Alexandru Ion nu are un răspuns concret. El consideră că trebuia să fie anunțat și schimba imediat camera cu una de rezervă.
„Să știți că per ansamblu condițiile de cazare n-au fost dezastruoase. Au fost punctuale, niște situații întâlnite, relatate în presă. Noi de la Inspectoratul Școlar nu am fost informați, și nici cei din Comisia de Organizare privind condițiile de cazare. Noi am fost deschiși de fiecare data. Am primit un telefon cum că apa caldă și căldura nu se ridică la standardele cerute, imediat am reparat lucrurile. De asemenea, dacă primeam vreo sesizare verbală sau scrisă în acea perioadă cu siguranță interveneam pe loc. Erau și camere de rezervă în care puteau fi cazați cei care n-au fost mulțumiți de condițiile respective. Aveam și alte unități unde puteam să mergem dar nu am fost sesizați asupra acestor aspecte. Noi în presă am văzut ce au postat copiii. Dacă noi eram sesizați pe loc cu siguranță rezolvam problemele”, a concluzionat Daniel Alexandru Ion.
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, încă de marți seara, că situația ar fi putut fi evitată dacă exista o mai bună comunicare între municipalitate și ISJ Dolj.
“Primăria Craiova nu a fost întrebată unde pot fi cazați elevii de la olimpiade, organizarea aparținând în totalitate Inspectoratului Județean Școlar Dolj. Ne-am fi opus ca ei să fie cazați acolo, dat fiind că liceul intră în reabilitare, în totalitate, în luna mai, așa cum s-a întâmplat în alte 30 de școli și licee, anul trecut. De altfel, unul dintre etajele acestui cămin era deja renovat, celelalte urmând să fie reabilitate. Elevi au fost cazați și la liceele Nenițescu, Bibescu, Energetic și Elena Cuza, unde condițiile sunt impecabile.Menționez că orașul Craiova este printre puținele unde s-a investit foarte mult în sistemul educațional. Numai în ultimul an au fost refăcute toate bazele sportive școlare, iar în peste 50 la sută din unitățile de învățământ a fost schimbat mobilierul școlar, au fost efectuate lucrări de reparații la fațade, interioare, băi, internate. De altfel, în toate intervențiile mele publice am spus că la Colegiul Chițu sunt necesare lucrări ample de reabilitare, atât la baza sportivă, cât și la clădiri, care nu pot fi inițiate repede, fiindcă trebuie să respectăm niște proceduri. Deci se cunoștea starea acestui colegiu.
Doar trei internate din Craiova mai au nevoie de reparații capitale, iar la Colegiul Chițu este unul dintre ele. Înțelegem că decizia de a fi cazați în acel cămin a fost luată de IȘJ Dolj pe motiv că este mai aproape de sălile de clasă unde se ținea concursul școlar. Dacă am fi fost consultați, am fi putut pune la dispoziție un autocar pentru deplasarea elevilor, așa cum am făcut-o în nenumărate cazuri. Din păcate, lipsa de comunicare poate duce și la astfel de situații nedorite! Așa cum am fost deschiși, de fiecare dată, la acordarea de sprijin oricărei entități a statului, am fi făcut-o și acum la un simplu apel telefonic, mai ales că este vorba de copii”, a comentat, pe facebook, Olguța Vasilescu.
În scandal a intervenit și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care cere analizarea situației.
„Aș vrea să vă spun că în municipiul Craiova există doar 3 cămine care nu au fost reabilitate, unul din acestea trei a fost ales ca locație, pentru proximitate, am înțeles. Am semne de îndoială cu privire la corectitudinea deciziei manageriale și acest lucru va fi analizat și măsurile vor fi în consecință pentru că atunci când ești într-un oraș în care ai trei cămine nereabilitate, iar tu iei decizia să cazezi olimpici într-un cămin nereabilitat nu cred că decizia managerialîă este cea mai bună”, a spus, marți, pentru Aleph News, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.
Directorul liceului vizat spune că este un scandal artificial. În timp ce elevii se plâng de mobilierul din camere și de băile defecte, acesta vorbește despre vesela de inox de la cantină. Ba mai mult, spune că olimpicii au lăsat în urma lor saci întregi de gunoaie.
“Este un scandal artificial, unilateral vazut. Ar fi trebuit fotografiate toate spațiile. Vesela a fost de inox deoarece așa prevăd regulile într-o cantină școlară. Inoxul nu este orice fel de metal ca la pușcărie. În ceea ce privesc sancțiunile, vor fi discuții cu privire la activitatea instalatorului și al administratorului căminului deoarece a fost o problemă la început cu căldura, însă a fost imediat reparată. Trebuie ținut cont că internatul n-a mai intrat în reabilitare de foarte mulți ani, iar condițiile nu sunt așa de diferite ca în celelalte internate din oraș. Pozele trebuiau făcute înainte, nu după ce elevii au lăsat saci întregi de gunoaie în urma lor”, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, Dumitru Iftimov, directorul Colegiului Economic “Gheorghe Chițu”.
Foto: Edupedu