Consiliul Judeţean Dolj a început demersurile pentru schimbarea statutului Muzeului Olteniei din Craiova în muzeu naţional, datorită colecţiilor unice în România pe care le deţine în patrimoniu, precum un tezaur domnesc, manuscrise şi documente medievale, Fondul ‘Nicolae Titulescu’ şi Colecţia ‘Maria Tănase’.
Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, Muzeul Olteniei, care deţine trei secţii, istorie, etnografie şi ştiinţele naturii, se va numi Muzeul Naţional al Olteniei.
„Ne dorim ca valoarea patrimoniului deţinut de Muzeul Olteniei din Craiova să primească recunoaştere la nivel naţional, de aceea am început demersurile pentru schimbarea statutului instituţiei şi clasificarea lui ca muzeu de importanţă naţională. Astfel, după adoptarea noului statut, instituţia se va numi Muzeul Naţional al Olteniei. La şedinţa de Consiliu Judeţean din această lună, vom supune votului un proiect de hotărâre pentru aprobarea acestor demersuri”, a anunţat preşedintele CJ Dolj.
Cosmin Vasile a afirmat că legislaţia în vigoare menţionează faptul că pot fi clasificate drept muzee de importanţă naţională acele instituţii al căror patrimoniu cuprinde bunuri culturale mobile ce constituie colecţii unicat la nivel naţional.
„În patrimoniul Muzeului Olteniei se regăsesc numeroase colecţii unice în România, precum un tezaur domnesc, manuscrise şi documente medievale, Fondul ‘Nicolae Titulescu’ şi Colecţia ‘Maria Tănase’. Schimbarea statutului va însemna o recunoaştere a valorii muzeului, a eforturilor investiţionale depuse în ultimii ani şi va contribui la atragerea interesului vizitatorilor pentru instituţia noastră”, susţine preşedintele CJ Dolj.