„Mami, ce e ăla un război?”. O întrebare care dacă vine pusă pe timp de pace din partea unui copil, primește sau nu un răspuns relevant și cu siguranță fără prea multe explicații. Ce faci dacă, în schimb, întrebarea vine în mijlocul unui conflict deja existent, un conflict în care mor inclusiv copii, sau rămân cu traume psihice care se vor releva în dezvoltarea lor?
Stresul acumulat de conflictul din Ucraina se resimte nu doar în rândul adulților ci și în ceea ce-i privește pe cei mici. Pentru ei, e ceva nou, ca și pentru mulți adulți, de altfel. Așa cum prima zăpadă trezește curiozitatea copilului și nevoia de întrebări, la fel informațiile despre război au nevoie de lămurire, mai ales că cei mici preiau teama părinților și captează informațiile de la televizor sau discuțiile din casă. Psihologul Mihail Jianu spune că începând cu vârsta de 3 ani, copilul ar trebui să știe ce se întâmplă în jurul lui, iar pentru acest lucru este dator părintele.
„Copilul, în funcție și de vârstă, trebuie să știe de război. De la vârsta de 3 ani copilul ar trebui să știe adevărul. După 7 ani copilul înțelege foarte bine orice stare care nu este tocmai bună. După decesul părinților și divorț pe locul 3 este trauma unui război, a unui dezastru natural”, a spus psihologul Mihail Jianu, care a adăugat și faptul că dezvoltarea psihică a unui copil care crește în război este afectată. „Copiii din Kiev vor avea în dezvoltarea lor această panică, această frică dată de războiul prin care trec. Copilul trăiește la nivelul emoțiilor senzații de anxietate, de furie. Stare pe care nu o pot identifica, în funcție de vârstă, sunt copleșiți de emoție”, a completat psihologul.
Copilul trebuie să își simtă părintele mai apropiat ca niciodată în astfel de momente, iar starea de panică trebuie să lipsească din exprimare. Nu toți părinții reușesc să gestioneze astfel de momente, riscând să devină, după spuse psihologului, subfuncționali.
„Părintele ar trebui să exprime o stare de încredere. Repetarea faptului că părintele îl iubește necondiționat. Nu trebuie să afișezi pe față toată panica de care tu dispui. Mai ales copiii mici nu trebuie să vadă această panică. Ea nu trebuie să existe nici pentru părinte nici pentru copil. Mulți părinți devin în astfel de situații subfuncționali, adică nu mai dau randament în gestionarea copilului datorită fricii și anxietății. Copilul vede aceste lucruri și nu știe cum să se comporte”, a spus Mihail Jianu.
Vârsta de la care informația livrată copilului trebuie luată foarte în serios, conform psihologului, este cea de 3 ani. Felul în care informațiile îi sunt livrate, în momente delicate, este un element foarte important, cum ar fi o poveste.
„Până la vârsta de 3 ani și puțin, e în regulă să nu-i spui adevărul copilului în cazul unui conflict de acest gen. După această vârstă nu trebuie să-l mai protejezi de informații, pentru că gândirea lui devine din criptică în realistă. Lucrurile se spun sub formă de poveste, nu alb sau negru ci colorat. Copilul nu are uneltele pentru a traduce situația, gândește în termenii lui. Nu mai am jucărie, nu mă mai duc la școală, nu mă văd cu colegul și alte lucruri prin care ei traduc starea respectivă. O povestioară face copilul să înțeleagă mult mai bine situația. Gândurile și ideile unui copil pot respinge ce primește pentru prima dată ca informație și creează un disconfort psihic destul de mare”, a adăugat psihologul Mihail Jianu.
Teama de război este normală, iar gestionarea ei este importantă pentru fiecare individ în parte, cât și pentru cei din preajma lui, mai ales când este vorba de un copil, sau uneori mai mulți.
Descriere foto: Un copil ucrainean a trecut singur granița din Polonia.
Copilul de 5 ani a apărut singur la graniță, cărând o sacoșă. Despre părinții lui nu se știa nimic.
