Una dintre provocările din această perioadă în Parlamentul European este găsirea unei abordări echilibrate și dezbaterea pe îndelete a pachetului legislativ ‘Pregătiți pentru 55’, poate cel mai important set de legi din acest mandat, care va transforma din temelii Europa, și o dată cu ea întreaga lume.
Graba strică treaba este un proverb foarte potrivit pentru situația actuală din Parlament. Colegii din Comisia de mediu (ENVI) – comisia principală care se ocupă de acest dosar – doresc ca totul să se desfășoare foarte repede, să parcurgem legislația pe repede înainte, astfel încât în septembrie 2022 să adoptăm tot pachetul în plen.
Însă este exact ce nu îmi doresc eu, în calitate de coordonator al grupului PPE în comisia TRAN. De ce? Tocmai pentru că aceste reglementări sunt de o importanță capitală pentru industrie, pentru transport și pentru cetățeni, consider că trebuie să le cântărim în tihnă, să le dezbatem cu toate părțile care vor suporta consecințele lor și să obținem astfel un text echilibrat și care să aducă plus valoare.
Aceeași abordare ca TRAN au și colegii mei din PPE care fac parte din comisia ITRE – Comisia de industrie și energie. Toate măsurile din aceste propuneri legislative au ca termen de aplicare cel mai devreme în 2023, ca atare, avem timp să ajungem la un rezultat echilibrat și care să corespundă realității.
Pachetul ‘Pregătiți pentru 55’ propune micșorarea emisiilor cu 55% față de anul 1990. Eu cred că indiferent de modul de transport, rutier, maritim sau aviatic, posibilitatea de a reduce emisiile este creată de progresul tehnologic care să aducă pe piață combustibilii alternativi cu emisii cât mai scăzute.
De aceea, consider că doar măsurile de creștere a prețurilor carburanților convenționali (benzină, motorină, kerosen etc) nu vor conduce la atingerea acestei ținte. Trebuie creată piața de combustibili alternativi. Dacă aceștia nu există pe piață, atunci singura modalitate prin care se pot reduce emisiile este limitarea mobilității, a conectivității, ceea ce va duce la cu totul alte efecte și în economie și în viața socială. Pe de altă parte, PPE pledează pentru crearea unui sistem de colectare a materiilor prime pentru producția de combustibili alternativi. Aceste măsuri combinate vor duce la reducerea emisiilor într-o manieră sustenabilă. Altfel, vom crește prețurile, iar din banii obținuți din licitarea certificatelor pentru emisii, doar o foarte mică parte va fi direcționată către industria de unde au fost colectați, pentru a se finanța activitatea de cercetare-dezvoltare.
PPE este cel mai mare și mai vechi grup politic din Parlamentul European, având rădăcini care pornesc de la părinții fondatori ai Uniunii Europene. Grup politic de centru-dreapta, PPE este devotat creării unei Europe mai puternice, construită pe baza nevoilor cetățenilor săi.
Marian-Jean Marinescu