Winston Churchill: „Răul inerent al capitalismului este împărţirea neechitabilă a bogăţiilor. Bunul inerent al socialismului este împărţirea echitabilă a sărăciei.”
Până vedem cum „se rupe”, zilele astea, cu cele trei crize, politică (enervanta şi cinica brambureală la niveluri foarte înalte, cu liberali împărţiţi în două, preşedinte împărţit într-unu, şi alţii, mari şi tari, dar neîmpărţiţi, încă), medicală (vine comisia OMS, că suntem virusaţii lumii, şi politicienii au devenit, dintr-o dată, sarcină de partid(e), specialişti în medicina de dezastru, cu foarte mulţi morţi, şi cu o populaţie împărțită în două – morţi şi vii -, vaccinaţi și nevaccinaţi), şi socială (inflaţii, salarii de rahat, dar și nesimţite, pensii de rahat, dar și nesimţite, preţuri turbate, etc.), şi până vedem cât de fericiţi sunt „românii fericiţi” ai premierului demis Cîţu, hai să tragem o raită prin istoria recentă, să vedem cam de unde ni se trage „fericirea”.
Deci: Orice ar zice tov. Iliescu, în decembrie 1989, prin detronarea lui Nicolae Ceauşescu, n-am avut revoluţie, am avut ce zic alții, din ce în ce mai mulți, „lovitură de stat”, nelămurită încă, şi nici în vecii vecilor, Amin! Aceasta, „revoluţia”, nu a dus doar la căderea „tiranului”, ci şi la schimbarea sistemului socialist/comunist cu capitalismul. Capitalismul românesc a fost botezat de Iliescu, original, „capitalism de cumetrie” („gura păcătosului adevăr grăieşte”), şi aşa a rămas, şi va rămâne, tot în vecii vecilor… . Noi ştim că Iliescu nu doar l-a botezat, ci l-a şi adus pe lume, înainte de botez, el, cel care n-a „întinat idealurile comunismului”, ba, din contră, l-a dus „pe cele mai înalte culmi”, aşa cum duc, cameleonic, urmaşii lui „capitalismul de cumetrie”. Apoi i-a asigurat, dragului de capitalism de tip nou, accesul la banii publici, la băncile de stat (dispărutele Bancorex, Banca Agricolă), conturile secrete ale statului, umplute cu migală de „tiran”, și l-a ajutat, prin partidul-stat pe care tot el l-a moșit, conducându-l de fapt și-acum, din umbră, să pună mâna pe tot ce mișcă și nu mișcă în țara asta. Ce vă spun eu acum e o banalitate ştiută de toată suflarea, dar nerecunoscută din aceleaşi istorice motive, „caracterul”, despre care Eminescu spunea că este mai important decât orice capacitate intelectuală, ori profesională, şi „nepăsarea identitară”, acel mioritic „…da mă-sii”.
După decembrie 1989, securiștii, comuniștii și acoliții lor au devenit noii capitaliști ai României, alături de foștii directori de întreprinderi socialiste, de descendenții și rudele foștilor membri ai aparatului de stat comunist, de lucrătorii din comerțul exterior. Ei sunt cumetri. Ce a urmat? Pai au împărțit între ei, bucățică cu bucățică, economia de stat, devenind reprezentanţii noii orânduiri capitaliste din România, „burghezia roşie” vorba lui Marx („să te ferească Dumnezeu de burghezia comunistă”), ori noi asta am avut şi avem. Dar burghezia roșie e groaznica plămadă care nu are nimic uman, nimic moral, în structura ei, graţie acumulării de averi imense, de neimaginat pentru o țară ca România, şi asta într-un timp scurt, prin mijloace neortodoxe, ori de-a dreptul infracționale, ajutați de un sistem administrativ şi de justiție mituite, concepute special pentru a-i proteja, croite după chipul și asemănarea lor. Au acumulat, halal acumulare capitalistă, şi s-au îmbogățit peste noapte, având acces la putere, ei și rudele lor, au acaparat funcții publice, s-au numit în posturi unii pe alții, încât au devenit o „caracaţiţă – la piovra”, între Lege – făcută de ei, pentru ei, şi Fărădelege – făcută tot de ei, cu legea în mână, amenințare la adresa siguranței naționale, iar nouă, naivii şi fraierii, chiar nu ne vine să credem că e realitate. Și, mai ales, nu înţelegem că acest lucru înseamnă condamnarea noastră, şi a generațiilor viitoare, la o existență lipsită de demnitate în România, la o viață presărată de lipsuri și sărăcie, precum cea pe care o trăiesc, de 30 de ani, şi în clipa aceasta, milioane de români, din care mulţi „şi-au luat lumea-n cap” (o pătrime din români). De fapt, în România, doar în România, nu avem, şi nici nu vom avea, o formă reală a capitalismului. La noi e un precapitalism, unii îi zic perioada de tranziţie, în care înfloresc afacerile familiilor comuniste în România capitalistă de după „revoluţie”. Foşti demnitari, sau portavoci ale regimului, o duc, după cum o mărturisesc chiar ei, mai bine decât înainte de 1989. Ei au profitat tocmai de ceea ce interziceau pe vremuri: iniţiativa privată „de stat”. Puterea lor a constat, ca şi înainte, în relaţii şi în informaţii (comunistele „pile, cunoștinţe, relaţii – pcr”). Unii şi-au sporit influenţa prin asocieri de afaceri cu oameni ai momentului, politicieni sau miniştri. Dincă, neuitatul, a lăsat capitalismului Imperiul ginerilor (N. Badea + G. Popoviciu), pe unde umbla şi C. P. Tăriceanu – liberalul; T. Postelnicu are nepot capitalist asociat cu Videanu, comunistul naţional P. N. Mizil capitalizează prin nepoţi, C. Burtică recunoaşte că trăieşte mai bine în capitalism, e milionar în euro, C. Boştină, secretarul lui Ceauşescu, fu șef la Bursa Română de Mărfuri, I. Păţan, fostul şef al lui Stolo, e pensionar şi asociat în firme, Şt. Andrei fu consilierul lui S.O.V, de la care Geoană (şef la NATO!) cerea sfaturi(!), şi câţi ca ei. Toţi aceştia, şi mulţi alţii până azi, au fost căpetenii comuniste şi acum construiesc capitalismul în ţară, adică „se căpătuiesc” şi în noua orânduire. Aşadar, ce să vorbeşti şi ce să taci?
***
Ion Iliescu: Iisus a fost primul om cu idei socialiste, când a spus că toţi oamenii sunt egali, în faţa lui Dumnezeu.
M. Mihajlovic (Serbia): cei mai mari comunişti au devenit cei mai mari capitalişti, demonstrând şi în practică faptul că ideologia lor este cea mai bună.
Thomas Jefferson: Un guvern suficient de mare încât să-ţi dea tot ce ai nevoie este suficient de puternic să-ţi ia tot ce posezi.
Winston Churchill: Răul inerent al capitalismului este împărţirea neechitabilă a bogăţiilor. Bunul inerent al socialismului este împărţirea echitabilă a sărăciei.
