Continuăm seria „Artiștii dintre noi” cu o voce simbolică a radioului oltenesc, pentru care pasiunea pentru pictură înseamnă evadarea din cotidian.
Craioveanca Andrada Cojocaru le încălzește inimile oltenilor de peste 30 de ani, aducându-le în casă și în suflet povești nemuritoare. Andrada a acordat un interviu cotidianului regional „Jurnalul Olteniei”, în care a povestit despre cum și-a descoperit pasiunea pentru pictat, pe care o vede drept o terapie pentru suflet.
„Îmi place să cred că Andrada de la muncă nu diferă foarte mult de Andrada de acasă. Am aceleași valori și principii după care mă ghidez, indiferent de locul în care mă aflu sau de timpul trăit. <<Vocea>> de la radio este cea care de 30 de ani încearcă să le facă oltenilor viața mai frumoasă, să le aducă în case întâmplări și oameni de poveste, să îi convingă că viața este doar o aventură în care să te arunci ca nebunul, cu capul înainte.
Radioul are așa, un ceva doar al lui, care te face să te îndrăgostești la prima auzire. Când eram copil le construiam, în mintea mea, fețe vocilor de la radio. Erau detaliate până la nuanța ochilor sau culoarea părului, scurt, lung, prins în coc…Apoi radioul nu te ajută cu nimic, nu tu imagini, filme, cuvinte care rămân și pe care le poți reciti. Este totul sau nimic, acum sau niciodată. Trebuie să-ți gândești fiecare cuvânt rostit și să-l rostuiești cât mai bine. Ești tu și cu tine, nu depinzi de nimeni, cred că asta mi-a plăcut. Iar acum sunt eu vocea de la radio, și-mi place să cred că undeva, un copil, îmi trasează în mintea lui, un chip…”, a relatat Andrada.
Dacă pentru unele persoane hobby-urile se nasc în copilărie, pentru altele apar peste noapte, în mod întâmplător. Craioveanca ne-a mărturisit că și-a descoperit pasiunea pentru pictat într-un moment de repaus, neobișnuit pentru ea, pe care a trebuit să-l valorifice.
„Anul trecut mi-am rupt piciorul, de două ori! Și de plictiseală am început un curs de pictură pe internet. Păstrez și acum primul tablou cu Minimax, una dintre pisicile mele, bine că nu pricepe ce vede…..nimeni nu mi-a dat nicio șansă. Iar faptul că se glumea pe seama talentului meu nu a făcut decât să mă ambiționeze. Momentul acela în care spui lumii: nu-mi pasă!
Pentru mine pictura a fost modul de a-mi păstra <<mințile în cap>> într-o perioadă în care au cam luat-o lucrurile razna rău, în jurul nostru. Fiind o fire foarte dinamică, dependentă de călătorii, întâmplări și oameni noi, genul de persoană care tot timpul trebuia să descopere ceva, am luat un pumn în plex și am cam rămas fără aer odată cu pandemia de SARS COV 2, așa că evadarea în lumea culorilor a fost singura care mi-a rămas”, a spus Andrada.
„Sunt dependentă de viață trăită, nu povestită”
Astfel, ambiția generată de neîncrederea celor din jur, dar și dragul pe care l-a prins pentru culori au făcut-o să-și depășească limitele și să picteze neîncetat.
Andrada nu pictează zilnic și nu pentru că nu ar avea timp, ci pentru că se dedică pasiunii întru totul. Artista a relatat că se joacă cu culorile atunci când ele o cheamă, indiferent că este zi sau noapte.
„Nu pictez zilnic, mă joc cu culorile când mă cheamă ele, când li se face dor de mine. Sunt zile în care trec pe lângă ele și nu-mi spun nimic, poate doar așa, bună dimineața sau noapte bună, și sunt zile în care le aud înainte de mă da jos din pat și atunci știu că suntem pregătite pentru o nouă aventură, și ele, și eu.
<<Nu am timp>> este doar o scuză pentru cei care nu vor să facă. Si mai este ceva, eu intru în panică atunci când nu am nimic de făcut. Înseamnă că ceva este în neregulă…că nu mai am idei, nu mai am sâmburele acela de curiozitate care mă face să merg înainte, să caut lucruri care să-mi stimuleze imaginația, să mă scoată din zona mea de confort. Sunt dependentă de viață trăită, nu povestită.
Am început cu ce iubesc cel mai mult, macii și floarea soarelui. Înainte de tablouri am făcut scăunele de lemn. Mă duc în târg, cumpăr scândura, o debitez, o șlefuiesc, o pictez, asamblez scăunele….Aproape toate scăunelele erau cu modele țărănești cu flori, apoi fiul meu a vrut o măsuță pentru laptop ( să o pună în pat) cu peisaj de iarnă cu munți, și am trecut la peisaje.
Apoi o prietenă a spus că ar veni la o expoziție, dacă trec la pânză, și am trecut. Dar eu nu sunt un pictor, sunt doar un copil care se joacă cu culorile”, a spus Andrada.
Spiritul civic, principiu fundamental în viața artistei
Pe lângă viața de la radio, familie și pasiuni, Andrada se implică ori de câte ori are ocazia în activități civice, îndemnându-i pe toți să facă acest lucru.
Și pentru că este o fire creativă, a încercat să îmbine pictura cu sfera caritabilă, donând o parte din tablouri către asociații din județ. În prezent, Andrada și-a scos la licitație un tablou, scopul fiind de a strânge bani necesari Asociației pentru Protecția Animalelor Măriuța.
„Pictez pentru mine în primul rând, apoi o parte din tablouri pleacă să facă lumea mai frumoasă celor care au nevoie de ele. O parte le fac cadou, o parte le vând, nu fac o afacere, pe final, dacă trag linie și sunt pe zero, este minunat (Nu am ajuns încă acolo, dar sper să vină și ziua aia).
Cred foarte mult în ideea că fiecare dintre noi are datoria de a nu trece prin viață indiferent la ceea ce se întâmplă în jur. Cred cu tărie în implicarea socială, prin gesturi mici, la îndemâna oricui, lumea se poate schimba în bine. Sădește o floare în fața blocului, plantează un copac, salvează un animal aflat în nevoie, adună un gunoi aruncat de un nesimțit fără să spui <<nu-i treaba mea>>…pentru că la noi, <<nu-i treaba mea>> este sport național și asta se vede. Din păcate! Și, da, există doritori. Și mă bucur!
Eu nu-i cunosc pe oamenii aceia, dar mi se pare extraordinar, o muncă de Sisif, ce fac ei acolo. Am văzut postările pe Facebook și avem o prietenă comună,pe care am sunat-o și i-am spus că eu vreau să ajut cumva, și mi-a venit ideea cu tabloul. În felul acesta omul care dă banii, rămâne cu ceva.
Am mai donat acum doi ani, tot la o licitație organizată de Radio Oltenia Craiova, 11 scăunele de lemn, pictate foarte frumos, pentru Crucea Roșie. Mai mult nu am bani, oricât mi-aș dori să ajut. Dar am mai ajutat cu muncă voluntară. Din 2006 particip la toate campaniile de împădurire, am plantat până acum o pădure!”, a povestit craioveanca.
Totodată, Andrada este o iubitoare de animale, salvând mereu câte un animăluț de stăpânii fără suflet.
„Am cinci câini și cinci pisici. Sterilizate, chiar dacă una dintre pisici este o Norvegiană de pădure. Și în fiecare an salvez de pe stradă aproximativ 30 de pui de pisică și de cățel pentru care nu mă las până nu găsesc stăpân. Și vreau să spun că se poate. Și cum pot eu ar putea și stăpânii lor să nu-i mai arunce și să le găsească familii adoptive. Dar în primul rând ar trebui să-și sterilizeze/ castreze animalele de companie și să nu mai arunce puii în stradă”, a povestit craioveanca.
Indiferent de pasiune, ea trebuie pusă în valoare: „Curajul înseamnă să faci exact ceea ce te sperie cel mai mult!”
Printre hobby-urile Andradei se află și cititul, muzica, pescuitul sau grădinăritul, pentru care își găsește timp, considerându-le vitale pentru liniștea psihică și sufletească.
„Scriu poezie. Citesc. Ascult muzică. Îmi place să merg la pescuit. Pentru atmosfera de pe baltă, pentru apusul pe care îl trăiești cu o cană de vin bun în mână și răsăritul de soare care te găsește cu o cafea fierbinte pe un scăunel pescăresc pe marginea bălții…nici nu contează că nu prinzi nimic și dacă prinzi ceva îi dai drumul. Si îmi plac locurile acelea pe care nu le știe multă lume, unde singurele sunete sunt cele ale naturii și ale minții tale pe care vrei să o reduci la tăcere…
Apoi îmi place mult să grădinăresc, orice, să repar tot felul de lucruri (mobilă veche), să le dau o șansă la o nouă viață”, a povestit artista.
În final, craioveanca le transmite tuturor celor care sunt talentați dar nu au suficient curaj să se expună, să nu le pese de părerea lumii și să facă exact ce le place.
„Să nu-i intereseze ce spune lumea! Și să-și amintească de concursul câștigat de broscuța surdă, care nu auzit nicio clipă mulțimea care îi spunea că nu o să reușească. Iar curajul înseamnă să faci exact ceea ce te sperie cel mai mult!”, a mărturisit Andrada Cojocaru.
