Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București, spune că este îngrijorată de ce se va întâmpla în următoarea lună, odată cu începerea școlilor. Medicul se teme că regulile nu vor fi respectate, vor crește cazurile de îmbolnăvire și, în plus, vor apărea probleme și de altă natură.
A povestit în acest sens, la Digi24, despre o situație cu care s-a confruntat în propriul spital, un caz care, a mărturisit managerul, „a cutremurat-o”.
Studiile internaționale arată, până în acest moment, că în cazul copiilor, formele de COVID-19 sunt ușoare sau nu au deloc manifestări de boală, însă sunt transmițători. „Ce trebuie, însă, să știm și să reținem e că începe un moment în care abia vom descoperi la nivel mondial ce înseamnă impactul acestei infecții în rândul tinerilor și copiilor. Studiile care au fost făcute, destul de puține, în acest sens indică impactul și gradul de infecție al copiilor în comunități care au fost în stare de urgență, izolate. Datele arată că au fost de zece ori mai puțin infectați copiii decât adulții, pentru că adulții ieșeau din casă. (…) Este o situație pe care o cunoaștem azi, dar realitatea impactului o vom cunoaște în lunile următoare”, a punctat dr. Mahler.
„Va fi o provocare pentru fiecare țară, nu doar pentru România, să gestioneze această perioadă”, a subliniat dr. Beatrice Mahler. „Grija noastră trebuie să rămână constantă și atenția sporită atunci când vorbim de copii”, a atenționat medicul.
„Nu este un moment ușor, dar trebuie să călcăm cu grijă, pas cu pas, și să fim împreună, iar frica pe care o simt acum – și care este percepută și care este firească – ar trebui să nu ne întunece rațiunea”, a adăugat managerul Institutului „Marius Nasta”.
În orice pandemie, în orice epidemie, măsurile de profilaxie s-au dovedit eficiente, a reamintit Beatrice Mahler.
„Cred că e nevoie de comunicare între medici și profesori, pentru că ei trebuie să înțeleagă riscurile la care se expun, riscurile pe care le evită dacă folosesc măsurile de protecție. Aceste riscuri sunt reale, sunt trăite în Marius Nasta de colegii mei. Dacă un coleg a venit infectat din concediu sau din comunitate, purtând mască ceilalți colegi nu au fost infectați. Prin urmare, masca chirurgicală, care nouă ni se pare banală, purtată corect protejează”, a subliniat Beatrice Mahler.