Într-o încercare de definiţie aş zice (au mai zis-o şi alţii) că „politicianul e un om care spune una şi gândeşte alta”. Ca să faci asta, fără a se prinde lumea că, dacă se prinde, eşti pierdut, îti trebuie talent, îţi trebuie cultură (inclusiv politică), fără glumă, e artă în toată regula, şi cinism. Teatrul e o artă nobilă cu scene din viaţă, acum închis din cauză de Covid 19. Teatrul politic e o artă ignobilă (conform DEX, IGNÓBIL, – Ă, ignobili, – e, adj. josnic, infam, mârşav, abject. – din fr. ignoble, lat. ignobilis.) cu scene din viaţa publică a conducătorilor, a politicienilor în general, de orice culoare, conform democraţiei noastre originale, deschis permanent şi cu „intrare gratuită”.
Actorii care evoluează pe scena politică devin, în timpul spectacolelor lor, organizate pentru deliciul sau dezgustul spectatorilor ori telespectatorilor, umile păpuşi/marionete, manevrate de sforarii/scenariştii de serviciu ai partidelor (baronii, bogaţii susținători financiari, mentorii mai vechi sau mai noi ai acestora), dar şi filialele de serviciu (ccr, avocatul poporului, parlament, administraţii locale). Actorii care deţin cele câteva roluri principale, de foşti/actual/viitori preşedinţi, lideri de partide, miniştri sau alţi şefi şi şefuţi (cuvântul e neaoş, nu e tradus/rostit în dulcea limbă moldovenească, unde are alte conotaţii, picante dar reale), sunt teatralgii şi măscărici atât de talentaţi că plecăm din sălile de spectacole ale ţării (televiziunile) uluiţi, deşi nu înţelegem nimic din scenariu, decât că va urma. Repetiţiile, fără public, se fac pe scenele principale ale ţării (Cotroceni, Palatul Victoria, Palatul Parlamentului şi sediile partidelor). Când se joacă pe scena Ţării, spectacolul oferit de teatralgii e grandios, mici sau mari galerii îşi manifestă (spontan!, contracost-banii jos sau promisiuni, foncţii, pensii/salarii speciale, etc.) entuziasmul, freamătă masele/mulţimile, o parte a lor aplaudă, alta parte înjură (în neaoşa limbă românească), trăirile sunt intense, imense, ca la fotbal, ce mai – alt teatru nobil, lăsat fără spectatori. Spectatorii şi telespectatorii se grupează, se regrupează, căci se stârnesc patimi, pasiuni teribile, fiecare aşteptând cu multă nerăbdare spectacolul de-a doua zi.
Pe marea scenă a Ţării, apar, din când în când, în replici anemice ale actorilor principali şi în fundal, aşa, ca o umbră, figurantul dintotdeauna al istoriei, Poporul Român, transformat, cu/la voia/vrerea stăpânirii, într-o populaţie amorfă, mereu anemică, abia târându-şi existenţa tragică pe scena aceleiaşi istorii tragice.
Aceşti figuranţi ai istoriei, muncitorul şi ţăranul român, bătrânii şi copii, joacă rolul vieţii lor, viaţa şi existenţa ca fiinţe umane într-o societate inumană condusă cu cinism de inconştienţi şi analfabeţi funcţionali, organizaţi în găşti, clanuri, etc.. Eu n-am văzut, n-am auzit, în nicio ieşire publică a celor ce ne conduc, exprimată măcar o idee din care să reiese că ei ştiu de existenţa groaznică a poporului lor şi a ţării lor. Ei au Parlamentul lor, Guvernul lor, Instituţiile lor. N-au avut şi nu au Poporul lor şi Ţara lor. Nouă ne-au mai rămas speranţa şi Rugarea către Cel de Sus că ne va ierta „păcatul” iertării lor după fiecare moarte a noastră (de foame, la revoluţie, de boli, de viruşi, etc.). Ca jurnalist, ce să vorbesc şi ce să tac! Îi zic mulţumesc ziarului Jurnalul Olteniei că mă lasă să duc o luptă cu morile de vânt.
***
„Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci complice” – George Orwell.
„Pe hoţii mărunţi îi trimitem la închisoare, iar pe cei mari îi numim în funcţii publice” – Esop.
„Pentru a deveni stăpân, politicianul pozează în servitor” – Charles de Gaulle.
„Românilor, nu vă mai alegeţi conducatori care nu-şi iubesc ţara!” – Petre Țuțea.
„Un politician bun este la fel de neconceput ca un hoţ cinstit” – Henry Louis Mencken.
„Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei” – Mihai Eminescu.
„Când se face prezenţa în Senat, senatorii nu ştiu dacă să răspundă «prezent» sau «nevinovat»” – Theodore Roosevelt.
„Politica nu are principii. Are numai interese” – Octavian Paler.
„Parlamentarul nu este decât un infractor de rând care face legi în perioada când nu stă în închisoare pentru vreo crimă de drept comun” – Mark Twain.
„România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni” – Petre P. Carp.