sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Stare de urgenţă! Noaptea, ieşim din casă doar motivat. Doi pacienţi cu coronavirus, decedaţi. Primul, de la Dolj

România a înregistrat primele decese ale unnor pacient confirmaţi cu coronavirus. Primul anunţat de autorităţi este bărbatul de 67 ani din Filiaşi, care suferea de cancer în stadiu terminal. Cel de-al doilea este un bătrân de 74 ani, internat la Bucureşti, care avea o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.
Între timp, autorităţile au limitat libertatea de mişcare, însă doar pe timpul nopţii.

Doljeanul care a dat startul deceselor legate de coronavirus în România se întorsese în ţară, din Franţa, pe 6 martie. Pe 15 martie a ajuns la Urgenţa Spitalului din Filiaşi cu dureri cauzate de boala pe care o avea, cancer în stadiu terminal. Deşi se ştia că venise din zonă de risc, iar unii dintre medici au cerut testarea lui încă de la început, abia pe 17 martie i-au fost recoltate probe pentru a se depista dacă are coronavirus. Rezultatul a fost pozitiv, iar a doua zi a fost transferat la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova unde a şi decedat.

23 de angajaţi ai spitalului din Filiaşi care au intrat în contact cu bărbatul au fost testaţi şi trimişi în izolare la domiciliu pentru 14 zile. Pentru 10 dintre ei, analizele sunt gata, rezultatele fiind negative. Din 18 martie Compartimentul de Primiri Urgenţe de la Filiaşi este închis.
În acest caz, procurorii doljeni fac cercetări pentru abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor. Cei din conducerea spitalului nu ar fi luat măsurile necesare pentru a preveni răspândirea virusului.
„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi a fost înregistrat la data de 20.03.2020 un dosar penal având ca obiect infracţiunile de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 297 şi art. 352 din Codul Penal.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astfel, la data de 19.03.2020, organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în perioada 15-19.03.2020, funcţionari publici cu funcţie de conducere din cadrul Spitalului Filişanilor şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin neluarea măsurilor legale privind prevenirea şi combaterea bolilor infectocontagioase, fapt ce a avut ca urmare răspândirea de către un pacient a infecţiei COVID-19.


Prin gestionarea în mod defectuos a situaţiei create, un număr de 23 de cadre medicale din cadrul unităţii spitaliceşti au fost izolate la domiciliu, secţia primiri-urgenţe a Spitalului Filişanilor fiind închisă.
Precizăm că activităţile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a principiului prezumţiei de vinovăţie”, arată anchetatorii.

Încă un pacient, în stare gravă

La Terapia Intensivă a Spitalul de Infecţioase Craiova se mai află internat un pacient în stare gravă. Este vorba despre un bărbat de 64 ani, din Dolj, care are diabet. A venit din Lombardia, în noaptea de 6 spre 7 martie cu soţia, cu avionul. Amândoi erau în carantină. El a început să aibă simptome de coronavirus şi a fost dus la spital, fiind confirmat pozitiv.
Alţi 9 pacienţi cu coronavirus, din Dolj şi celelalte judeţe ale Olteniei, ar mai fi acum la Infecţioase Craiova. Spunem „ar mai fi”, pentru că oficial, în plan local, nu se mai comunică.

Interzis la comunicare

Într-o perioadă în care informaţiile false au împânzit internetul, iar oamenii tind să nu creadă ce spun autorităţile considerând că adevărul este ascuns, Guvernul a găsit de cuviinţă să interzică informarea românilor la nivel local despre coronavirus. Prefecturile, inclusiv cele din Oltenia, au primit un document de la Ministerul de Interne, semnat de secretarul de stat Gheorghe Sorescu, în care li se spune că nu mai au voie să comunice informații referitoare la numărul de teste COVID-19 efectuate, numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor efectuate și starea de sănătate a pacienților depistați cu COVID-19. Orice informaţie se va comunica de la Bucureşti. Au dispărut însă deja informaţiile oficiale legate de cazurile semnalate în judeţe, de numărul pacienţilor internaţi cu coronavirus în fiecare judeţ, de starea acestora.
Din acest motiv, nu vom mai putea furniza informaţii oficiale la nivel local, informaţii pe care ştim că le doriţi. Vom încerca, în continuare, să le obţinem pe surse şi vi le vom prezenta după ce le vom verifica.
Decizia de limitare a accesului la informaţii a fost luată sâmbătă de guvernanţi.

A doua ordonanţă militară

Tot sâmbătă, s-a decis limitarea libertăţii de mişcare. Ministerul de Interne a emis Ordonanţa Militară nr. 2 privind măsuri de prevenire a răspândire a COVID-19.
Prin primul articol al acestei ordonanţe a fost suspendată temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară, fiind permise doar intervenţiile de urgenţă.
Prin articolul 2, s-au suspendat temporar activitățile de comercializare cu amănuntul, a produselor și serviciilor, în centrele comerciale în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.
Ambele măsuri au intrat în vigoare duminică, de la ora 22.
Din această seară intră în vigoare şi o serie de restricţii privind circulaţia persoanelor. Restricţii, pe timp de noapte. Ziua, sunt doar recomandări.
„Art. 3. – (1) Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane.
(2) Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.
Art. 4. – În intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.
Art. 5. – (1) În intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
(4) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
(5) Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României”, se arată în Ordonanţă.
Prin acelaşi document a fost interzisă intrarea în ţară a străinilor şi apatrizilor „cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine”.

De asemenea, au fost prevăzute măsuri în ceea ce îi priveşte pe cei care nu respectă izolarea la domiciliu sau măsura carantinării.
„Art. 7. – (1) Persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază.
(2) Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
(3) Măsurile dispuse potrivit alin.(1) și (2) nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală.
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I”, conform Ordonanţei Militare nr. 2 care deja a fost publicată în Monitorul Oficial.
În plus, autorităţile locale au obligaţia să sprijine toate persoanele cu vârsta peste 65 ani care nu au sprijin de la familii.

Nunţi şi botezuri cu maxim 8 persoane

Ministerul de Interne a adus şi completări la Ordonanța militară nr.1/2020 privind unele măsuri de primă urgență, care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri:
„1. La articolul 2 se introduc două noi alineate, alin.(2) și (3), cu următorul cuprins:
„(2) Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online.
(3) Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la domiciliul acestora”.
2. După alineatul (2) al articolului 4, se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins:
„(3) Prevederile alin.(1) și (2) se aplică și conducătorilor autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4t”.
3. După alineatul (2) al articolului 5 se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins:
„(3) Alte excepții de la interdicția prevăzută la alin.(1) se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.”
(2) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
În Craiova, după ce a închis locurile de joacă şi foişoarele, primăria a luat şi decizia închiderii parcurilor şi a Grădinii Botanice.


Politica