Pe 7 februarie, autorităţile au declarat epidemie de gripă, după ce numărul îmbolnăvirilor faţă de nivelul aşteptat a crescut foarte mult, cu aproape 100%. Au fost raportate peste 7.000 de cazuri de gripă clinică, iar numărul deceselor din cauza gripei continuă să crească.
Prof. dr. Alexandru Rafila, medic primar medicină de laborator, microbiologie şi sănătate publică, şeful disciplinei Microbiologie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti şi şeful Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“ spune că „Nu putem să spunem că virusul gripal care circulă anul acesta este mai agresiv decât în alţi ani. De obicei, aceste virusuri circulă secvenţial, dar problema este că acum ele circulă în paralel, şi cele de tip A, şi cele de tip B. De aici şi numărul mai mare de îmbolnăviri din această perioadă“.
Potrivit epidemiologilor, cea mai importantă regulă care ne ţine departe de infecţiile respiratorii nu este purtarea măştii, ci banalul gest al spălatului pe mâini cu apă şi săpun. Mâinile curate diminuează fără nicio discuţie riscul de îmbolnăvire cu gripă şi este o măsură de prevenţie nespecifică majoră.
Gelul antibacterian este şi el foarte eficient, mai spun specialiştii.
Se ştie foarte bine că în sezonul rece imunitatea oricărui om, oricât de sănătos ar fi, este ceva mai diminuată decât în timpul primăverii sau al verii, scrie adevarul.ro
„De aceea, se recomandă alimentaţie raţională, cu multe zarzavaturi, verdeţuri şi alimente proaspete, consumul de ceaiuri – nu pentru întărirea imunităţii, că nu au niciun efect, dar întreţin totuşi hidratarea corectă a organismului. Sigur că sunt binevenite de sezon“, spune conf.dr. Geza Molnar.
Cea mai bună metodă de prevenire a gripei rămâne, însă, vaccinarea, care se face cu eficienţă maximă la începutul sezonului gripal, adică în octombrie-noiembrie. În acest sezon, până la 2 februarie 2020, s-au vaccinat antigripal 1.486.484 de persoane – mai multe decât anul trecut când s-au înregistrat 1.100.000 de oameni vaccinaţi –, din grupele aflate la risc, cu vaccin furnizat prin programul Ministerului Sănătăţii.
Vaccinurile disponibile pe piaţă sunt tetravalente, cuprinzând tipurile de virusuri gripale A şi B, recomandate de către OMS pentru a fi incluse în vaccin, şi se administrază în doză unică, cu excepţia copiilor până la vârsta de 10 ani, care trebuie să facă două doze la interval de 1 lună, în cazul în care sunt vaccinaţi pentru prima dată.
Recomandări pentru persoanele cu simptome de gripă:
Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa, inclusiv pentru a stabili o eventuală indicaţie de spitalizare.
Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor cu simptomatologie asemănătoare gripei.
Respectarea etichetei tusei şi strănutului – utilizarea de batiste de unică folosinţă sau tuse/ strănut la nivelul regiunii interne a articulaţiei cotului.
Igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului. Evitarea aglomeraţiilor.
Triaj epidemiologic zilnic în orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie.
Continuarea vaccinării antigripale.