Subofițerul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj acuzat de trafic de influență și reținut în luna iulie a fost condamnat. El și-a recunoscut faptele și a încheiat un acord cu procurorii militari de la Parchetul Militar Timișoara și a primit o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendare și 100 de zile de muncă în folosul comunității.
Reamintim că, potrivit unui comunicat al Serviciului Județean Anticorupție Dolj, pe 17.07.2019, ofiţerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului militar desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timişoara, au procedat la prinderea în flagrant a unui bărbat, în vârstă de 46 ani, din mun. Craiova, plutonier adjutant în cadrul ISU Oltenia, în timp ce primea suma de 300 dolari de la un martor denunțător, pentru a-i facilita plata unor taxe vamale mai mici la Vama Craiova, în baza unor relații de prietenie pe care le are cu angajaţi ai acestei instituţii.
În fapt, la data de 15.07.2019, o persoană a sesizat faptul că un subofiţer în cadrul ISU Oltenia, i-a pretins suma de 300 de dolari americani pentru a-i facilita plata unor taxe vamale mai mici pentru un autoturism de lux adus din Statele Unite ale Americii, prin prisma cunoştinţelor pe care le are la Vama Craiova.
În cauză a fost sesizată unitatea de parchet competentă, fiind dispusă organizarea şi realizarea activităţii de surprindere în flagrant a făptuitorului. imediat după ce a primit suma de bani menționată.
Ulterior, subofițerul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timişoara – Secţia Craiova, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, fiind dispusă reținerea acestuia pentru 24 de ore. Ulterior a fost arestat la domiciliu. La realizarea activității s-a beneficiat de sprijinul B.O.S. Craiova.
Subofițerul doljean a recunoscut comiterea faptelor în fața procurorilor și a semnat un acord cu aceștia, primind o pedepasă de 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendare și 100 de zile de muncă în folosul comunității: „admite Acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara cu inculpatul plt. adj. DECĂ MARIAN din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Oltenia al Județului Dolj. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală cu aplicarea art. 480 alin. 4 Cod procedură penală condamnă inculpatul plt. adj. DECĂ MARIAN la o pedeapsă de: – 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „Trafic de influență” prevăzută de art. 291 alin.1 Cod penal . (…)condamnă inculpatul plt.adj. DECĂ MARIAN la o pedeapsă de: – 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de „Părăsirea postului sau a comenzii”. (…) Contopește pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă cu închisoarea aplicată, respectiv 4 (patru) luni, stabilind în acest fel o pedeapsă rezultantă de : – 2 (doi) ani și 4 (patru) luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabilește un termen de supraveghere de 3 ani. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, într-o instituție din cadrul Primăriei Craiova sau Consiliului Județean Dolj, în afara programului de lucru al inculpatului. Constată încetarea de drept a măsurii arestului la domiciliu dispusă față de inculpat prin Încheierea nr. 29 din data de 18.07.2019 a Tribunalului Militar Timișoara. În baza art. 399 alin. 9 Cod procedură penală deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului la domiciliu din perioada 17.07.2019-14.08.2019. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală onorariul avocatului desemnat din oficiu în faza de judecată rămâne în sarcina statului”, se arată în hotărârea Tribunalului Militar Timișoara pronunțată luna trecută.