miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Turism în Mehedinţi

Site-ul ideipentruvacanță.ro invită turiștii în Mehedinți. A descoperit 10 locuri demne de vizitat.
Este vorba despre Parcul Național „Porțile de Fier“ pe care și-l revendică două județe- Mehedinți și Caraș Severin.
„Acesta este unul dintre cele mai mari parcuri naturale din țară și reunește sub cupola sa 18 rezervații. Munții Banatului-Almăjului și Locvei se întâlnesc cu munții Mehedinți și ajung într-o parte a Podișului Mehedinți.
Laleaua galbenă de cazane, pînul negru, țestoasa de uscat, lupul, viezurele, egreta sau vipera cu corn sunt doar câteva dintre speciile floristice sau faunistice care își împart cei peste 1.000 de kilometri. Pe parcursul traseelor montane, turiștii pot admira flora bogată a zonei, pot admira Defileul Dunării și lacul de acumulare Porțile de Fier I”, arată cei de la ideipentruvacanță.ro
Ei menționează și Podul lui Dumnezeu, Defileul Dunării, Pădurea de liliac de la Ponoarele, Chipul lui Decebal, dar și mănăstirea Mraconia.

Câmpul de lapiezuri
„Ați văzut un câmp de lapiezuri? Ei bine, județul Mehedinți se mândrește tare că are un astfel de loc, unic în Europa. Cu așa locuri impresionante, pregătiți bagajele și faceți o vacanță de vis în România. Lapiezurile așezate pe deal par munți tociți, însă ele sunt încrețituri ale calcarelor, adânci de până la 1 metru și formate la o altitudine de sub 600 de metri. Câmpul de lapiezuri se împarte în două zone numite: „Câmpul Afroditei” și „Câmpul Cleopatrei”, acesta din urmă având o panoramă frumoasă asupra lacului Zatonul Mare”, se arată pe ideipentruvacanță.ro.
Și orașul Drobeta Turnu Severin este descris pe site-ul menționat anterior: „Începeți călătoria în județul Mehedinți din Drobeta Turnu Severin. Orașul stă mărturie civilizației romane care a stăpânit aceste ținuturi. Podul lui Traian, construit de Apolodor din Damasc, termele și amfiteatrul roman evocă o lume antică și sunt puncte de interes, în special, pentru pasionați.
Pentru a asimila tot ce are de oferit vă puteți caza, pentru un weekend, în această parte a țării. Fie că alegeți cetatea medievală a Severinului, Muzeul Regiunii Porților de Fier, Turnul de Apă, Palatul Cultural „Theodor Costescu” sau Hala Radu Negru nu o să vă plictisiți nicicum”.

Insula Şimian – de vizitat
„Ați vizitat vreodată Insula Şimian? Se află între cele două maluri, cel românesc și cel sârbesc, în aval de hidrocentrala Porțile de Fier I. „Limba” de uscat de 55 de hectare se scaldă în apele tulburi ale Dunării. Se pare că acest loc a fost locuit încă din epoca neolitică, și tot aici au fost mutate o parte dintre obiectivele turistice ale fostei insule Ada Kaleh. Ceea ce îl transformă într-un muzeu în aer liber”, precizează cei de la ideipentruvacanță.ro.
Ei mai scot în evidență și Peștera Izverna: „Munții Mehedinţiului ascund o comoară speologică, renumită în Europa. Peștera Izverna a devenit cunoscută și căutată de turiștii străini, după ce Jacques Cousteau a filmat în galerii și a făcut publică pelicula în ,,Explorări ale secolului XX”. (serialul ,,Muzeul Smithsonian din Washington”). De altfel, peștera este celebră datorită legendelor sale despre comoara din adâncuri, ascunsă de împărăteasa Maria Tereza.
O altă legendă, cunoscută de bătrânii satului, spune povestea tezaurului Serbiei, care ar fi îngropat în această peșteră. Folclor sau nu, Peștera Izverna este unică și datorită izvorului carstic cu cel mai mare debit din județ, ce alimentează localitățile din zonă. Lacul Verde, ce se ajunge la el doar după parcurgerea a 130 de metri prin coridoare înguste, este o altă apă atrăgătoare pentru exploratori”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica