sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Dragoş Gavriluţă, director de proiect Clariant: „Bioetanolul fabricat în Podari va pune România pe harta globală a producătorilor de biocombustibil avansat”

Teme legate de sustenabilitate şi grija faţă de mediu se regăsesc tot mai des pe agenda publică. Obiectivele asumate la nivel european, legislaţiile adoptate de statele membre UE şi interesul cetăţenilor subliniază nevoia unui alt mod de a înţelege dezvoltarea, dar şi a unor investiţii în inovaţie.

Din 2018, comuna Podari se înscrie pe harta locurilor ce vor contribui în mod direct la atingerea obiectivelor de mediu asumate de Uniunea Europeană. Aici, grupul elveţian Clariant va începe construcţia unei fabrici de ultimă generaţie, dedicată producţiei de bioetanol – un biocombustibil avansat, ce poate reduce cu până la 95% emisia de gaze cu efect de seră generate de transportul rutier.

Coordonatorul acestei investiţii este Dragoş Gavriluţă, director de proiect Clariant, care s-a întors special în România după ce a deţinut diverse poziţii de coordonare în cadrul grupului, în Canada şi Statele Unite ale Americii. Am aflat de la dumnealui care sunt beneficiile acestui proiect, ce tehnologie va fi utilizată şi modul în care fabrica va îmbunătăţi calitatea vieţii la nivel local şi nu numai.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Întrebare: Cum va fi produs acest bioetanol de către Clariant?

Dragoş Gavriluţă: Materia primă o reprezintă reziduurile agricole (paiele) furnizate de către fermierii din regiune, iar procesul tehnologic este unul extrem de eficient şi, foarte important, natural. În primă fază, paiele sunt transformate în zaharuri celulozice şi, ulterior, cu ajutorul fermentaţiei, în etanol celulozic. Tehnologia sunliquid®, pe care o vom utiliza în fabrica din Podari, este rezultatul a 10 ani de cercetare şi inginerie, iar performanţele sale au fost recunoscute la nivel internaţional, dovadă fiind şi finanţarea din partea Uniunii Europene, pe care am obţinut-o după o evaluare aprofundată de către experţi din industrie şi oficiali UE.

Întrebare: Care sunt beneficiile asupra mediului la care vă referiţi?

Dragoş Gavriluţă: Vedem cu toţii efectele gazelor cu efect de seră din atmosferă, care provoacă schimbări climatice ce ne afectează puternic. Utilizarea etanolului celulozic ca biocombustibil avansat va avea un impact pozitiv semnificativ asupra schimbărilor climatice, cercetările arătând că reduce cu până la 95% cantitatea de gaze cu efect de seră care ar fi fost generată de traficul rutier al vehiculelor care utilizează doar combustibili fosili. În plus, introducerea pe piaţă a bioetanolului îi va permite României să atingă obiectivele stabilite de Strategia naţională privind schimbările climatice, şi anume să îndeplinească cerinţele europene menționate în pachetul Energie – Schimbări Climatice. Putem spune că bioetanolul fabricat în Podari va consacra România ca un promotor activ al sustenabilității în activitatea de transport, prin impactul pozitiv asupra schimbărilor climatice.

Întrebare: Ce ne puteţi spune despre cantitatea considerabilă de produse secundare rezultate în urma procesului de producţie?

Dragoş Gavriluţă: Ele vor crea, de asemenea, valoare adăugată. Principalele produse secundare rezultate din proces sunt lignina și borhotul. Lignina va fi folosită ca materie primă pentru o centrală de cogenerare, situată în vecinătatea fabricii, care va produce energie electrică și termică ce va fi utilizată în procesul de producție al etanolului celulozic. Borhotul va fi utilizat ca materie primă în producţia de biogaz. După parcurgerea etapelor de autorizare ca îngrășământ, el va putea fi folosit și ca îngrăşământ organic în agricultură. Clariant a primit deja un număr semnificativ de cereri din partea unor operatori din România, Bulgaria şi Ungaria pentru preluarea şi utilizarea borhotului.

Întrebare: Ce impact estimaţi că va avea prezenţa Clariant în Podari asupra economiei şi comunităţii locale?

Dragoş Gavriluţă: Fiind o investiţie directă semnificativă, de peste 100 milioane de euro, fabrica de bioetanol va avea un impact pe mai multe direcţii în regiune, prin crearea de noi locuri de muncă, creşterea economiei agricole, valorificarea reziduurilor agricole care sunt în prezent insuficient utilizate şi, desigur, creşterea veniturilor fiscale. Fermierii locali ne devin parteneri în aprovizionare şi o serie de companii se vor dezvolta împreună cu noi, pe măsură ce activitatea se dezvoltă.

În ceea ce priveşte comunitatea locală, vrem să fim un cetăţean responsabil şi implicat. Recent, am donat Şcolii Gimnaziale Podari calculatoare, laptopuri şi echipamente IT pentru laboratorul de informatică. 360 de copii pot folosi acum Laboratorul IT la cele mai înalte standarde educaţionale.

Desigur, donaţia de echipamente informatice este doar un prim pas în rândul iniţiativelor noastre pentru dezvoltarea durabilă a comunităţii locale. Aceasta va fi urmată de alte inițiative menite a ajuta comunitatea locală în domeniile care sunt importante pentru ea.

Politica