Cleopatra Lorințiu se prezintă publicului sub mai multe faţete: scriitoare – poetă, prozatoare, scriitoare de cărți pentru copii, jurnalistă, scenaristă şi realizatoare de televiziune. Cariera ei include, deopotrivă, un traseu de diplomat, de editor și un interes manifestat faţă de geopolitică, trasându-și un parcurs atipic şi include jurnalismul total, presa scrisă şi pentru radio dar şi experienţa de realizator de televiziune, mai bine de douăzeci de ani, ca autor de emisiuni culturale sau politice, între care, cele despre Brâncuşi, Doinaş, Vlasiu, i-au adus satisfacții personale, premii. Seria de emisiuni Identităţi TVR2 dedicate personalităţilor lumii iudaice româneşti s-a concretizat în 14 titluri de filme între care „Rezistenţa spirituală – Alexandru Safran” a reprezentat proiectul de suflet. Unele emisiuni sunt o datorie de memorie, de suflet: evocarea poetului Gheorghe Tomozei (care i-a fost nu numai prieten ci şi soţ, în anii optzeci), portrete literare cum cel dedicat lui Benjamin Fondane (Barbu Fundoianu, sau file de călătorie, un carnet de voyage personal şi nuanţat. Evocarea din pagini de ziar sau de carte, fie că e vorba despre autori dispăruţi pe care a avut şansa să îi întâlnească, de personalităţi internaţionale din diferite domenii precum şi artişti se adaugă sutelor de articole publicate. Oameni deosebiţi, destine de excepţie, locuri neobişnuite sau excepţionalităţi ale patrimoniului, poveşti deosebite şi-au găsit loc în emisiunile, reportajele documentare semnate, alcătuite cu o pasiune care i-a adus multe gânduri bune din partea telespectatorilor. Există un numitor comun al acestui traseu atipic, un fir de legătură, o constantă, o dominantă predilectă: respectul pentru valoare, câteva convingeri păstrate intacte şi o formă de idealism pe care şi-o recunoaşte de obicei, cu umor. Cărţile scrise de ea (comentate în tonuri elogioase de critici) au apărut, nu de puţine ori, după bătălii de uzură cu cenzurile unor vremuri: aproape douăzeci dintre ele au fost publicate, altele au rămas prin sertare, rescrise, în patru, chiar cinci variante, precum romanul Abandon, considerat prin 1984 de cenzura vremii drept «deranjant, trist şi incitator», amendat constant de vigilenţa repetatelor comisii de cenzură, roman care, până la urmă, nu a mai văzut lumina tiparului şi din care s-au publicat doar fragmente în periodice. A recenzat sau salutat apariţia a numeroase cărţi, aceasta fiind o activitate risipită pe un parcurs a treizeci de ani. Fie că acest lucru s-a petrecut în paginile revistelor literare sau ale ziarelor, cronica literară a fost mai totdeauna un fel de a-şi saluta confraţii şi de a le dovedi faptul că s-a aplecat cu interes asupra producţiilor acestora căci, nu-i aşa, cel mai important lucru este să te ştii citit.
Bibliografie (selecţie):
– Regina cu paşi furați, Editura Dacia 1978. Premiul de debut pentru poezie;
– Ora culorilor (poezii), Editura Ion Creangă, 1979. Ilustrații de Elena Boariu;
– Libeluliada (povestiri), Editura Ion Creangă, 1980. Ilustrații de Elena Boariu;
– Peisajul din care lipsesc (poeme), Editura Cartea românească 1980;
– Terasa cu oleandri (poeme), Editura Dacia, 1985;
– Exerciţii de vacanţă (povestiri), Editura Ion Creangă, 1984. Ilustraţii de Doina Botez;
– Aproape imaginară (poeme) Editura Cartea românească, 1987;
– Există un limpede loc (eseuri), Editura Sport-Turism, 1989;
– Fetiţa care eram (roman pentru copii), Editura Intact, 1992, ilustraţii Octavia Țarălungă;
– Iubirea nu trece (roman), Editura Luna, 1992;
– Ceaiul amanţilor (poeme) Editura Quadrat, 1994;
– Cineva din trecut (nuvele şi poeme), Editura Luna Editorial, 1995;
– Un ghem de vise (povestiri), Editura Mondocart, 1998. Ilustraţii Octavia Ţarălungă;
– O lumină suplimentară (interviuri şi eseuri), Editura Muzeum, 2002;
– Simplă suflare/Souffle ephemere (ediție bilingvă), Editura Axa 2002;
– Vârsta de aur (publicată în 1984) Editura Ion Creangă. Ilustraţii Ștefan Damo
şi selecţia de schiţe:
– Am găsit o prinţesă, Editura Albin, 1996. Ilustraţii Octavia Ţarălungă;
– în colaborare: Fără contract, interviuri cu Emanuel Valeriu, Editura Quadrat press, 1992;
– în limba rusă: Casa cu volbura Dom uvitîi pliuşciom 1985;
– în germană: Lumină laterală, Streiflich, Editura Dionysos Verlag 1994;
– O melancolie românească în antologia Mondialisation et Identite Editions du Gref, Toronto-Canada 2000;
– 17 eseuri despre Nicolae Labiș în Albumul memorial al Asociaţiei Scriitorilor Buc., 1987;
– Suplimentele nutritive şi miraculoasa coenzimă Q10 (carte de popularizare ştiinţifică) Editura Cartea de buzunar, 2004;
– Artur Silvestri, Vocația Căii Singuratice, eseu Editura Carpathia 2009;
– Pălăria de pai, roman, Editura Eikon, 2013;
– Pălăria de pai, ediţia a doua, Editura Eikon, 2014;
– Scurte întâlniri, note, amintiri, eseuri, interviuri, Editura Charmides, 2016
„Din abstracţiuni /sărisem în gol…” păstrează creatoarea într-un carusel de vederi poştale. Imaginile sincopate, sacadate, nu neapărat ermetice, cât racordate în structura textului, la un cod care personalizează numai intimitatea funcţională. Obişnuiţi să considerăm poezia feminină ca un recital de veneraţie intimă, ca o explozie de senzaţii (de la Magda Isanos la Carolina Ilica), ca revărsare de confesiune viscerală (de la Constanţa Buzea la Daniela Crăsnaru), ca o propensiune livresă cenzuratoare de elanuri (ca la Grete Tartler sau Doina Uricariu), suntem contrariaţi la extrem de textualismul (ermetizant, în parte) al Cleopatrei Lorinţiu mai aproape ca gen de creaţie de cenaclistele de luni (Elena Ştefoi, Mariana Marin sau Nastasia Maniu). Dar nu obsesia poemului cu orice preţ, auto-referenţial şi privind în sine, dar şi o eflorescenţă, o beatitudine de senzaţii în acelaşi text. Experienţa aceasta, pe care a avut-o şi Ştefan Augustin Doinaş, cu „două cuvine”, este în esenţă, milenară. Tot din instinct ludic acompaniat de o lectură mnemotehnică, poeta reabilitează – dar şi îl investeşte cu o funcţie ironică – diminutivul. Autoarea se gândeşte, reflectează la o estetică a derizoriului, dar poezia rămâne tot absconsă, dificilă, oarecum aridă, zgrunţuroasă, tăiată parcă de o lamă de fierăstrău, fără predictibilitate semantică. Iată poemul neînsemnătate: Făcută din lucruri mici. La vârsta când maturizaţi biologic poeţii sunt încă tineri creatori, Cleopatra Lorinţiu a tipărit doar câteva cărţi (Regina cu paşi furaţi, 1977, Peisajul din care lipsesc, 1981, şi Terasa cu oleandri, 1985) dar s-a exersat îndelung asupra specificului copilăriei, însă nu-şi acreditează şi bibliografia universului infantil. Percepţia fabuloasă a lumii, a spiritului ludic, mecanismul diminutival, socratismul iniţierilor de acolo provin. Dacă în volumele pentru copii se joacă şi se copilăreşte, aici conştientizează copilăria şi stabileşte regula jocului. Şi iubirea e un joc şi o copilărie, şi slalomul existenţei (viaţa? O ciută nimerită în traficul de pe autostradă) şi respiraţia finală. Utopia universului infantil însoţeşte şi sentimentul erotic. În această graţioasă miniatură, părând poate fără pondere într-un volum marcat de gravitate, se subliniează cu pregnanţă, că, înainte de a se constitui într-o poetică, ideaţia lirică se vrea o antiretorică: a iubirii, a copilăriei, a jocului. Este idealul poeziei Cleopatrei Lorinţiu de a se confesa fără mărturisire, de a povesti fără narativitate, de a face poezie fără lirism. Este varianta „deschiderii” sale în partida poeziei în care joacă cu piesele albe. Aureliu Goci pg.351-353Geneza şi structura poeziei româneşti în secolul XX, editura Gramar,2001.