Un asteroid de mari dimensiuni a trecut foarte aproape de Terra vineri dimineaţă, iar specialiştii de la NASA avertizează că, deşi de data aceasta nu a reprezentat un pericol, există riscul unei coliziuni cu Pământul în următorii o sută de ani, potrivit Mediafax care citează The Independent.
Asteroidul 2019 GC6 a trecut cel mai aproape de Terra vineri dimineaţă, la 06.41 GMT (9.41, ora României).
Asteroidul a fost descoperit în urmă cu nouă zile, de un sistem de monitorizare a obiectelor spaţiale al NASA, Catalina Sky Survey, situat în Tucson, statul american Arizona.
2019 GC6 a trecut vineri dimineaţă pe lângă Terra la o distanţă de doar 219.000 de kilometri, puţin mai mult de jumătate din cea dintre Pământ şi Lună.
La momentul trecerii pe lângă Terra, asteroidul, cu o lungime de 7,5 – 30 de metri, avea o viteză de 20.300 de kilometri/ oră, potrivit Jet Propulsion Laboratory al NASA.
Specialiştii NASA au clasificat asteroidul 2019 GC6 drept „potenţial periculos”, dar acest lucru nu înseamnă că Terra a fost în pericol.
De asemenea, specialiştii spun că există totuşi riscul ca acesta să se lovească de Terra în următorul secol, precizând că este dificil de anticipat traiectoria exactă a acestuia.
Asteroidul va mai trece foarte aproape pe lângă Terra în 2034, 2041 şi 2048.
Specialiştii NASA şi-au propus ca, până în 2020, să identifice 90% dintre asteroizii de mari dimensiuni – peste 140 de metri – care ajung în apropierea Terrei, dar ar putea avea nevoie de 30 de ani pentru a realiza acest lucru.