Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Craiova va intra într-un amplu proces de reabilitare pe fonduri europene. Contractul de finanțare, prin Programul Operațional Regional, cu o valoare de 3,2 milioane euro, din care 2% cofinanțare de la autoritatea locală, a fost semnat luni, după o conferință de presă susținută de reprezentanții Primăriei Craiova, cei ai ADR SV Oltenia și cei ai unității medicale.
Proiectul vizează reabilitarea corpurilor 3 și 4 de la Spitalul „Victor Babeș”, primul dat în folosință în 1959, iar cel de-al doilea în 1980.
Corpul C3 este compus din subsol, parter și un etaj, și are o suprafață de 1268 metri pătrați, iar C4 are subsol, parter și șase etaje, pe o suprafață de 7761 metri pătrați.
Lucrările ce vor fi făcute vizează, între altele, modernizarea rețelelor electrice și de apă, unele nefiind înlocuite de la darea în folosință a clădirilor, după cum a afirmat managerul spitalului, Adina Turcu.
„Este vorba despre o clădire în care avem o secție de pneumoftiziologie copii, iar în cealaltă sunt pe regimuri de înălțime în funcție de secțiile clinice pe care le avem pentru adulți și copii. Noi am realizat, în ultimul timp, pașii materiali, igienizarea acestor instalații, dar au beneficiat foarte mult de mentenanță. Oricum prin acest proiect urmează înlocuirea instalațiilor sanitare și a celor electrice care unele sunt de la înființare”.
Clădirile vor fi izolate termic, se va înlocui tâmplăria existentă cu una nouă, termoizolantă, corpurile de iluminat vor fi înlocuite cu unele echipate cu surse de lumina cu LED și se vor monta sisteme alternative de energie, respectiv panouri solare pentru aport la prepararea apei calde menajere si panouri fotovoltaice pentru economii importante în iluminatul interior, refaceri finisaje interioare pe zonele de intervenție. Se va interveni de asemenea și la acoperiș, termenul de finalizare a proiectului fiind de 64 de luni.
Lucrările vor fi scoase la licitație de către Primăria Craiova. Odată ce vor fi adjudecate, nu vor fi probleme în ceea ce privește activitatea spitalului”, a afirmat managerul unității medicale Adina Manda.
În cadrul conferinței de presă care a precedat semnarea contractului de finanțare, primarul Craiovei, Mihail Genoiu a vorbit și despre alte proiecte ale orașului.
„Valoarea totală a proiectelor depuse de Primăria Craiova este de 161.666.617 milioane euro. Urmează să apară acea achiziție de tramvaie care este într-un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, la care s-a prelungit perioada de depunere a ofertelor până la jumătatea lunii mai. Se pare că sunt foarte multe firme interesate. Din valoarea totală, singurul proiect care nu s-a depus este cel legat de Balta Cernele, cu o valoare de aproximativ 5 milioane. Am fost vineri și am văzut și eu încă o dată amplasamentul de acolo, este o zonă degradabilă. Este o investiție care trebuie făcută”, a declarat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.