duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Remember – un meci de poveste, rămas în istorie: Steaua – Universitatea Craiova 2-6

Prolog. În prima etapă a returului ediției de campionat 1972-1973, pe 11 martie 1973, Universitatea a zdrobit Rapidul, în Giulești: a fost 6-4 pentru olteni, după ce gazdele conduceau la pauză cu 3-1! Oblemenco a marcat trei goluri în această partidă, deși el a revenit pe teren după două operații dificile suportate în toamna anului 1972 și nu era complet refăcut. Antrenorul principal, Constantin Cernăianu, a explicat: „În ciuda unei convalescențe neîncheiate, Oblemenco a dorit să joace! Din dragoste pentru fotbal și pentru Craiova, din ambiție. A vrut să se răzbune, încă o dată, pe cei care l-au repudiat la Rapid (…) La scorul de 3-2 pentru Rapid, Oblemenco, cu un șut năpraznic de la 40 de metri (Doamne, de unde atâta forță?!), egalează, 3-3 (în poarta Rapidului era Rică Răducanu, n.a.)!”.
În următoarea etapă, a 17-a, 25 martie 1973, pe „Central”, Universitatea – Dinamo 1-0, gol Oblemenco. Deși n-a jucat jumătate de campionat, Oblemenco a trecut în fruntea golgheterilor, iar Universitatea pe locurile 1-3, la egalitate de puncte cu Steaua și Dinamo…

Ion Oblemenco, căpitanul și golgheterul Universității

Ştiinţa, de neoprit în Capitală: Steaua – groggy
Etapa a 25-a, 3 iunie 1973, a programat derbyul Steaua – Universitatea, meci care s-a jucat pe „23 August“, în nocturnă (repriza a doua). Craiova a început bine: un voleu spectaculos al lui Ţarălungă a mişcat tabela de marcaj în favoarea oltenilor, 0-1 (’12), rezultat cu care s-a încheiat prima repriză. La reluare, elevii antrenorilor Cernăianu-Oțet şi-au dat drumul, reeditând repriza secundă din meciul cu Rapid din prima etapă a returului. În minutul 51, Oblemenco a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, Marcu s-a strecurat abil şi a reluat de lângă portarul Haidu, 0-2! Ştiinţa este de neoprit… Bară Oblemenco, fault clar în suprafaţa de pedeapsă asupra golgheterului Craiovei, dar arbitrului G. Blau (Timişoara) i-a fost teamă să acorde penalti. Oblemenco a mai trimis o „torpilă” de la 20 de metri şi … 0-3 (’64)! Steaua este groggy, suporterii olteni de pe „23 August”, mulţi la număr, cât şi cei de acasă, exultă. Uluit de proporţiile scorului, arbitrul Blau a acordat „militarilor” un penalti cu destulă uşurinţă, iar Tătaru l-a transformat, scorul devenind 1-3 (’73). Derbiul, extrem de spectaculos, a rămas în istorie: peste doar două minute, „tunarul” Oblemenco a trimis un şut plasat, cu stângul, din apropiere, în plasa nefericitului Haidu, 1-4 (’75), apoi Steaua, în corzi, şi-a marcat un autogol, 1-5 (’77), prin Cristache! Năstase a redus din scor, 2-5 (’80), dar Ştiinţa termină spectacolul „en fanfare”, cu un gol de generic, înscris de „motoreta” Mitică Marcu în minutul 82, în urma unei curse pornită de la centrul terenului, 2-6! În ultimele minute ale partidei, antrenorul Constantin Cernăianu a introdus pe Bondrea şi Bălan, în locul celor mai buni fotbalişti ai săi în acest meci, Oblemenco şi Marcu, oferindu-le astfel acestora prilejul de a primi, pe rând, ovaţiile masivei galerii craiovene prezentă la acest meci de poveste. Universitatea era pe primul loc în clasament, iar Oblemenco tot în fruntea golgheterilor campionatului…
Universitatea a evoluat în formula: Manta – Niculescu, Bădin, Sameș, Velea – Strîmbeanu, Deselnicu, – Niță, Țarălungă, Oblemenco (84, Bondrea), Marcu (83, Bălan). Marcatori pentru Craiova: Marcu (două), Oblemenco (două), Țarălungă, Cristache (autogol). Din nefericire, mulți dintre eroii Științei de atunci au murit: Manta, Sameș, Strîmbeanu, Deselnicu, Oblemenco, Bălan, plus cei doi antrenori – Constantin Cernăianu și Constantin Oțet (pe 19 februarie s-au împlinit 20 de ani de la decesul acestuia din urmă).

(articol după Sportul Popular și cartea „Oblemenco, meciul cu viața” de Ion Jianu)

Policlinica Buna Vestire Craiova

Foto cover: Universitatea 1973

În picioare (de la stânga la dreapta): C. Cernăianu (antrenor principal), Sameș, Oblemenco, Deselnicu, Oprea, Manta, Bălan, Bădin, Velea, C. Oțet (antrenor secund);

jos: N. Ivan, Țarălungă, Strîmbeanu, C. Pană, Mircea Chivu, Niță, Marcu, Niculescu

Politica