Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) consideră că proiectul noii legi a pensiilor, care aproape dublează cheltuielile publice cu pensiile până în 2021, respectiv le creşte cu peste 130% până în 2022, nu este sustenabil, scrie Mediafax.
Într-un comunicat al organizaţiei se arată că, acest proiect de lege este o mare provocare pentru finanţele publice ale ţării, nefiind însoţit de măsuri de creştere a veniturilor publice. Conform propriilor estimări ale Guvernului, creşterile asumate vor reprezenta pentru România un cost anual suplimentar de 18 miliarde de euro începând din 2022. Astfel, din 2022 şi în anii ce vor urma, presupunând chiar şi o creştere nominală anuală optimistă de 8% a produsului intern brut pentru perioada 2018 – 2022, noua lege va genera o povară suplimentară de aproximativ 6,6% din PIB estimat pentru 2022, care se adaugă proiecţiei optimiste de deficit bugetar anual de 3%. Comparând, în 2017 plăţile de pensii de stat au reprezentat aproximativ 6,7% din PIB, în timp ce cheltuielile alocate educaţiei au fost de 2,9% din PIB, iar cheltuielile cu sistemul public de sănătate au fost de 4% din PIB.
CDR doreşte să sublinieze şi dezechilibrul dintre pensiile primite de peste 5 milioane de români, finanţate prin contribuţii şi bazate pe principiul contributivităţii şi pensiile speciale, primite de peste 150.000 de români. Pensiile speciale sunt mult mai generoase, acordate în condiţii semnificativ mai favorabile, la vârste de pensionare mai reduse şi nu urmăresc principiul contributivităţii. Conform Consiliului Fiscal şi INS, la finalul anului 2017 pensiile speciale erau, în medie, de 3,5 ori mai mari decât pensiile de stat. CDR consideră că sistemul de pensii trebuie să fie echitabil faţă de toţi românii, fără dezechilibre majore între categorii diferite de pensionari, şi orice reformă a sistemului de pensii ar trebui să aibă ca scop diminuarea inechităţilor sociale între categorii diferite de pensionari.
Coaliţia pentru Dezvoltarea României este o iniţiativă privată, apolitică, construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a membrilor săi şi reuneşte 45 de organizaţii şi membri asociaţi. Coaliţia pentru Dezvoltarea României reprezintă peste 54 000 de companii care generează în jur de 1,2 milioane de locuri de muncă şi peste 50% din PIB.