sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

ÎPS Irineu laudă construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Când va fi gata şi cea din Craiova?

„Nu-i totuna să te simţi că trăieşti într-un bordei sau că trăieşti într-o casă frumoasă”, a afirmat Mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu, vorbind, într-un interviu acordat Agerpres, despre Catedrala Mântuirii Neamului. Înalt Prea Sfinţia sa spune că această catedrală ridică demnitatea poporului. În interviul menţionat, nu a precizat însă dacă şi catedrala care se construiteşte de mai bine de 10 ani în cartierul Craioviţa Nouă, cu bani de la „enoriaşi” are acelaşi scop şi nici dacă va fi finalizată vreodată.

„Pentru noi, Catedrala Mântuirii Neamului este ca şi Centenarul: un eveniment foarte important. Ce înseamnă a avea o catedrală reprezentativă pentru popor? Înseamnă a avea un reper, înseamnă a avea un model, înseamnă a ridica demnitatea unui popor. Nu-i totuna să te simţi că trăieşti într-un bordei sau că trăieşti într-o casă frumoasă. Nu este un element de lux că ajungi la o maturitate în cultura ta şi să ai o catedrală. Mulţi vorbesc, însă puţin înţeleg sau realizează că această catedrală nu este biserica din parohia lor. Este biserica naţiunii noastre. Iar noi ca naţiune când vorbim despre noi folosim cuvinte elogioase: suntem cei mai buni, cei mai deştepţi, cei mai harnici ş.a.m.d.. Însă toate acestea trebuie cuprinse arhitectonic de mărire într-un monument care să aibă ca ecou aceste apelative şi aceste cuvinte frumoase despre noi. (…) Când mergi într-o capitală, vrei să vezi ceva monumental, nu neapărat ceva care să arate cât eşti de bogat sau de puternic, ci să arate cât eşti de cult, de înţelept, de reprezentativ în această lume. Iar catedrala aceasta devine un pilon de bază al culturii şi civilizaţiei româneşti. S-a străduit Preafericitul Patriarh să îmbine multe stiluri arhitectonice şi să dea o sinteză a acestei trăiri ortodoxe în ţara noastră. Nu toată lumea înţelege aspectul acesta şi mânaţi de diferite voci, din dreapta şi din stânga, unii oameni chiar fără să-şi dea seama au lovit. Dar alţii care au trăit şi care au dorit această catedrală, au mers înainte”, a declarat Mitropolitul Olteniei, pentru Agerpres.

Dincolo de aceste afirmaţii IPS Irineu a vorbit despre Centenar, referendumul pentru definirea familiei şi despre postul Crăciunului. Nici un cuvânt despre Catedrala „Sf. Ioan Botezătorul” ce se construiește de 11 ani în cartierul craiovean Craiovița Nouă. Mitropolia Olteniei a încasat, până în momentul de faţă, milioane de lei din banii craiovenilor şi ai doljenilor, însă construcția este departe de a fi finalizată. Nu ştim cu exactitate câte milioane, pentru că reprezentanţii Mitropoliei ţin sumele sub sutană. Ba mai mult, atunci când un reporter Jurnalul Olteniei i-a întrebat, oficial, câţi bani s-au cheltuit şi când va fi finalizată construcţia, reprezentanţii Mitropoliei ne-au declarat că preferă să nu răspundă pentru că au urmărit facebook-ul reporterului şi au constatat că are „porniri sataniste”. Am întrebat dacă nu cumva rolul lor, ca preoţi, ar fi să apropie oamenii de biserică nu să-i îndepărteze. Nu am primit niciun răspuns.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Construcţia Catedralei „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul Craioviţa Nouă a început iniţial în 1990. Piatra de temelie a fost pusă, în luna martie, de mitropolitul de atunci al Olteniei, IPS Nestor Vornicescu. S-a reuşit turnarea fundaţiei, însă lucrările au fost abandonate din lipsă de fonduri.

În 2006, Mitropolia Olteniei a hotărât reluarea construcţiei, iar în 2007 a şi semnat un parteneriat cu Consiliul Judeţean Dolj, pentru a primi fonduri.

Cu excepţia anului 2011, de la bugetul Doljului, anual, au fost direcţionate sume importante de bani către această lucrare, ajungându-se la peste 2,5 milioane lei.

Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Dolj, banii au fost alocaţi eşalonat astfel: 700.000 de lei (2007), 400.000 de lei (2008), 100.000 de lei (2009), 300.000 de lei (2010), 299.993,16 lei (2012), 300.000 de lei (2013), 100.000 de lei (2014), 300.000 de lei (2015), 136.775,54 lei (2016). În 2017, consilierii judeţeni au aprobat prelungirea cu încă trei ani a Protocolului de Cooperare cu Mitropolia Oltenia în vederea construirii Catedralei „Sf. Ioan Botezătorul” din cartierul Craiovița Nouă și, implicit, alocarea a încă 300 mii lei pentru construcția obiectivului.

Primăria Craiova a alocat şi ea bani Arhiepiscopiei Craiova, care aparţine de Mitropolia Olteniei, peste 4 milioane lei, însă nu cu menţiunea expresă pentru catedrala din Craioviţa Nouă.

Politica