duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Craiova celebrează Centenarul

Ziua Națională, 01 Decembrie, este o zi de sărbătoare pentru tot neamul românesc. O zi specială, care ne amintește că, începând cu primii ani ai secolului XX, provinciile istorice românești au devenit, oficial, un stat unitar și indivizibil, conturat clar pe harta lumii.

Ziua Națională a României reprezintă totodată, pentru întreaga suflare românească, un prilej de cinstire a memoriei celor care au reușit să ducă la îndeplinire idealul de unire al locuitorilor tuturor provinciilor românești.

Capitala de suflet a Olteniei, Craiova a rămas în istoria anului Marii Uniri ca orașul natal al unor mari personalități precum colonelul Vasile Gagiu sau diplomatul Nicolae Titulescu, mesageri de seamă ai crezului românilor în unire, dar și locul ce se poate lăuda cu mărturii neprețuite – valori de patrimoniu, ce ne permit nouă acum, la distanță de 100 de ani, să ne mândrim la moment aniversar.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prin evenimentele organizate pentru marcarea Centenarului, Primăria Craiova transmite publicului un mesaj de unitate, dăruind craiovenilor un moment inedit, realizat în colaborare cu toate instituțiile statului, o adevărată desfășurare de forte, pentru a amplifica sentimentul de unire.

PROGRAMUL:

Orele 10.00 – 11.30: Str. A. I. Cuza, în fața Primăriei
– Ceremonial militar-religios, paradă militară, spectacol –

· Orele 13.00: Vizionare Documentarul:
Marea Unire – România, la 100 de ani / PRODUCTIE AGERPRES
Sala de Consiliu a Primăriei Craiova

· Expoziția: Poloneze și românce care au schimbat lumea /
Holul Primăriei Craiova, organizată de Primăria Craiova, cu sprijinul Institutului Polonez și Centrului Cultural Polonez din Craiova.

· Orele 18.00: Retragere cu torţe
pe traseul Teatrul Naţional Marin Sorescu – Primăria Craiova

· Orele 18.30 – 20.00: Spectacol Tudor Gheorghe
“Tot ce-i românesc nu piere” – Filarmonica Oltenia

· Orele 20.30 – 21.30: Poem simfonic Unirea cea Mare,
spectacol-eveniment realizat de Opera Română Craiova – Sala Polivalentă.

· Orele 10.00 – 11.30: Str. A. I. Cuza, în fața Primăriei
– Ceremonial militar-religios, paradă militară, spectacol

Momentul ceremonialului și al paradei militare va fi unul impresionant ca număr de militari și echipamente, asigurate de Ministerul Apărării Naționale, Jandarmeria Română, ISU, Administrația Națională a Penitenciarelor și Poliția Locală Craiova. Sâmbătă dimineața, craiovenii vor avea ocazia să retrăiască momente istorice urmărind parada a peste 600 de militari de la unitățile specifice fiecărui tip de armă din Ministerul Apărării Naționale și din sistemul național de siguranță, dar și defilarea de echipamente de tehnică militară, cu peste 65 de vehicule de la Ministerul Apărării Naționale și celelalte instituții din sistemul national de siguranță.

Un moment inedit pentru ceremonialul din Craiova dedicat Zilei Naționale a României îl va constitui defilarea a două plutoane echipate în ținute militare specifice celor două războaie mondiale din secolul XX.

Ceremonialul militar-religios va fi urmat de un spectacol artistic realizat de studenți craioveni reuniți de la cinci școli de dans din Craiova, de artiștii de la Ansamblul Folcloric Maria Tănase, corul de copii de la Colegiul Militar Tudor Vladimirescu și artiștii de la Muzica Militară din cadrul Garnizoanei Craiova.

  • Documentarul: Marea Unire – România, la 100 de ani

De CENTENAR, invităm craiovenii la o călătorie emoţionantă şi captivantă, trăită şi nu doar povestită de oameni pentru care România înseamnă şi o colecţie de momente istorice importante în naşterea acestui stat.

-01 decembrie, ora 13.00, Sala de Consiliu a Primăriei Craiova.

Vizionare în Sala de Consiliu a Primăriei Craiova, cu sprijinul Casei de Cultură Traian Demetrescu.

Intrare gratuită, în limita locurilor disponibile.

Documentarul „Marea Unire – România, la 100 de ani” este o producție Agerpres, realizată cu ocazia Centenarului Marii Uniri de la 1918.

Prin acest documentar, AGERPRES a mers pe urmele celor care au înfăptuit Unirea: în Basarabia, Bucovina de Nord şi Transilvania, iar urmaşii celor care au pus umărul la reîntregirea ţării deschid culisele celui mai important moment istoric. Prin vocea celor care povestesc, descoperim că suntem o naţiune fără graniţe. România, la 100 de ani aduce cu sine o istorie care continuă să se scrie.

“Marea Unire – România, la 100 de ani” nu este o lecţie seacă de istorie, ci un documentar video bazat pe oameni şi mărturiile acestora. Fricile, bucuriile şi speranţele lor însoţesc spectatorul pe parcursul celor 80 de minute, transformate într-o călătorie provocatoare pentru cei care vor să simtă emoţia. Documentarul prezintă atât momentul Marii Uniri, pus în contextul internaţional, dar evaluat şi de fiecare individ care are legătură cu ce s-a întâmplat în 1918. România, la 100 de ani, înseamnă şi suferinţa celor care au fost despărţiţi de familiilor lor şi deportaţi. Finalul, deschis, invită la meditaţie, prin dorinţele exprimate de românii din Basarabia şi Bucovina de Nord despre ce mai pot aştepta din partea României.

  • Expoziția: Poloneze și românce care au schimbat lumea

Organizatori: Primăria Craiova și Institutul Polonez București, Centrul Cultural Polonez din Craiova.

Perioada expoziție: 01 – 20 decembrie 2018.

Holul Primăriei Craiova.

Program vizitare expoziție: 10.00 – 19.00.

Anul 2018 este important nu doar pentru România, care sărbătorește Centenarul Marii Uniri, ci și pentru poporul polonez care marchează 100 de ani de la recâștigarea independenței. Cum legăturile dintre Craiova și Polonia au fost dintotdeauna mai speciale, fiind suficient să amintim că Muzeul de Artă din Craiova a fost, în 1939, gazda guvernului polonez aflat în refugiu, dar și a președintelui Poloniei, Primăria Craiova propune, de Centenar, expoziția “Poloneze și românce care au schimbat lumea”.

Este vorba despre poveștile fascinante a 34 de poloneze și românce care au avut curajul de-și a schimba propria țară, Europa și lumea, povești pe care craiovenii le pot cunoaște din data de 01 decembrie și până pe 20 decembrie 2018, în holul Primăriei Craiova din str. A.I. Cuza nr. 7.

Printre protagonistele expoziției – 17 poloneze și 17 românce – s-au aflat luptătoare pentru independență sau drepturile femeilor, precum și pioniere în domeniul științei sau al sportului. Este vorba despre femei curajoase, pricepute, ingenioase, muncitoare, care au luptat aproape în fiecare zi împotriva stereotipurilor, arătând cât de importantă este pasiunea în viețile lor. Datorită acestor femei, Polonia și România s-au schimbat semnificativ. Multe dintre ele au determinat, de asemenea, schimbările care au avut loc în lume.

Expoziția este realizată de Institutul Polonez din București și adusă la Craiova la inițiativa Primăriei Craiova, cu sprijinul Centrului Cultural Polonez din Craiova.

  • „Unirea cea Mare” – spectacol-eveniment,

01 decembrie, ora 20.30, Sala Polivalentă

 Oltenilor li se pregătește un spectacol de zile mari, potrivit pentru a celebra Centenarul! Astfel, pe 1 Decembrie, la Craiova, la Sala Polivalentă va avea loc spectacolul extraordinar „Unirea cea Mare”, iar pe scenă vor urca, spre a încânta publicul, Fuego, Dinu Iancu Sălăjanu, Gheorghe Roșoga și Cristina Scarlat.

Paul Surugiu (Fuego), Dinu Iancu Sălăjanu, Gheorghe Roșoga și Cristina Scarlat sunt invitații spectacolului extraordinar „Unirea cea Mare”, de Eugen Doga, eveniment al Operei Române Craiova cu prilejul Centenarului Marii Uniri, pe 1 decembrie 2018, la Sala Polivalentă din Craiova.

Spectacolul reunește peste 100 de artiști, Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova și este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și al Consiliului Local Craiova.

Cantata scenică „Unirea cea Mare” creată de compozitorul Eugen Doga, pe versuri de Nicolae Dabija și Ion Deaconescu este prezentată la Craiova în premieră absolută. Conducerea muzicală a spectacolului îi este încredințată maestrului Dumitru Cârciumaru, regia îi aparține lui Antoniu Zamfir, scenografia fiind creată de Răsvan Drăgănescu.

Paul Surugiu (Fuego) va interpreta rolul Întreaga Românie, Dinu Iancu Sălăjanu va întruchipa Transilvania, Gheorghe Roșoga va fi Țara Românească, iar Cristina Scarlat va reprezenta Moldova și Bucovina. Din distribuție fac parte și artiștii: Ioan Cherata (Mihai Viteazul), Dan Cornescu (Pan Halippa), Cosmin Vasilescu (Doru Popovici), Romulus Nicolae Cucu (Gheorghe Pop de Băsești), Teodor Ispas (Vasile Goldiș) și Alexandru Petre (Iuliu Maniu), alături de Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova.

Biletele pot fi cumpărate online pe platforma eventim.ro.

http://www.eventim.ro/ro/bilete/unirea-cea-mare-de-eugen-doga-craiova-sala-polivalenta-504585/

sau la Agenția de bilete a Operei Române Craiova: str. Mihai Viteazul nr. 7, telefon: 0351.442.471, [email protected], www.operacraiova.ro.

Alte evenimente organizate de instituțiile din subordinea Primăriei Craiova, cu ocazia Centenarului sunt:

Vernisajul expozitiei de arte vizuale: „CRAIOVA acum 100 de ani”

01 decembrie, 14:00- 16:00, „Galeria Vollard” Casa de Cultură „Traian Demetrescu”


– organizată de Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova, coordonată de specialiști în domeniu: Marcel Voinea – Președinte U.A.P. Craiova, Magda Buce Răduț – curatorul expoziției, Cosmin Paulescu – Decanul Facultății de Arte Decorative și Design Bucuresti, Emilian Popescu, Lector universitar Facultatea de Arte, Universitatea Craiova.

 

  • Moș Crăciun și spiridușii își deschid pentru două zile ateliere de creație în Fabrica de povești electroColibri, sub genericul Renii lui Moș Crăciun, și își pun la lucru ucenicii din Teatrul Colibri Craiova.

Astfel, sâmbătă, 1 decembrie 2018, Atelierul lui Moș Crăciun, coordonat de Andreea Melinescu și Andreea Stoica, va fi deschis la orele 10:00, 11:00 și la 12:00, iar duminică – 2 decembrie, la orele 11:00 și 12:00.

Tot sâmbătă, 1 decembrie 2018, dar la orele 13:00, 14:00 și 15:00 copiii sunt așteptați să fie Spiriduși pentru o zi, în atelierul coordonat de Adriana Teodorescu și Laura Pumnea, iar la orele 16:00, 17:00 și 18:00 vor descoperi Povești pentru Moș Crăciun, la atelierul coordonat de Geo Dinescu și Marin Fagu.

Un atelier durează o oră, iar prețul pentru acesta este 10 lei.

Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri.

Ziua Națională a României vine și cu Porți Deschise în Fabrica de povești electroColibri, în intervalul orar 10:00 – 19:00. Teatrul Colibri va putea fi vizitat și duminică, 2 decembrie 2018, între orele 10:00 – 13:00.

Întâlnirea cu publicul la mari evenimente de peste an este mereu așteptată cu încântare și bucurie, fiind preocupare constantă de câțiva ani încoace pentru Teatrul Colibri din Craiova, acestea fiind momentele în care spectatorii descoperă curioși culisele spectacolelor.

 

 

Politica