Într-un editorial mai vechi (nu ştiu cum se întâmplă, dar ţin minte tot ce-am scris în viaţa asta), la redactare am ratat “poanta” finală (nu Ponta, deşi l-am ratat şi pe el, cu fotbalul şi Mitică Dragomir atunci), aceea cu scrierea cuvântului noştri la fel ca a cuvântului albaştri, dar, zicea lingvistul lui Alex Ştefănescu, nu se scrie cu un “i”, nici măcar cu doi de “i”, ci cu trei de “i”! Ideea poantei e ca în bancul ăla cu cel care, băgat, pe şleau, în ,,aia a măsii (cu subiect şi predicat, cum zic politicienii), zice cu seninătate că n-a înţeles aluzia, iar în editorialul meu de atunci, “aluzia” era despre vorbirea şi cunoaşterea limbii române. Am constatat, nu numai eu, că la noi, chiar cunosc limba română politicienii noştri (unii) dar, din interese politice, nu o vorbesc corect, folosind ori limba de lemn, ori păsăreasca (Doamne, ce mă mai distram în liceu când începeau fetele să vorbească ,,păsăreasca”), pentru ca nimeni să nu înţeleagă nimic, şi, doi, când sunt în exerciţiul funcţiunii (politicienii), nu ştiu nici pic de ,,armetică”, altfel de unde dracu scot ei cifrele alea care arată cât de bine o s-o ducem după ce ne dau cu o mână şi ne iau cu două chiar şi pielea de pe noi sau ne pun să plătim apa de ploaie (nu glumesc cu apa de ploaie la Craiova s-a plătit şi se va mai plăti, e Hotarârea de consiliu pe ţeavă)? Încerc o abordare glumeaţă a editorialului pentru a atenua durerea provocată de constatarea că avem politicieni ,,de nimic”, interesaţi doar de bunul mers al vieţii lor, şi al alor lor, în prezent şi în viitor, în vecii vecilor, Amin!
Aşadar, mai avem un pic (exact o lună) si preluăm ,,rotativa” la Uniunea Europeană, chestie onorantă, democratic, şi ,,folositoare” Ţării, că poţi, tu, România, să impui şi să rezolvi ,,nişte treburi importante”. Ori, în loc să ne gândim la treburi importante, ne ţinem de nimicuri personale ,,penale”, măcar istoric, de genul antisemitismului prezidenţial, interdicţia muncii în U.E., distrugerea ,,Statelor-de drept ori/şi paralel, distrugerea credibilităţii şi existenţei poporului şi ţării, aducerea în derizoriu a ideii de Credinţă (vezi ridicolul cu Catedrala Mântuirii neamului şi Centenarul). Mircea Snegur (primul preşedinte al Republicii Moldova, fratele moldovean, acum rus) zicea să ne ţinem de neamuri, dorinţă utopică, fiindcă neamul nostru cel românesc se ţine de bancuri (cred că doar la noi există noţiunea “banc”) în loc să folosească ,,rotativa” pentru o altă ,,reântregire”, aducerea Moldovei în matca ei firească, România. Ratăm, din prostie şi interese personale, fiindcă avem politicieni mici, o oportunitate istorică (scuze) care nu ştim când se va mai ivi. “Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan, care v-a fost baci până la adânci bătrâneţe… că Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri ş-a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor…”, zice “testamentul lui Ştefan cel Mare. Trebuie ştiut că el este o clasică invenţie cărturărească, adică o utopie, începută de Grigore Ureche (cronicarul-boier instruit deţinând funcţii politice importante) şi desăvârşită de Barbu Ştefănescu Delavrancea (scriitor cu vocaţia perceperii evenimentelor politice şi culturale în cele mai profunde sensuri ale acestora; lansat în politică, ajunge primar al capitalei). Însă aceste utopii ale neamului care, nu doar ,,de la Râm se trage”, vorba aceluiaşi mare cronicar, ci din adâncul Istoriei, sunt preluate de comunişti (de ieri şi de azi) doar spre proprie folosinţă întru activitatea politică.
Comitetul de Stat al Planificării (C.S.P.), înfiinţat prin Decretul 738/1969, era organul central al administraţiei de stat, care asigura înfăptuirea unitară a politicii partidului şi statului (deci a Ţării) în domeniul planificării economico-sociale. C.S.P. coordona toată activitatea de planificare a economiei naţionale, precum şi echilibrul material, financiar, valutar şi monetar al planului de stat. Partea interesantă este că, între ’69 şi ’89, prin acest C.S.P. s-a reuşit aducerea civilizaţiei în România şi realizarea unor obiective economice măreţe, nu dau exemple, că se ştiu. Împânzită de comunişti şi urmaşi ai acestora, ,,politica pe persoane fizice” a preluat C.S.P-ul comunist spre a schimba destinul României, folosindu-l însă în politică, nu în economie, unde ar fi posibile ceva – ceva “succesuri” prin manipularea deşteaptă a realităţii, specifică vechiului sistem. Vrem – nu vrem, trebuie să recunoaştem că ne-am lepădat de comunism, dar nu de comunişti şi de metehnele/apucăturile lor. Parafrazându-l pe Ştefan cel Mare, ţineţi minte cuvintele lui Traian Băsescu, care ne-a fost preşedinte atâţia ani, adresate lui Adrian Năstase: “Ce păcat de poporul ăsta că trebuie să aleagă între doi comunişti!” Ce să facem dacă n-avem altceva, alegem din ce avem, căci comunismul, la noi, se pare, nu e din import, s-a înrădăcinat pe pământul ăsta ca pirul şi nimic nu-l mai poate desţeleni.
***
Ziceri din trecutul imediat:
Elena Udrea: Străinii se pregătesc să cumpere tot terenul agricol din România.
Liviu Dragnea: Eu nu sunt de acord să punem impozit şi pe credinţă. Dumitru Dragomir: Aş fi foarte prost diplomat să mă apuc acum să vorbesc urât despre domnul Ponta sau Dragnea. Îi felicit pentru cum au lucrat (…) din cei unsprezece, au fost şase curve.
