Ziceam, în editoriale anterioare, că una din căile de scăpat din chingile sufocante ale crizei este munca… “Munca este legea lumii moderne, temeiul unui stat, bogăţia unui popor”, scria, la vremea lui, domnul Mihai Eminescu. Mulţi îmi zic mereu că nu se munceşte, de-aia în ţara asta 75 la sută din populaţie o duce greu, şi tot mai mulţi îmi zic că , după ce că nu se munceşte, se mai şi fură în draci. Aici, adică în ceea ce priveşte furtul, n-am replică, pentru că, la noi, furtul a devenit profesie naţională, se fură cu legi, cu ordonanţe de urgenţă, cu contracte în regulă, se fură, ce mai tura-vura, ca-n codru, că vestiţii hoţi de rând sunt puşi umbră de hoţii începutului de mileniu, hoţia legală devenind, în zilele noastre cea mai rentabilă meserie care, mă mir că n-a fost înscrisă, încă, în ,,Nomenclatorul profesiilor din România, alături de politică, ,,curva” istorică de care am mai vorbit. Avem, cum s-ar zice, două cauze care ne fac s-o ducem rău: hoţii moderni şi ,,curva” de politică, ambele, orişicât am încerca să le comparăm, neavând seamăn în lumea mare, acum înţelegând eu, naivul, de ce ,,politicul” a schimbat legislaţia de la un cap la altul şi de ce a dat acea lege a pensiilor ,,nesimţite”, lege ilegală care-i plasează în afara Legii adevărate pe ,,justiţiabili”, pe poliţiştii şi jandarmii de rang înalt, şi pe politicienii ,,politicii în nume propriu”, care sunt mai mulţi decât cei ce produc în ţară şi care n-au apucat să-si ia lumea în cap.
Că, unde să se muncească? Cei mai mulţi care n-au unde să muncească sunt din mediul rural, unde unii, puţini, au pământ mai mult şi sunt agricultori de duminică, alţii au un hectar acolo, poţi să trăieşti cu un hectar, după ce scazi cât te costă, dacă, bineînţeles, ai un an fără secetă, fără grindină sau mai ştiu eu ce? În ultimii ani, cam toţi şi-au trecut pământul în asociaţie, era să zic în colectiv. Ce bine era dacă nu se desfiinţau! Ce sunt ei acum? Asistaţi social, că suntem un stat de asistaţi social. Avem, real, nu declarative, un procent enorm al celor care n-au un loc de muncă, se cheltuiesc sume mari prin AJOFM-uri pentru şomeri, al căror număr real nu-l vom şti niciodată, pentru reconversii profesionale şi altele de acest gen, fără utilitate, adică nu dau de muncă la oameni, dar dau de câştig la unii şi alţii. Unde mai pui că ies de pe băncile universităţilor zeci de mii de studenţi care, după ce-şi iau diploma, fac ce? Stau acasă, devin povară pentru părinţi şi-şi ratează viaţa. Să nu mi se spună că, măcar ăştia, absolvenţii, n-ar vrea să muncească, dar unde? Un lucru e cert. Românul, din orice zonă a ţării ar fi, ar munci în draci, mai ales dacă e şi bine plătit, dar n-are unde. Nici nu se pune problema nemuncii (un termen care cred că nici nu există în DLRM). Aşa că, dacă dăm la o parte paleative de genul tăierii ajutoarelor sociale, înăsprirea acordării şomajului şi a VMG (foarte apreciat în mediul rural), controale şi altele de acest gen, toate ca măsuri sociale, dar toate ca naiba, ne vom trezi cu şi mai mulţi muritori de foame, care chiar există, credeţi-mă, în condiţiile în care o salvare e, pe undeva, doar procentul mare de români care au umplut Europa, şi ăştia, pe acolo, muncesc de se spetesc, mai puţin unii, ştim noi care. N-ar lucra ei, românii plecaţi, aici, în ţară?
România are aproape 10 milioane de persoane apte de muncă şi o rată de ocupare a populaţiei aflate la vârsta de muncă (15 – 65 de ani) de doar 58 la sută. E teribil ca aproape jumătate din populaţia activă a ţării, mai puţin plecaţii, să nu aibă de muncă, pentru că, în spatele celor 58 la sută, mai stă o populaţie de 42 la sută (pensionari, copii, studenţi). Raportul de dependenţă economică (numărul persoanelor inactive şi în şomaj ce revin la 1.000 de persoane ocupate) e de aproximativ 1.380 la mie. Şi se munceşte pentru salarii de mizerie, ceea ce ne face să avem un procent copleşitor în domeniu, de aproape 18 la sută – cel mai înalt din Europa, unde media este de opt – nouă la sută – de ceea ce se cheamă “working poor”, adică angajaţi ale căror venituri se situează sub pragul sărăciei, a sărăciei lucii de care se tot vorbeşte.
Revenind pe pământ, “pe pământ avem de toate/şi mai bune şi mai rele/şi-a putea şi nu se poate/ şi noroi şi stele…” (Păunescu…), P.S.D., care e responsabilul destinelor noastre de vreo câţiva ani buni (adică mulţi), şi încă vreo câţiva ani de acum încolo, e perceput ca un creator al statului clientelar, birocratic, care trăieşte pe spatele cetăţeanului, al contribuabilului, al întreprinzătorului, al agricultorului, al celor care muncesc şi produc, dar şi al ,,hoţilor” pentru care mai au un pic şi desfiinţază şi puşcăriile. De stânga fiind, P.S.D. taxează tot ceea ce respiră, inclusiv agricultura, care abia respiră, în Craiova taxează şi apa de ploaie, nu glumesc, dar nu taxează averile mari şi ilegale şi, mai ales, birocraţia, prostia şi reaua credinţă ajunse la limita insuportabilului.
Despre Craiova, numai de bine. Aşteptăm taxarea apei de ploaie.