sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Ultima ora

Sport

Cancerul bronhopulmonar, o provocare continuă pentru medic şi pacient

Vineri şi sâmbătă, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, a avut loc cea de a IV-a ediție a Conferinței Regionale de Cancer Bronhopulmonar pe tema „Managementul de caz al pacientului cu cancer bronhopulmonar de la diagnosticul în cabinetul medicului de familie la servicii paliative”. Conferința a fost coordonată de către şef lucr. dr. Alin Demetrian, managerul Spitalului Județean de Urgență Craiova şi inițiatorul primei Comisii Multidisciplinare de Patologie Toracică din regiunea Oltenia din cadrul Clinicii de Chirurgie Toracică. La manifestare au fost prezenți specialişti din mai multe domenii medicale, atât din țară cât şi din străinătate, implicate în tratarea cancerului bronhopulmonar.

„Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie cu sprijinul companiei Houston. Am pornit de la exemplul Conferinței Naționale de Cancer Bronhopulmonar care a avut loc acum 6 ani. Acum suntem la a IV-a ediție. Lucrurile au avansat, au devenit concrete şi avem primele rezultate ale acestei conferințe. În Craiova funcționează de un an o Comisie Multidisciplinară de Patologie Toracică în Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova şi este singura din regiune. Am prevăzut acest lucru de anul trecut. Spuneam că este necesară înființarea sa şi am realizat-o la două săptămâni după ediția trecută. Ne întâlnim de două ori pe lună cu colegii, dezbatem cazuri, iar ținta noastră este ca în viitor peste 80% dintre pacienții care sunt tratați de cancer bronhopulmonar să aibă avizul acestei comisii. Pentru că au fost cerințele din ce în ce mai mari din parte colegilor, am mărit această manifestare la o perioadă de două zile. Până acum manifestarea s-a făcut într-o singură zi. Am mărit perioada alocată unei prezentări şi am mărit numărul acestora. Avem peste 110 participanți. Printre aceştia se numără dr. Horia Sârbu, un prieten de multă vreme al chirurgiei toracice din Craiova, de la Clinica de Chirurgie Toracică Erlangen din Germania”, a declarat dr. Alin Demetrian.

Deşi evoluează rapid şi este una dintre cele mai agresive forme de cancer, majoritatea pacienților depistați cu cancer bronhopulmobar se prezintă la medic mult prea târziu, atunci când se află în ultimul stadiu al bolii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Cancerul bronhopulmonar este o provocare continuă pentru medic şi pacient. O provocare  pentru medic deoarece cancerul bronhopulmonar are o simptomatologie săracă şi nespecifică, iar pacientul se prezintă tardiv la consultul medical şi nu există o metodă de screening eficientă. Este o provocare şi pentru pacient care odată diagnosticat cu această maladie trebuie să accepte că se confruntă cu una dintre cele mai de temut malignități. Pacientul fumător trebuie să renunțe la fumat, să îşi schimbe întregul stil de viață printr-un consum moderat de alcool, o alimentație echilibrată, dar şi printr-o viață activă. Cancerul bronhopulmonar este o problemă majoră de sănătate cu o evoluție explozivă indiferent de stadiu. În România, statisticile spun că 70% din cei depistați cu cancer pulmonar se prezintă tardiv, în stadiul 4. Cancerul bronhopulmonar a depăşit din punct de vedere al mortalității induse de fumat bolile cardiovasculare. Este o boală a persoanelor în vârstă, deşi în ultimii ani ne confruntăm cu cazuri la vârste din ce în ce mai tinere.

Fumatul activ este factorul cel mai important incriminat în cancerul bronhopulmonar şi deja s-au împlinit 54 de ani de când a obținut primul loc în categoria factorilor de risc”, a precizat dr. Dalida Mosorescu, medic de familie, Craiova.

Politica