Înainte, dar şi după 1989, singura televiziune românească, apoi, ulterior, altele, aduceau telespectatorilor filme destul de captivante şi interesante în acelasi timp. Pare un pic ciudat dar, comunismul ceauşist ne-a dat posibilitatea să ,,citim” capitalismul aşa cum e şi, dacă am fi învăţat lecţia, atunci, acum am fi ştiut să ne ferim de cele de azi, iliescianul ,,capitalism de cumetrie” şi realul capitalism comunistoid, punându-ne la dispoziţie, ani de-a rândul, serialul american Dallas. Mai apoi, după 1989, a rulat, cu destulă căutare, Caracatiţa, un serial italian al feţei nevăzute a lumii capitaliste.
Dacă le comparăm, capitalismul din filme cu capitalismul românesc de azi, vom constata că e păcat că n-am învăţat nimic din cele două extraordinare filme care, la ora când se difuzau, făceau linişte pe străzile ţării, fără a mai fi nevoie de miliţieni/jandarmi.
Ele ne-au încântat. ca artă, şi îngrozit, ca locuitori ai planetei, fiind inspirate din viaţă, din evenimente cât se poate de reale din viaţa de capitalişti, dar şi din povestea sângeroasă a corupţiei şi mafiei italiene. Între timp au început să se toarne şi să ruleze pe ecranele patriei şi-n paginile presei din ţară, filme reale despre tânărul capitalism românesc, filme care nu fascinează pe nimeni dar îngrozesc pe toată lumea… ce se întâmplă în România fiind de-a dreptul hidos.
Caracatiţei (cea din Atlasul zoologic) îi este caracteristic sistemul tentacular de existenţă. Caracatiţa capitalismului local şi-a întins (déjà) tentaculele peste tot, peste serviciile secrete, peste sistemul judiciar, peste scena politică, peste înstituţiile statului…
Doar unii, puţini, schimbaţi uman, moral şi profesional, în contactul cu occidentul, mai pot tăia aceste tentacule, rătăciții de noi, ,,boborul”, furați de pompoase declaraţii politice (gargară), nu vedem ce se petrece, de fapt în jurul nostru, în economie, administrație, adică în viaţă. Mai e un pic şi ea, caracatiţa, înhață, total şi pentru foarte mult timp, România. Toate episoadele (doar vorbeam de filme, nu?), rulate şi văzute până acum (28 de ani), ne arată că ,,tovarăşii” ne duc spre tragic.
Şi iar revin la Eminescu : „Nimic nu e mai periculos pentru conştiinţa unui popor decât priveliştea corupţiei şi a nulităţii recompensate […].„Voi arătaţi prin zilnică pildă că corupţia e mijlocul cel mai lesnicios de trai în România. Acesta este spiritul cel rău care desface societăţile româneşti şi le nimiceşte pân-în sfârşit; acesta este veninul care dă loc la mişcări sociale şi la nemulţumire […] contribuie a destrăma spiritul public, a-l face să nu mai crează nici în drept, nici în bine, a nu mai aştepta nimic de la muncă, totul de la tertip şi de la apucătură “.
***
Valeriu Butulescu: Spre deosebire de un conducător de stat, un conducător auto este confirmat de o comisie de specialişti. Oare ce se conduce mai greu: un autobuz sau o ţară?
Napoleon Bonaparte: În politică, prostia nu e un handicap.
Octavian Paler: Politica nu are principii, are numai interese.
George Orwell: Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci complice”.
Petre Ţuţea: Românilor, nu vă mai alegeţi conducători care nu-şi iubesc ţara!