luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Pod rupt sub tren. Cinci vagoane, în râpă

Podul de cale ferată din zona localității Cârcea s-a rupt, duminică, sub greutatea unui marfar. Opt vagoane au deraiat, cinci dintre ele căzând, de la circa 20 de metri, într-o râpă. Mecanicul de locomotivă a scăpat fără răni, dar s-a ales cu dosar penal pentru că s-a constatat că se afla sub influența băuturilor alcoolice. Autoritățile au intrat în alertă după ce au constatat că din vagoane se scurgea combustibil într-un pârâu care se varsă în Jiu.
Incidentul s-a petrecut duminică dimineața, în jurul orei 8, pe Magistrala 900 Caracal – Craiova, în localitatea Cârcea. Trenul aparține Grup Feroviar Român și avea 23 de vagoane ce transportau biodiesel. Prefectul de Dolj, Dan Narcis Purcărescu, spune că linia pe care circula trenul era închisă pentru reparații.
„Podul are două fire, două linii. Podul s-a rupt pe lungime, doar pe linia 1, linia 2 este intactă. Pe această linie care s-a rupt era marfarul care nu trebuia să fie acolo, pentru că această linie era închisă din luna iunie-iulie, fiind în reparații”, a precizat prefectul de Dolj.
La fața locului au fost trimise mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj care s-au asigurat că nu va fi risc de explozie ori incendiu.
„Opt vagoane au deraiat de pe calea ferată, iar cinci dintre ele sunt căzute în viaduct. Pompierii acționează pentru măsurile de prevenire și stingere a unui posibil incendiu. La fața locului au fost trimise două autospeciale cu apă și spumă, autospeciala de descarcerare grea, autospeciala CBRN, trei ofițeri și 18 subofițeri”, a declarat Florin Cocoșilă, purtător de cuvânt al ISU Dolj.
Reprezentanți ai Apele Române și Garda de Mediu au ajuns, de asemenea, la locul accidentului, după ce s-a constatat că din vagoane curge biodiesel.
„Problemă de explozie nu este, este o problemă de poluare, pentru că sub acest pod trece un pârâu care ajunge în Jiu. Deja avem reprezentanţii de la Apele Române, Garda de Mediu. Să sperăm că nu o sa fie un impact deosebit asupra mediului”, a mai afirmat prefectul de Dolj.
Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Jiu au venit cu precizări în cursul zilei de duminică afirmând că s-a intervenit cu un buldoexcavator și material absorbant.
„Evenimentul s-a produs pe o vale necadastrată care este alimentată dintr-o cismea ale carei ape se scurg în paraul Preajba. Pentru limitarea efectelor, ISU Dolj a intervenit prin realizarea unei gropi, dar care între timp s-a umplut cu produsul scurs. Distanța până la confluenta cu cursul de apă Preajba este de 2 km., pe acest sector se acționează pentru limitarea efectelor. În momentul de fata A.B.A Jiu acționează aval pod C.F. Cârcea la cca 50 m, cu baraje și material absorbant și în zona podului rutier din localitatea Cârcea spre Preajba.
Echipa Intervenție Rapidă acționează aval de podul rutier, pe o lungime de 1,5 km., prin administrare de spilsorb. A fost solicitat sprijinul ABA Olt, pentru baraje absorbante, cu lungimea de 150 m”, se arată într-o informare transmisă, duminică după-amiază, de ABA Jiu.
Mecanicul de locomotivă a scăpat cu viață. Va răspunde însă penal, deocamdată pentru faptul că se afla sub influența băturilor alcoolice.
„A fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,72 mg/l în aerul expirat. Se întocmeşte dosar penal pentru prezenţa la serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice, infracţiune specifică lucrătorilor de cale ferată, şi distrugerea sau semnalizarea fazică. În cazul producerii unor accidente feroviare, în ambele situaţii este pedeapsă de la trei la zece ani închisoare”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.
Este posibil ca bărbatul să fie tras la răspundere și pentru accident.
„E posibil ca dintr-o eroare a mecanicului trenul să fi intrat pe linia aflată în construcţie, podul s-a rupt, iar vagoanele au deraiat”, a afirmat Cătălin Cotoc, prim-adjunct din cadrul ISU Dolj.
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA dă, de asemenea, de înțeles că mecanicul ar fi de vină și că ar fi trecut pe roșu.
„Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, urmare evenimentului produs de operatorul de marfă – Grup Feroviar Român (GFR), prin depășirea de către mecanicul de locomotivă a semnalului de circulație aflat pe culoarea roșie, viaductul Cârcea este afectat pe firul I de circulație, pe care s-a produs deraierea. Trenul aparținând operatorului GFR a intrat pe firul I de circulație, pe distanta Malu Mare – Banu Maracine, pe care accesul era interzis pentru circulația trenurilor, întrucât era închis pentru efectuarea lucrarilor de reparație capitală”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
O anchetă este în curs de desfășurare.
Circulația trenurilor a fost deviată pe ruta ocolitoare  Caracal – Piatra Olt – Craiova, până la stabilirea variantelor definitive de reluare a circulației pe Magistrala CF 900 pe distanța Craiova – Caracal.

Politica