sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Coşmarul gunoaielor din Craiova s-ar putea încheia într-o lună

Craiovenii, dar şi locuitorii din celelalte localităţi care au contract cu Salubritate Craiova SRL pentru ridicarea gunoiului, au ajuns la limita răbdării. Gunoiul se ridică tot mai rar şi, pe lângă mirosul urât degajat, au fost cazuri în care pubelele s-au umplut de viermi. Garda de Mediu a făcut verificări la Salubritate, dar măsura care ar fi trebuit impusă, respectiv suspendarea activităţii societăţii, nu ar fi ajutat pe nimeni. Situaţia s-ar putea rezolva în următoarele 30 de zile, când reprezentanţii Salubrităţii craiovene speră să introducă în traseu şase autogunoiere noi achiziţionate prin leasing operațional.

Problemele au început să apară încă de acum doi ani, însă în ultima perioadă s-au acutizat, după cum recunosc chiar reprezentanţii SC Salubritate Craiova SRL. Motivul – autogunoierele din parcul auto al societăţii sunt uzate şi nu mai funcţionează toate.

SC Salubritate Craiova SRL deține 18 autospeciale de colectare a gunoiului în parcul auto, dintre care 15 sunt în prezent funcționale. În vederea prestării în bune condiții a serviciului de colectare a deșeurilor, ar fi nevoie de 18 autogunoiere, câte una pentru fiecare dintre cele 18 trasee din graficul de ridicare, plus trei autospeciale de rezervă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În prezent, continuăm să întâmpinăm dificultăți tehnice legate de starea parcului auto, care generează întârzieri în graficul de colectare a deșeurilor de la utilizatori de una până la câteva zile. Aceste decalaje au apărut încă de acum doi ani, însă s-au acutizat în ultimele luni, pe fondul exploatării intense a mașinilor, parte dintre acestea fiind oricum uzate moral și fizic”, se arată într-un răspuns transmis de reprezentanţii societăţii de salubritate, la solicitarea Jurnalul Olteniei.

Teoretic problema s-ar rezolva odată cu implementarea sistemului de management al deşeurilor, însă nici acest proiect nu va fi gata peste noapte. Astfel, conducerea SC Salubritate Craiova SRL a demarat o procedură de achiziţionare a şase autogunoiere noi, prin leasing operaţional, utilaje pe care speră să le poată introduce în traseu în maxim 30 de zile.

În acest context, dar și în cel al implementării proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Dolj, derulat de Consiliul Județean, și a desemnării operatorului care va avea sarcina de a colecta deșeurile din întreg județul, SC Salubritate Craiova SRL a ales soluția contractării unui leasing operațional pentru autogunoiere până la finalizarea lucrărilor de execuție a platformelor îngropate în municipiul Craiova și a mobilizării noului operator, respectiv pe perioada intermediară de doi ani, conform contractului de delegare prin concesionare a gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale și a altor fluxuri de deșeuri în județul Dolj și operarea stației de sortare și transfer Goicea, semnat în data de 22.05.2018.

Procedura organizată de societatea noastră în vederea achiziționării a șase autogunoiere noi prin leasing operațional se află în prezent în faza de evaluare a ofertelor și estimăm că autospecialele vor fi introduse în traseu în aproximativ 30 de zile”, se mai arată în răspunsul transmis, Jurnalul Olteniei, de SC Salubritate Craiova SRL.

Conform documentului menţionat, în prezent, SC Salubritate Craiova SRL, în calitate de operator care are delegată activitatea de colectare și transport a deșeurilor în municipiul Craiova, în orașul Bechet și în comunele Almăj, Bucovăț, Ghercești, Ișalnița, Malu Mare, Mischii, Șimnicu de Sus și Vârvoru de Jos are un număr de 28.000 de abonați persoane fizice, asociații de proprietari, instituții publice și agenți economici. Utilizatorii din Malu Mare și Șimnicu de Sus plătesc serviciul sub forma unei taxe locale la primărie.

În ceea ce priveşte containerele îngropate din Craiova, parte a masterplanului de deşeuri, reamintim că marţi, preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa şi primarul Mihail Genoiu au avut o ședință de lucru cu reprezentanții asocierii de firme care a câștigat licitația publică pentru furnizarea și montarea acestor containere, precum și a utilajelor necesare operării acestora. Vor fi amenajate aproximativ 440 de platforme în oraş.

Contractul încheiat între Consiliul Județean Dolj și S.C. European Waste Technology S.R.L., în calitate de lider al Asocierii S.C. European Waste Technology S.R.L. – Nord Engineering S.R.L., are o valoare totală de 34.380.393 lei, inclusiv TVA, sumă care include prețul utilajelor specifice și al containerelor furnizate, precum și prestarea serviciilor de proiectare, inscripționare, instruire și testare aferente și executarea lucrărilor de montare. În cadrul contractului, vor fi construite 438 de platforme, pe care vor fi amplasate 729 de containere îngropate cu capacitatea de 5 metri cubi și 30 de containere de 3 metri cubi.

Investiția face parte din proiectul cu finanțare europeană „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Dolj“, cu o valoare totală de 53,6 milioane de euro, care a mai cuprins achiziționarea a 32 de autospeciale pentru colectarea și transportul deșeurilor menajere, a 3.906 containere de diferite capacități, a 102.985 de compostoare individuale pentru gospodării din mediul rural și din orașele Bechet și Dăbuleni, închiderea depozitelor neconforme de la Calafat, Filiași și Segarcea, precum și construirea a patru stații de transfer, a două stații de compostare și a unei stații de sortare a deșeurilor”, au precizat reprezentanţii CJ Dolj.

Politica