sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Echipă județeană pentru siguranța copiilor pe Internet. Proiectul „Ora de Net” derulat și în Dolj

Mediu fascinant atât pentru adulți, cât și pentru copii, internetul poate reprezenta un real pericol pentru minori. Astfel, pentru a preveni situațiile neplăcute în care pot ajunge atât copiii cât și tinerii, unele chiar grave, la nivelul județului Dolj a fost formată o echipă de specialişti. Aceștia se vor implica în programul „Ora de Net” al Organizaţiei „Salvaţi Copiii”. Cei care s-au aliat în acest proiect au venit deja cu informații și sfaturi în cadrul unei conferințe de presă. Evenimentul a avut loc miercuri, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dolj, întâlniri și discuții pe această temă urmând a avea loc până în luna iunie a anului viitor.

Desfășurată sub sloganul „Împreună pentru siguranța online a copiilor”, activitatea derulată de către specialiștii în domeniu îi va avea în centrul atenției pe copii, tineri, cadre didactice, părinţi şi specialişti, scopul acesteia fiind acela de a promova programul educaţional „Ora de Net” şi a serviciilor de informare, consiliere şi raportare a abuzurilor din mediul online puse la dispoziţie pe platforma www.oradenet.ro.

Rolul echipei judeţene de specialişti este acela de a asigura cadrul necesar pentru prevenirea situaţiilor de risc în care sunt implicaţi utilizatorii de Internet şi de a facilita soluţionarea rapidă a eventualelor cazuri de abuz semnalate de copii şi tineri. Statisticile sunt sumbre. Vom face un nou studiu să vedem care este situația acum ca urmare a folosirii acestui mediu de către copii și adolescenți. În ultima vreme a crescut semnificativ utilizarea dispozitivelor mobile, în special în rândul copiilor. Ne propunem să înțelegem mai clar modul în care tinerii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani aleg să intercaționeze cu mediul online. Să avem o imagine complexă a felului în care tinerii văd Internetul. Rezultatele studiului vor fi făcute publice și vor fi diseminate în rândul persoanelor și autorităților cu putere de decizie”, a precizat Andreea Hurezeanu, reprezentantul Aociației „Salvați Copiii”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Persoane din diferite domenii de activitate

La acest eveniment au participat persoane din domenii variate conectate cu informarea, educaţia şi consilierea copiilor, respectiv cadre didactice, consilieri şcolari, psihologi, asistenţi sociali, asistenți maternali, 12 polițiști de proximitate din Craiova, facilitând astfel dezbaterea şi implicarea la nivel local.

Părinți, profesori și surse sigure de informare

Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, Monica Sună, consideră că un astfel de proiect va aduce o serie de beneficii pentru utilizatorii mediului online, în special a adolescenților, în sensul că aceștia vor învăța să evite anumite pericole. La rândul său, directorul Casei Corpului Didactic din Craiova, Ștefan Vasile este de părere că profesorii și părinții trebuie să se implice în toată această campanie. Aceștia îi pot ghida pe copii sau pe tineri către surse corecte de informare din mediul online. Implicați în acest program vor fi și reprezentanții CJRAE Dolj, cei ai Centrului Antidrog, IPJ Dolj, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, Centrul de Detenție Craiova sau DGASPC Dolj.

Linie gratuită de informare și consiliere

Totodată, cu această ocazie a fost promovată linia de informare şi consiliere privind siguranţa pe internet a copiilor, ctrl_AJUTOR, coordonată de Organizaţia „Salvaţi Copiii” şi disponibilă gratuit prin intermediul platformei www.oradenet.ro şi posibilitatea înscrierii în programul de voluntariat Ora de Net, oportunitate descrisă pe paginawww.oradenet.ro/fii-voluntar.

Ce înseamnă programul „Ora de Net”?

Ora de Net” este un program european, unic în România, care promovează utilizarea Internetului de către copii și adolescenți într-un mod creativ, util și sigur. Proiectul este derulat în România încă din anul 2009 iar în acest timp peste 360.000 de copii și 95.000 de părinţi și profesori au beneficiat de informare sau consiliere și mai mult de 8000 de sesizări au fost făcute pe liniile specializate. Printre demersurile realizate de echipa Ora de Net se numără: coordonarea unei rețele ample de voluntari – cadre didactice şi specialişti care lucrează cu copiii – care implementează activităţi educaţionale la nivel naţional; organizarea de activităţi de formare și dezvoltarea de resurse educaţionale adresate părinților, profesorilor şi specialiştilor; oferirea de consiliere – ctrl_AJUTOR – la care pot apela copiii, părinții sau specialiștii atunci când întâmpină probleme pe Internet; oferirea unei linii de raportare – esc_ABUZ – unde se poate raporta conţinutul ilegal întâlnit pe paginile web româneşti.

Politica