sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Lubenițele din Dăbuleni ajung mai repede în piețe. Direcția Agricolă ajută producătorii să pătrundă și în supermarket-uri

Cultivatorii de lubeniţe din Dăbuleni vin cu vești bune pentru acest an. Dacă lucrurile vor decurge ca și până acum, sunt șanse ca primii pepeni să ajungă pe tarabe în a doua jumătate a lunii iunie. Creșteri de prețuri nu se întrevăd, o spun cei din Dăbuleni, marea lor dorință fiind ca munca să le fie răsplătită. Pentru a arăta ce presupune această îndeletnicire, a fost creată o pagină de socializare, „Pepeni de Dăbuleni”, unde administratorul paginii postează practic etapele prin care trec lubenițele, și pepenii galbeni, din momentul plantării lor până când ajung numai bune de consum.

La începutul acestei luni, cultivatorii din Dăbuleni au descoperit întreaga recoltă, lubenițele și pepenii galbeni crescând de la o zi la alta. Oamenii sunt mulțumiți de cum a pornit treaba și dacă vremea ține cu ei rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor.

Pepenii s-au prins bine în pământ și își întind vrejul. Într-o săptămână sau două veți vedea aproape toată suprafața cultivată cu pepeni, ca fiind verde. Momentan au pornit bine, sperăm ca vremea să ne ajute și să ieșim cu ei la vânzare în a doua jumătate a lunii iunie așa cum ne-am propus”, era mesajul celui care administrează pagina „Pepeni de Dăbuleni”, la începutul lunii mai.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vom aduce pepeni și în Craiova, dar tot Bucureștiul rămâne baza”

Cei mai mulți dintre producătorii de lubenițe din Dăbuleni vor lua drumul Capitalei și în acest an. Deși distanța este mult mai mare, iar transportul presupune cheltuieli suplimentare, tot mai convenabilă este această variantă. „Am pornit foarte bine. Dacă vremea ne ajută, după 15 iunie ajungem în piețe. Nu prea avem de ce să creștem prețurile. Vom aduce pepeni și în Craiova, dar tot Bucureștiul rămâne baza. Este mai greu din cauza distanței, însă vânzarea nu se compară”, a spus unul dintre producători.

Desfacerea eficientă a mărfurilor, problemă majoră

Indiferent de locul ales pentru a-și vinde marfa, adevărații producători continuă să aibă aceeași problemă legată de desfacere. Încă au de suferit din cauza mărfurilor de peste hotare și a faptului că nu prea au fost luate măsuri cu privire la accesul lor în marile lanțuri de magazine.

Noi, cultivatorii de pepene de Dăbuleni sperăm ca anul acesta să vă aducem pe masă cei mai dulci pepeni așa cum v-am obișnuit în fiecare an. O problemă mare pe care o întâmpinăm însă este lipsa desfacerii eficiente a mărfii. Asta pentru că trăim în UE și toate țările după cum știm ne trimit produsele lor iar hipermarketurile le pun pe raft, iar noi (consumatorii), comozi fiind, luăm din hipermarket iar țăranul român ajunge să-și arunce marfa pentru ca nu are cui s-o vândă. Ați observat că aproape toată marfa din import nu prea are gust și probabil este tratată cu o mulțime de substanțe chimice. Pentru a opri toată această ascensiune a importurilor toxice fiecare dintre noi ar trebui să renunțe la produsele din străinătate și să consume numai fructe și legume de la oamenii din piețe care încă se chinuie să mai aducă ceva cu gust pe piața românească. Spuneți stop consumului produselor din import! Consumați produse românești! Asigurați-vă că sunt produse românești”, este îndemnul administratorului paginii „Pepeni de Dăbuleni”.

Două piețe strict pentru producători și discuții cu supermarket-urile

Reprezentanții Direcției pentru Agricultură Dolj vin în ajutorul cultivatorilor de pepeni din întreg județul. Directorul instituției, Adrian Popa, a spus că urmează o serie de întâlniri zonale, tocmai pentru a discuta despre accesul mai ușor al producătorilor în piețe și mai ales în marile lanțuri de magazine.

Ca în fiecare an, producătorii de lubeniță din județ vor avea locuri clar delimitate în piețe. Mai mult, voi discuta cu cei de la Piețe Craiova despre posibilitatea de a face două piețe din municipiu strict pentru producători. De luni încolo ne vom întâlni și cu cei care cultivă pepeni pentru a discuta despre facilitarea accesului acestor oameni în supermarket-uri. La Dăbuleni avem o cooperativă, „Patria lubenițelor Dăbuleni” și va fi mai ușor, sperăm noi să luăm decizii și să purtăm negocieri. Ne vom întâlni cu producătorii din zonă și vom discuta toate aspectele”, a spus Popa.

Start cu prețuri de 3 lei, cădere liberă spre 1,5 lei/kilogramul
Legat de preţul practicat, kilogramul de lubeniţă sau cel de pepene galben se va vinde la fel ca anul trecut.

Recolta este foarte bogată, aşa că nu avem de ce să creştem preţul. Este clar acest lucru, iar cine nu recunoaşte nu vrea să vadă şi să spună adevărul. Ca în fiecare sezon, preţul va fi mai mare în primă fază, undeva la 2 lei sau 2,5 lei pentru un kilogram de lubeniţă şi 3 lei pentru unul de pepene galben, după care va scădea clar la un leu/kilogram în cazul lubeniţei şi cam 1,5 lei în cazul pepenilor galbeni”, a mai spus cultivatorul de pepeni din Dăbuleni.

Cu siguranță că fiecare producător a estimat deja un profit al activității lor. Câștigul stă, ca în fiecare an, la mâna condițiilor meteo. Astfel, spun specialiștii, un hectar de teren produce aproximativ 45 de tone de lubeniță, investiția în acest sens fiind în jur de 3.500 de euro.

 

Sursa foto: Facebook Pepeni de Dăbuleni

Politica