sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

100 ani de la Unirea Basarabiei cu România, marcată la Facultatea de Drept din Craiova: „Ar fi normal să trăim împreună nu în două state separate”

Împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România a fost marcată printr-un amplu eveniment organizat în Aula Magna a Facultății de Drept din Craiova, la inițiativa Acțiunii pentru Renașterea Craiovei, alături de Facultatea de Drept și Baroul Dolj. Evenimentul la care au luat parte și oaspeți de peste Prut a debutat cu intonarea imnului național de către elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Craiova.

Evenimentul a fost prezentat de decanul Baroului Dolj, avocatul Lucian Săuleanu.

Astăzi sărbătorim Marea Unire, în fapt, prima cărămidă pusă la fundația statului național român așa cum a fost zămislit el la 1918 de înaintașii noștri. În acel moment, acel 27 martie, a fost sădită această sămânță a Unirii, momentul în care basarabenii au înțeles importanța unei astfel de uniri, au fost vizionari. Sărbătorirea Marii Uniri este cu totul legitimă. Anul 1918 a fost un an de grație pentru români și România, unul cum poate nu se va mai întâmpla vreodată, deși speranța noastră și obligația noastră a românilor, a celor care cred în România, proiectul România Mare să fie menținut ca o flacără aprinsă a românismului. Ne bucurăm să organizăm acest eveniment în Craiova alăturând craioveni și basarabeni. Centenarul este un bun prilej să ne aducem aminte de România la 1918, dar este un bun prilej să vedem România de astăzi și să vorbim despre o Românie pe care o lăsăm copiilor și nepoților noștri”, a declarat avocatul Lucian Săuleanu, decanul Baroului Dolj și președinte al Acțiunii pentru Renașterea Craiovei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Moment de reculegere

Prof. univ. dr. Sevastian Cercel, decanul Facultății de Drept din Craiova, a cerut celor prezenți să țină un moment de reculegere în memoria tuturor celor care au făcut posibilă unirea, dar și celor care au ținut vie colaborarea între România și Moldova, amintind în acest sens și meritele profesorului Ion Dogaru, cel care a lăsat moștenire Craiovei Facultatea de Drept pe care a înființat-o. Profesorul s-a stins recent din viață.

Sunt recunoscător pentru desfășurarea acestei întruniri domnului profesor și prietenului meu, Lucian Săuleanu. (…) Desăvârșirea actului nu a fost făcută de un om politic, nici a unui guvern, nici a unui partid. Este factor istoric al națiunii române. (…) După anul 1990 și mai ales după anul 2007 între Craiova și Chișinău s-au încheiat, s-au demarat mai multe proiecte de colaborare, au apărut multe fire văzute și nevăzute care unesc cele două centre universitare românești. Prin înființarea învățământului juridic superior craiovean se deschidea în 1990 o oportunitate profesională și pentru studenții basarabeni veniți la studii în țara mamă. Generații de studenți din Republica Moldova au absolvit cursurile Facultății noastre și ale altor facultăți de la Universitatea din Craiova. Absolvenții noștri din Basarabia sunt acum practicieni ai dreptului românesc acasă, de o parte și de alta a Prutului, dar și în alte țări din Europa, recunoscuți pentru profesionalismul lor, veritabili ambasadori ai dreptului românesc. Facultatea are în prezent o colaborare academică fructuoasă cu Facultatea de Drept a Universității de stat din Moldova. Această deschidere instituțională a apărut odată cu înființarea Facultății, fiind opera profesorului Ion Dogaru, membru corespondent al Academiei Române, care în anul 2016 devenea și membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei și care, din păcate, recent ne-a părăsit”, a spus decanul Facultății de Drept din Craiova.

La manifestare a luat cuvântul și Vasile Tofan, primarul satului Vorniceni, invitat special din Basarabia, care a recunoscut că nu se află pentru prima dată în Craiova și a vorbit despre ospitalitatea care caracterizează românii.

Ar fi normal să trăim împreună, nu în două state separate. Este clar că avem o istorie comună, vorbim aceeași limbă, avem tradiții și obiceiuri asemănătoare, port popular asemănător și avem tot ce ne trebuie să ne pună pe direcția că este necesar să înfăptuim o reunire”, a precizat primarul, adăugând că din pacate, deși majoritatea românilor vor unirea cu Moldova, peste Prut, doar 20% dintre cei intervievați în cadrul unui sondaj au declarat că își doresc acest lucru.

Avocatul Lucian Săuleanu a adăugat că Baroul Dolj va dona o serie de cărți, în luna iunie, bibliotecii din Vorniceni.

Programul a inclus și o scenetă pregătită de elevi ai aceluiași liceu după un text al avocatului Ștefan Botzoiu, fost director al Teatrului Național „Marin Sorescu”, prezentarea unui proiect pe tema „Artizanii Marii Uniri” de către elevi ai Colegiului Național „Frații Buzești”, alocuțiuni ale profesorilor de istorie Oprea Pandia și Valentin Băluțoiu, din partea colegiilor Frații Buzești, respectiv Carol I, dar și momente artistice pregătite de studenți basarabeni.

Victoria Zubenco, studentă a Departamentului de artă teatrală din cadrul Facultății de Litere a recitat „Scrisoare din Basarabia”, de Grigore Vieru, iar Valeria Vangheli, studentă a Facultății de Litere, și Marian Lazarev, student la Drept, au susținut momente muzicale.

Partenerii evenimentului sunt Asociația Studenților Basarabeni din Craiova și colegiile naționale participante în cadrul proiectului ARC „10 Mari Craioveni”: Colegiul Militar „Tudor Vladimirescu”, C.N. „Carol I”, C.N. „Frații Buzești”, C.N. „Elena Cuza” și C.N. „Gheorghe Chițu”.

10 mari craioveni” este un proiecct care își propune să aducă în atenția publicului personalităţi ale istoriei şi culturii locale, naţionale sau universale care, prin originea lor, activitatea sau moştenirea culturală pe care au lăsat-o, şi-au legat numele de oraşul Craiova, fiind o modalitate prin care se urmărește revitalizarea spiritului local și conștientizarea cu privire la rolul și locul Craiovei pe harta culturii.

Evenimente dedicate unirii Basarabiei cu România de la 1918 au fost organizate și la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, aici fiind deschisă o expoziție în care sunt prezentate documente ale evenimentului de acum 100 ani, expoziție care va fi deschisă până la finalul lunii aprilie.

Politica