vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

„Ziua Olteniei” a debutat cu expoziții de costume populare, uniforme militare și fotografii din Craiova de altădată

Expozițiile unicat de costume folclorice din zona Olteniei, uniforme militare, artă fotografică și postere din Craiova Primului Război Mondial își așteaptă vizitatorii în Foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu” de luni până miercuri inclusiv. Acțiunea se înscrie în seria evenimentelor dedicate „Zilei Olteniei”, manifestare aflată la prima ediție și programată a se desfășura în intervalul 19-24 martie 2018.

Reprezentanții instituțiilor din subordinea Primăriei Craiova și a Consiliului Județean Dolj au reușit să pună baza unor expoziții unicat, fiecare structură participând la eveniment cu ce are mai reprezentativ pentru „Ziua Olteniei”. Costumele populare vechi de zeci sau sute de ani aduc în atenția craiovenilor imaginea olteanului de altădată, indiferent că vorbim despre femei, bărbați sau copii.

Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei pregătește o surpriză care pleacă de la o expoziție de costum și port tradițional, intitulată <<Oltenia tradițională>>. Plecăm de la ceea ce a însemnat costumul popular tradițional în Oltenia. Sunt în foaierul Teatrului Național cele mai frumoase costume din Dolj, Olt, Mehedinți, Gorj și Vâlcea și nu numai, cu extensii în toată țara pentru că unitatea în diversitate în cazul costumului popular este surprinsă în toate albumele și artefactele așa cum le vedem în această frumoasă expoziție”, a spus Irinel Cănureci, șeful Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Craiova în Primul Război Mondial”

Craiovenii care ajung în aceste zile la Teatrul Național din Craiova se vor bucura și de imagini din Primul Război Mondial, surprinse în fotografii. De asemenea, Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman este prezentă la eveniment cu expoziția de postere cu titlul „Craiova în Primul Război Mondial”. Potrivit directorului instituției, Lucian Dindirică, seria de imagini, fotografii și informații din perioada 1916-1918 vorbesc despre momentul în care Craiova a fost ocupată de armatele Puterilor Centrale și a preluat rolul de cartier general al celui mai important nod militar din regiunea Oltenia – Comandatura germană de etapă nr. 269.

Uniforme și efecte militare de ieri și de azi”

Tot din zona armatei vine și craioveanul Leontin Ciucă, cel care participă la eveniment cu o expoziție personală de uniforme și efecte militare. Sutele de obiecte pun în valoare importanța acestui domeniu, începând cu Primul Război Mondial până în prezent. Leontin Ciucă a făcut cunoștință cu acest domeniu, copil fiind. S-a născut și a locuit într-un cartier de cadre militare și astfel s-a familiarizat cu absolut tot ce presupune armata. Lucrează în domeniu și colecționează aceste uniforme și obiecte specifice de 18 ani. Întrucât nu a mai avut loc cu ele în sufrageria casei, întreaga colecție îi este găzduită de Cercul Militar din Craiova. Una dintre cele mai însemante piese este casca „Adrian”, model 1915, cea care a salvat milioane de vieți în timpul Primului Război Mondial.

Din anul 2000 colecționez aceste uniforme și obiecte. Prima uniformă prinsă în colecție este chiar a mea, o uniformă din 2002. Am vrut să o păstrez amintire și iată că o am. Apoi am început să mă interesez de uniforme vechi și astfel am uniforme începând cu Primul Război Mondial până cele de azi. Am și cumpărat anumite obiecte, de altele am făcut rost și evident că mai sunt mulți pași de făcut pentru a completa colecția. De exemplu, masca de gaze din 1939 am achiziționat-o. Nu am avut cum să fac rost de ea și chiar mi-o doream. Casca Adrian, cea care a salvat foarte multe vieți în Primul Război Mondial, milioane chiar, am primit-o de la un prieten, membru al Asociației Tradiției Miliare și tot de la el am și uniforma din 1912. Îi așteptăm pe craioveni să cunoască mai multe lucruri din acest domeniu”, este mesajului colecționarului craiovean.

Intrare liberă

Expozițiile din Foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova pot fi vizitate până miercuri, inclusiv, în intervalul orar 10:00-19:00. Intrarea este gratuită, craiovenii fiind asigurați că vor pleca acasă cu o imagine și păreri despre Oltenia de altădată, fie că vorbim despre folclor, fie despre încercările vremurilor respective. Reamintim faptul că acesta este primul an în care se organizează „Ziua Olteniei”, această zonă fiind locul de plecare a primei revoluţii moderne, Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, iar 21 martie este ziua în care Tudor Vladimirescu a intrat în Bucureşti.

Politica