Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dolj au verificat, în perioada iunie-septembrie, anul acesta, unităţile din judeţul Dolj care prestează servicii sociale destinate vârstnicilor sau persoanelor care nu se pot îngriji singure. 37 de astfel de entităţi au fost controlate, fiind depistate o serie de nereguli dintre care lipsa certificatului de acreditare ca furnizor de servicii medicale, a licenţei sau a autorizaţiei de securitate la incendiu.
La nivelul judeţului Dolj, nu mai puţin de 1.232 de persoane vârstnice beneficiază, în prezent, de servicii sociale. Pentru a vedea dacă bătrânii au sau nu condiţii optime de cazare, hrană şi îngrijirea ce se impune, inspectorii sociali s-au deplasat în teren la sediile şi/sau punctele de lucru ale căminelor din mediul privat.
„Au făcut obiectul controlului 37 de entităţi. Centrele care oferă servicii sociale pentru persoane vârstnice identificate la nivelul judeţului Dolj şi care funcţionează fără licenţă de funcţionare s-au încadrat în următoarele situaţii: şase societăți comerciale, care au ca scop principal sau secundar îngrijirea persoanelor vârstnice şi deţin cămine pentru persoane vârstnice, o societate comercială, care desfăşoară activităţi de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice deşi funcţionează cu cod CAEN 5590 (alte servicii cu cazare) şi un ONG, respectiv Asociaţia SENIOR HOME, care are ca obiect asistenţă şi îngrijire persoane vârstnice conform cod CAEN 8730 şi deţine cămin pentru persoane vârstnice. Celelalte 29 de entităţi care au trecut în statutul şi în actul constitutiv activităţi destinate persoanelor, în realitate, fie sunt inactive, fie desfăşoară activităţi în alte domenii sociale”, se arată în informarea AJPIS Dolj.
Nemulţumiţi de serviciile oferite
Pe parcursul controlului au fost aplicate chestionare de măsurare a gradului de satisfacţie a beneficiarilor, fiind selectaţi 10% dintre beneficiarii fiecărui serviciu social şi au fost intervievate 31 de persoane privind modul în care au fost primite în centru şi felul în care sunt îngrijite. Inspectorii sociali au constatat faptul că beneficiarii sunt nemulţumiţi de serviciile oferite în centrele în care sunt instituţionalizaţi.
Măsuri în curs de îndeplinire
În cadrul măsurilor de control s-au realizat acţiuni de consiliere şi îndrumare asupra obligativităţii obţinerii certificatului de acreditate ca furnizor, respectiv licenţa de funcţionare a serviciului social.
„Au fost dispuse 42 de măsuri care se află în curs de îndeplinire astfel: obţinerea certificatului de acreditare ca furnizor de servicii sociale, demararea procedurii de licenţiere a serviciului social, centru rezidenţial pentru persoane vârstnice, după deţinerea certificatului de acreditare şi depunerea documentaţiei în vederea deţinerii autorizației de securitate la incendiu. Înlocuirea documentelor necesare pentru respectarea standardelor minime de calitate au ca termen 22.12.2017, pentru toţi cei opt furnizori privaţi de servicii sociale”, au mai spus reprezentanţii AJPIS Dolj.