sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Un preot din Gorj cultivă mure, fructele fiind distribuite în supermarket şi la domiciliul clienţilor

Sursă foto: Mediafax.ro

Preotul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Târgu-Jiu, Adrian Porei, a investit, în 2014, 40.000 de lei într-o plantaţie de mure în comuna Stăneşti, iar acum se pregăteşte să culeagă trei tone de fructe, pe care le distribuie la domiciliul clienţilor, dar şi în cel mai mare supermarket din judeţ.

Adrian Porei, preot paroh la Biserica „Sfântul Nicolae” din Târgu-Jiu, a povestit, corespondentului MEDIAFAX, că, în urmă cu trei ani, a mers într-o vacanţă, cu familia, la Băile Govora şi, pentru că s-a plictisit i-a propus soţiei să viziteze o plantaţie de mure din zonă, iar de aici au ajuns să cumpere 350 de butaşi de mur de tip Thornfree.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cu aceşti butaşi, preotul şi soţia sa au înfiinţeze plantaţia în comuna Stăneşti, pe terenul soacrei sale.

„Am început în 2014. Eu tot căutam o soluţie de genul acesta, să facem ceva. Cred că fiecare om aşa ar trebui să gândească. În România ne interesează mai mult ce face cel de lângă noi sau de ce nu face aşa. Trebuie să facem ceva fiecare, ar fi bine pentru români. În felul acesta m-am orientat către mure. Am fost pe la Govora şi acolo ne-am plictisit un pic, am plecat mai devreme cu o zi. Aveam numărul de telefon de la o plantaţie, ne-am dus şi am văzut. Am nimerit chiar în perioada aceasta de coacere. Nu aveam nimic, decât o bucăţică de teren de la soacra mea, atunci am pregătit totul. A fost o livadă, am scos pomii vechi. Este muncă foarte multă, terenul este într-o zonă de munte. Am tras pomii din rădăcini, am pregătit terenul, nici acum nu s-a terminat munca, tot mai sunt rădăcini. E o zonă mai grea, muntele presupune muncă mai multă decât la câmpie, dar şi zona e mai prielnică”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, preotul Adrian Porei.

Acesta are cunoştinţe în domeniul agricol, mai ales că tatăl său a fost inginer agronom.

După ce în al doilea an de rod, recolta a fost distrusă de grindină, anul acesta preotul şi-a luat toate măsurile ca fenomenele meteorologice să nu îi mai distrugă producţia, iar acum se pregăteşte să culeagă aproximativ trei tone de mure.

„Îmi plac plantele. În afară de faptul că, fiind preot, iubesc oamenii, iubesc florile, tot ce înseamnă viaţă şi vietate. Tatăl meu a fost agronom. Acum ne mai împiedică vremea, pentru că plouă, nu mai putem culege. Mă ajută familia şi cunoscuţii, când e nevoie de mai mulţi. (…) Între timp ne-am extins un pic şi am zis să ne protejăm. Dumnezeu îţi dă apa, dar nu ţi-o aduce pe loc, trebuie să te protejezi, în general, în viaţă de tot ce e rău. Anul acesta, zic că vom avea trei tone, am pornit cu 350 de butaşi şi acum am trei mii”, a mai spus preotul.

Acesta îşi vinde marfa, de marţi, atât prin intermediul reţelelor de socializare, cât şi la supermarket. Producătorul de mure comercializează fructele la un preţ de 10-14 lei pe kilogram.

„Am promovat pe Facebook, mă tot sună oamenii. E cea mai la îndemână, nu mai stai cu ele pe piaţă, de azi (marţi – n.r.) m-am dus şi la supermarket, le găsim acolo. Le vindem de la 10 la 14 lei kilogramul. Sunt solicitări, mulţumim lui Dumnezeu, dar sistemul în România nu e bine pus la punct. Oamenii ar trebui să se unească în cooperative, să fie depozite de frig, să poţi să-ţi valorifici mai bine marfa, deocamdată fiecare e pe cont propriu. Nu folosim decât gunoi de grajd, apă şi un pic de pricepere. În afară de meseria mea, când sunt liber, acolo merg, la ţară”, a mai spus Adrian Porei.

MEDIAFAX

 

Politica