sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Masa rotundă: „Exilul cultural – instituții, ziare, personalități”

Vineri, 21 iulie, în intervalul 16.30-19.30, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a organizat și găzduit masa rotundă cu titlul Exilul cultural – instituții, ziare, personalități”. Evenimentul a reunit personalități importante, intelectuali și oameni de știință din România și din afara granițelor și s-a desfășurat în limba română.

Exilul cultural cu toate dimensiunile sale, experiențe trăite de intelectualii români stabiliți, mai mult nolens decât volens, în afara granițelor, lucrările tipărite, reviste și ziare editate, corespondența purtată, dar și speranțele și angoasele tuturor celor care au trăit și creat departe de țară, a constituit obiectul discuțiilor pe marginea cărora s-au antrenat în dezbateri participanții la eveniment. Cu scopul declarat de a prezenta și mediatiza eforturile și contribuția culturală a membrilor exilului romanesc din Canada și S.U.A., întervențiile participanților au gravitat în jurul importanței pe care o reprezintă recuperarea, întregirea și promovarea tuturor operelor realizate de Românii Exilulului, indiferent de zările în care au scris și creat.

Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman”, a subliniat importanța colecțiilor de cărți și documente pe care le deține Biblioteca Aman, fără excepție reprezentative pentru membrii exilului românesc din Occident, și care, până la momentul înființării Muzeului Cărții și Exilului Românesc, sunt disponibile în cadrul Bibliotecii Exilului Românesc din Paris-Basarab Nicolescu”. Masa rotundă, a continuat Lucian Dindirică, reprezintă un bun prilej de apropiere și recuperare a intelectualilor care au trăit și creat în S.U.A. și Canada în perioada regimului comunist”. Se creează, deci, premisele alăturării unor noi fonduri consacrate Exilului Românesc, constituite din operele intelectualilor români din America de Nord, la colecțiile existente și constituite în fonduri distincte la Biblioteca Aman. Mă bucură prezența domnului Fornade la acest eveniment, cu atât mai mult cu cât cu ajutorul domniei sale vom pune la punct o serie de parteneriate pentru a întregi tezaurul consacrat Exilului Românesc la Biblioteca Aman””, a mai declarat managerul Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

ecran

În cadrul evenimentului, au mai luat cuvântul și Dan Fornade, Mihaela Albu și Ruxandra Vidu. Prof. Dan Fornade, membru de onoare al Academiei Româno-Americane de Științe și Arte (A.R.A), doctor în istorie și expert în chestiunea exilului românesc din Canada, a prezentat împrejurările în care s-a constituit comunitatea de români din Montreal, organizațiile sociale și asociațiile literare fondate de românii de acolo, ziarele și celelalte materiale editate în vederea promovării valorilor românești, precum și contribuția adusă de biserica de acolo la sudarea relațiilor comunitare. Pe de altă parte, prof.univ.dr. Mihaela Albu a insistat asupra necesității de se reuni toate eforturile în vederea recuperării și reabilitării acelora dintre reprezentanții exilului mai puțin cunoscuți. Vintilă Horia și întreaga sa operă, consideră prof.univ.dr. Mihaela Albu, trebuie recuperat și impus în literatura română ca un scriitor de primă mărime”. Cum o parte consistentă a bibliotecii personale a lui Vintilă Horia de la Madrid a ajuns la Craiova, constituindu-se aici într-un fond de sine stătător, perspectivele vizând cunoașterea și accesul la universul unuia dintre cei mai apreciați scriitori din exil sunt cât se poate de favorabile.

Prof. dr. Ruxandra Vidu, președintele A.R.A., a evidențiat acivitatea depusă de Organizațiile din exilul românesc, acele entități cu ajutorul cărora se promovau limba, literatura, cultura și toate celelalte dimensiuni ale spiritualității românești. Prelegerea a fost cu atât mai necesară cu cât unele organizații care activează în prezent în S.U.A. și Canada sunt continuatoare de drept ale organizațiilor și entităților de odinioară, care și-au desfășurat activitatea în cei 45 de ani comunism, și prezintă, prin urmare, o deosebită importanță pentru Craiova și colecțiile Muzeului Cărții și Exilului Românesc.

În încheierea evenimentului au fost prezentate lucrări ți cărți cu relevanță pentru problematica exilului. Între altele, s-a vorbit despre Românii din Montreal. Enciclopedie ilustrată, Romanian Jewish Personalities Worldwide și Presa diasporei românești, autor Dan Fornade, respectiv Mari necunoscuți ai culturii române, Eseistica lui Vintilă Horia și Mircea Popescu, autor Mihaela Albu.

Masa rotundă Exilul cultural – institutii, ziare, personalitati” a fost organizată de către Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” în parteneriat cu Academia Româno-Americană de Științe și Arte (A.R.A.) în cadrul celei de-a 41-a ediții a Congreselor A.R.A.

Biroul de Presă

Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman”

Politica