luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Aparat pentru dezgheţare plasmă şi încălzire pungi sânge, donat Spitalului „Filantropia” de Arhiepiscopie

Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” din Craiova a primit, vineri, de la Arhiepiscopie un aparat  pentru dezgheţare plasmă şi încălzire pungi sânge. Unitatea medicală nu dispunea de un astfel de aparat. 

Este un aparat foarte util pentru tratarea pacienţilor, în special cazurile urgente, de urgenţă majoră din secţiile de hematologie, oncologie, terapie intensivă, obstetrică ginecologie, neonatologie cât şi pentru celalalte secţii al Spitalului Clinic Municipal Filantropia. Acest aparat va fi foarte util pentru crearea condiţiilor optime ale transfuzării acestor pacienţi gravi. Este o binecuvântare pentru noi acest sprijin umanitar care ajută atât spitalul, pacienţii, cadrele medicale, cât şi sistemul medical din România”, a declarat dr. Olguţa Alice Vrăncuți, managerul Spitalului Clinic Municipal Filantropia” din Craiova.

Aparatul a costat peste 32.000 lei şi a fost achiziţionat din fondurile Arhiepiscopiei Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Este o bucurie pentru noi să întâmpinăm cu asemenea de gesturi şi fapte pe cei care au trebuinţă de ajutorul nostru. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne învaţă să ne iubim aproapele aşa cum îl iubim pe El şi considerăm că iubirea aceasta care vine din inimă şi în primul rând presupune sângele, se concretizează în asemenea echipamente pe care noi le-am donat Spitalului Filantropia. Aceste lucrări ale noastre fac parte dintr-un program vast pe care noi ni l-am propus anul acesta pentru spitale şi şcoli. Noi nu facem decât să luăm de la cei care ne ajută pe noi şi să dăruim către ceilalţi”, a afirmat Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei .

Potrivit angajaţilor unităţii medicale, cu ajutorul noului aparat, timpul de intervenţie asupra pacientului va fi scurtat cu aproximativ 15 minute.

În urgenţele majore, precum hemoragii, şocuri hemoragice care la noi în spital sunt destul de frecvente, este absolut necesar ca sângele să fie livrat după pregătire şi aparatul acesta reuşeşte să o facă în 15 minute, iar plasma în 20 de minute de la luarea din congelator, respectiv cu decongelare şi cu încălzire astfel încât este pregătită de transfuzie”, a precizat Silvia Ciulică, asistent medical în punctul de transfuzii al spitalului.

Reamintim că, la sfârşitul lunii februarie, doi pacienţi ai acestei unităţi medicale, o femeie de 81 ani şi un bărbat de 64 ani, au decedat, după efectuarea unor transfuzii de sânge, iar alţi patru au prezentat reacţii posttransfuzionale.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, care au deschis o anchetă în acest caz, au arătat că în urma efectuării necropsiei cadavrelor, s-a concluzionat că femeia de 81 ani insuficiență a murit în urma unei insuficiențe cardio-circulatorie, infarct miocardic, iar bărbatul de 64 ani a decedat după insuficiență cardio-respiratorie, leucemie acută mieloblastică post sindrom mielodisplazic.

Şi conducerea unităţii medicale a deschis o anchetă în urma căreia şeful Clinicii de Hematologie a Spitalului „Filantropia” Craiova, doctorul Dragoş Gabriel Găman, a fost demis, directorul medical al unităţii explicând  că „demiterea a venit în urma anchetei interne care s-a făcut de Comisiea de disciplină. Secţia nu a fost organizată corespunzător, profesorul Găman nu şi-a îndeplinit atribuţiile din punct de vedere administrativ”.

Tot în urma anchetei interne, asistentul-şef al secţiei a fost suspendat din funcţie pe o perioadă de patru luni, iar asistentele care au lucrat pe tura respectivă au fost sancţionate pentru că nu au îndeplinit procedurile privind înscrisurile de pe foaia de observaţie a pacienţilor, după cum a mai declarat directorul medical al spitalului.

Politica