“Friendship Season” 2016/2017
Filarmonica ”Oltenia” Craiova – 70 de ani de activitate
JOI, 27 APRILIE 2017, FILARMONICA ”OLTENIA”
orele 13:00 – 14:00: Ziua Porților Deschise
ora 18:00, Sala ”Filip Lazăr”: Întâlnirile AmiTea
Invitați: dirijorul CHRISTOPHER PETRIE, violonistul GABRIEL NIȚĂ
Acordarea unor Diplome tinerilor implicați în acțiuni de voluntariat
* Intrarea liberă
VINERI, 28 APRILIE 2017, ORA 19:00
ora 18:30, foaierul Filarmonicii
Festivitatea de acordare a Diplomei de Fidelitate melomanilor-abonați ai Filarmonicii în stagiunea 2016 – 2017
ora 19:00: Concert simfonic
ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII „OLTENIA”
DIRIJOR: CHRISTOPHER PETRIE (MAREA BRITANIE)
SOLIST: GABRIEL NIȚĂ (vioară)
În program:
Ciprian Porumbescu: Rapsodia română
Niccolò Paganini: Concertul nr. 2 în Si minor pentru vioară și orchestră, op. 7
Călin Humă: Simfonia „Carpatica” (primă audiție în România)
* Preţuri bilete: 30 lei; 20 lei (pensionari), 15 lei (elevi, studenţi); concert în abonament (4)
Christopher Petrie este un muzician inovator, care desfăşoară o importantă carieră artistică în dubla ipostază de compozitor şi dirijor. Concertele pe care le-a dirijat şi compoziţiile sale au fost descrise ca “… memorabile, debordând de vitalitate, de o autenticitate primordială”(Max Reinhardt, BBC Radio 3), “foarte impresionante” (Sir Peter Maxwell Davies), “incredible” (H. K. Gruber).
Şi-a definitivat studiile de specialitate la Royal Welsh College of Music and Drama şi Royal Academy of Music (Londra), deţinând actualmente statutul de compozitor asociat la Eltham College şi pe cel de director de evenimente clasice în cadrul Monmouth Festival.Proiectele sale curente vizează, printre alte conţinuturi artistice interesante, promovarea creaţiei muzicale româneşti în Marea Britanie, finalizarea unor compoziţii solicitate de diferite ansambluri (printre care şi un cvartet) şi înfiinţarea unei orchestre de camere cu sediul la Londra.
Gabriel Niţă este laureat al unor concursuri prestigioase de vioară, naţionale şi internaţionale: „Vaclav Huml” – Zagreb, Croaţia (1985), „Rodolfo Lipizer” – Gorizia, Italia (1986), „Tibor Varga” – Sion, Elveţia (1992), Anvers, Belgia (1994). Totodată, a susţinut numeroase recitaluri şi concerte în ţară şi în străinătate – Italia, Brazilia, Africa de Sud, Franţa, Belgia, Monaco, Germania, Bulgaria, repertoriul său cuprinzând lucrări reprezentative din toate perioadele şi stilurile componistice, de la baroc – până în secolul XXI. „Noapte la Veneţia… Un cvintet condus de tânărul violonist Gabriel Niţă… spectaculos, de o eleganţă regală… În mâinile sale vioara devine vrăjită.” (Bogdan Lupescu, Formula As, nr. 641/2004, p. 13).
Este membru al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova începând cu anul 1988 – în prezent solist instrumentist -, iar în perioada 1995 – 2000 a fost membru al Orchestrei Operei Naţionale – Bucureşti, deţinând funcţiile de şef partidă şi concertmaestru. Este membru alAcademiei „Santa Cecilia” din Roma, figurând ca autor (a finalizat peste 300 de lucrări ce cuprind compoziţii şi aranjamente pentru orchestră).