Stațiunea milenară Băile Herculane ar putea beneficia de revitalizare cu fonduri europene. Aceasta dacă Ministerul Turismului va pune în aplicare Master Planul pentru investiții în domeniu.
Stațiunea Băile Herculane ar putea beneficia de fonduri pentru reabilitare, prin viitorul Master Plan de investiții în domeniul turismului care va fi legiferat până la 1 iulie 2017, după cum anunța, în urmă cu aproape două luni ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre.
Despre includerea stațiunii milenare în acest Master Plan a vorbit, la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul Conferinței “Întoarcerea la Apă”, organizată de Asociația Pro Turism, Adrian Altărescu, consilier în cadrul Autorității Naționale pentru Turism.
“Există acum preocupare pentru realizarea Master Planului pentru tot ceea ce înseamnă realizarea infrastructurii în turism conform cu legea 190/2009 aprobată prin oug 142/2008, privind planul de amenajare a teritoriului, în ceea ce privește turismul secțiunea 8 A. Stațiunea Herculane este deja trecută în acest context. Documentația am înțeles că a fost deja prezentată. În ceea ce privește măsurile și preocupările pe care le avem ca strategie sunt: elaborarea studiilor de impact social pentru viitoarele investiții în turism, realizarea identității urbane adecvate și punerea în valoare a monumentelor și siturilor arheologice, precum și renovarea și modernizarea edificiilor existente, păstrarea specificului arhitectural local -și aici avem multe sugestii pentru administrația locală- elaborarea traseelor și circuitelor turistice prin optimizarea obiectivelor turistice locale și o cerință europeană- asigurarea accesibilității în cadrul spațiului urban, a mijloacelor alternative ecologice nonmecanziate precum biciclete, caiac-canoe, role, circuit pietonal”, a spus Altarescu.
În cadrul conferinței “Întoarcerea la Apă” au fost prezentat filme de cunoaștere ale unor orașe din Europa precum Plovdiv, Bratislava, consilierul din cadrul ANT afirmând că ar trebui create parteneriate între Băile Herculane și alte orașe europene, în încercarea de a dezvolta zona din punct de vedere turistic: “În ceea ce privește prezentarea Plovdiv, desigur că a fost ca o mobilizare. De ce nu se creează, că există posibilități pe latura europeană, parteneriate între orașe, asocieri cu alte orașe? Am făcut o invitație consilerului de la Ambasada Cehiei pentru un viitor parteneriat între Herculane și Karlovy Vary. Sigur se va crea măcar această discuție și în viitor o cooperare.
S-a prezentat, la un moment dat, ca o paralelă, Alba Iulia. La Alba Iulia există și o preocupare extrem de intensă a primarului, accesând foarte multe fonduri europene. În ceea ce privește posibilitățile de la Herculane avem cascada Bigăr, tot ce înseamnă Băile Imperiale, fosta vilă a prințesei Sisi, gândiți-vă ce înseamnă râul Cerna și ca să fie amenajat inclusiv cu studenții de la arhitectură, gândiți-vă că aici este primul pod curb din Europa”.
Adrian Altărescu a semnalat și faptul România nu are încă un brand de țară. “Noi nu avem brand-ul național al României. Noi avem doar brand turistic al României, se face de multe ori confuzia între cele două. Sper ca brand-ul național să se realizeze cât mai curând. E nevoie de o cooperare interministerială, nu este vorba numai despre Ministerul Turismului”, a spus acesta.
Totodată, reprezentantul ANT a apostrofat lipsa edilului din Herculane de la conferința care a reunit oameni de turism și jurnaliști din România dar și din alte țări europene, primarul asistând la discuții numai pentru cinci minute.
“Domnul primar care a fost răpit trebuia să asiste pentru că era extrem de instructiv pentru dânsul. S-a arătat o imagine cu statuia lui Hercule, care demonstrează cel mai bine ce v-am spus până acum. În partea stângă frontonul era clasic, în partea dreaptă era renaissance, ceea ce demonstrează încă o dată lipsa de preocupare, în tot ceea ce înseamnă reanalizări, modernizări, restaurări ale mediului imobiliar de aici”, a încheiat Adrian Altărescu.