Nu l-a văzut nimeni până acum în carne și oase, știm cu toții că este omniprezent, dar nu vorbește nimeni despre el: ELEFANTUL DIN CAMERĂ sau The Vibrator Play se vede sigur săptămâna aceasta la Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova pe 15, 16 și 17 martie, la sala Amza Pellea, de la ora 19:00, în PREMIERĂ națională.
Regizorul Dragoş Alexandru Mușoiu, autorul spectacolului “Spargerea”, excelent primit de publicul craiovean și invitat la numeroase festivaluri naționale, a revenit la Teatrul Național “Marin Sorescu” cu o echipă de profesioniști pentru a monta un nou spectacol: ELEFANTUL DIN CAMERĂ sau The Vibrator play, de Sarah Ruhl, unul dintre dramaturgii contemporani americani în vogă.
Piesa ce va fi jucată la Craiova a fost finalistă la Premiul Pulitzer și la Premiile Tony și reunește în distribuție actori remarcabili ai Naționalului craiovean: Claudiu BLEONȚ, Cerasela IOSIFESCU, Iulia LAZĂR, George Albert COSTEA, Angel RABABOC, Vlad UDRESCU, Ramona DRĂGULESCU, Alina Carla MANGRA.
ELEFANTUL DIN CAMERĂ sau The Vibrator Play, de Sarah Ruhl (USA), este o comedie neagră despre intimitate și electricitate, ultima înțeleasă ca adjuvant al… intimității de cuplu. Pe la 1880, în zorii erei electricității, apăreau bizare fapte istorice conform cărora medicii foloseau vibratoare pentru a trata femeile „isterice” (si chiar pe unii dintre bărbați). Spectacolul îi are în centrul „electricității” pe Doctorul Givings și pe soția acestuia și modul în care noua lui terapie le afectează întreaga viață domestică.
Într-un mod aparent perfect, într-o casa victoriană înstărită, arătosul gentleman-om de știință Dr. Givings a inventat (cu cele mai inocente intenții) un dispozitiv extraordinar pentru tratarea „isteriei” la femei (si, ocazional, la bărbați): vibratorul. Mereu prin preajma laboratorului doctorului, tânăra și energica lui soție încearcă din răsputeri să se apropie de fiica lor nou-născută și se întreabă ce se întâmplă mai exact în „camera alăturată”. Când o nouă pacientă „isterică” și soțul acesteia aduc o doică, dar și propria lor relație complicată în casa doctorului, Dr. și Doamna Givings trebuie să-și examineze natura propriului mariaj și să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat să iubești o persoană. Nu doar „electric”…
Regia artistică, traducerea și adaptarea sunt semnate de Dragoș Alexandru MUȘOIU, decorul: Andreea Simona NEGRILĂ, costume: Elena DU SOLEIL, iar muzica a fost creată special pentru acest spectacol de către compozitorul Tibor CÁRI.
Pe Tibor CÁRI veți avea ocazia să îl vedeți în seara de 17 martie, când continuăm proiectul Mix(A)rte cu un concert susținut de compozitor alături de Sânziana Tarța.
Dragoș Alexandru Mușoiu
Este remarcabilul regizor al spectacolul Spargerea (Teatrul Național „Marin Sorescu”), foarte bine primit de public și de critica de teatru. Spectacolul a fost desemnat câștigător al celei de-a patra ediții (2014) a concursului de proiecte pentru tineri regizori și scenografi români, organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. Spectacolul a fost selecționat la Festivalul Național de Teatru (FNT), și a fost invitat la mai multe festivaluri de teatru din țară (București, Piatra Neamț, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Tg. Mureș). Tot la Naționalul craiovean, Dragoș a fost regizor asociat al spectacolului Julius Caesar de William Shakespeare, regia Peter Schneider (2015).
Este absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București, secția regie teatru (licență 2009-2012, clasa prof. Ludmila Szekely Anton, prof. asociat Radu Apostol; master 2012-2014, clasa prof. univ. dr. Alexa Visarion).
Dragoș Alexandru Mușoiu a lucrat în anii de studiu texte importante ale dramaturgiei universale (A.P. Cehov – Livada de vișini, Pescărușul, Cerere în căsătorie, Unchiul Vanea; W. Shakespeare – Mult zgomot pentru nimic, Antoniu și Cleopatra, Richard al III-lea; Brecht – Nevasta evreică, Cercul de cretă caucazian; Eugene O`Neill – Dincolo de zare; I.L. Caragiale – D‘ale carnavalului, O noapte furtunoasă; Georg Buchner – Woyzeck; Vasili Sigarev – Plastilina). Spectacolul de absolvire, După ploaie, de Sergi Belbel a fost prezentat în cadrul evenimentului „Uşi Deschise” UNATC 2012 şi a fost distins cu premiile pentru cea mai bună actriţă şi cea mai bună scenografie la Gala absolvenţilor UNATC 2012.
În 2011, Mușoiu a participat la crearea spectacolului DOR, performance comunitar, în Pittsburgh, Pennsylvania. În 2012 a semnat regia spectacolului independent Night on earth, adaptare după Jim Jarmusch, spectacolul fiind selecţionat la „Gala HOP 2012”, secţiunea Grup. Pentru spectacolul de master, pool (no water), de Mark Ravenhill, Dragoș Alexandru Mușoiu a fost distins cu premiul pentru cel mai bun spectacol de regie master la Gala Absolvenților UNATC 2014.
În ultimii ani, regizorul Dragoș Alexandru Mușoiu a lucrat mai multe spectacole-lectură, Corsarii, de Philip Lohle (spectacol-lectură în cadrul programului de promovare a textelor germane contemporane inițiat de UNATC, coordonat de Mihaela Michailov și de Institutul Goethe, 2012), Specii pe cale de dispariție, de Petr Zelenka (spectacol-lectură în prezența autorului, Teatrul Nottara, 2013) și Alaska, de Gibran Portella (Teatrul Nottara, 2014). Recent, a montat Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian, Teatrul de Comedie, Suntem ultimii 5-5 piese scurte de Samuel Beckett, Teatrul Național București. A fost trainer in cadrul laboratorului de teatru tânăr „Relief”, organizat de Teatrul Excelsior București.
Sarah Ruhl
Născută în 1974 la Chicago, Sarah Ruhl are un Masterat în Arte Frumoase obținut la Brown University, unde a studiat cu Paula Vogel. Ca absolvent al 13P și New Dramatists, a câștigat o bursă MacArthur în 2006. A primit Premiul PEN Center pentru dramaturgi în plină carieră, premiul Whiting Writers, premiul Feminist Press‘ Forty under Forty, și un premiu Lily. A activat în consiliul executiv al Ghildei Dramaturgilor timp de trei ani, iar în prezent face parte din profesoratul Yale School of Drama. Cartea sa despre teatru și maternitate, 100 Essays I dont have time to write („100 de eseuri pe care nu am timp să le scriu”) a fost declarată cartea anului de revista Times. În prezent, locuiește în Brooklyn cu familia sa.
Printre piesele scrise de Sarah Ruhl se numără Stage Kiss, In the Next Room, or the vibrator play, finalistă la Premiul Pulitzer și nominalizată la Premiul Tony, The Clean House, finalistă la Premiul Pulitzer în 2005, laureată a premiului Susan Smith Blackburn în 2004; Passion Play, premiată cu Pen American, premiul Fourth Freedom Forum Playwriting, Dead Man’s Cell Phone cu premiul Helen Hayes, Melancholy Play (a musical with Todd Almond); Eurydice; Orlando; Demeter in the City; Late: a cowboy song; Three Sisters; Dear Elizabeth, The Oldest Boy și For Peter Pan on her 70th Birthday.
Piesele sale au fost produse pe Broadway la Lyceum, sau la Playwrights‘ Horizons, Second Stage, Lincoln Center’s Mitzi Newhouse Theater, dar și peste tot în Statele Unite. Pe plan internațional, piesele sale au fost traduse și jucate în peste 12 limbi.
Citate The New Yorker:
„Ruhl e fabulistă. Piesele ei celebrează ceea ce ea numește „plăcerea lucrurilor intensificate.” În ele, peștii vorbesc și zburdă (Passion Play), pietrele vorbesc și plâng (Eurydice), un câine este martor la, și narator al tragediei unei familii (Dog Play), o femeie se transformă într-o migdală (Melancholy Play). Personajele lui Ruhl ocupă, spune ea, „atât lumea reală, cât și o stare de suspendare.” […]”
„Forma sa nonlineară de realism – plină de uluială, surprize și mistere – are mai puțină expunere și psihologie. „Încerc să interpretez felul în care oamenii trăiesc viața în mod subiectiv”, spune ea. „Fiecare om are o grozavă, teribilă operă înăuntrul lui. Mi se pare că piesele mele sunt, într-un anume fel, foarte demodate. Sunt pre-freudiene în sensul că grecii și Shakespeare au lucrat cu presupuneri asemănătoare. Catharsis-ul nu este o rană excavată din copilărie.” […]”
„În piesele sale, Ruhl se luptă cu probleme existențiale presante; postura sa comic stoică e o manieră de a ucide gravitatea, de a scoate apăsarea din cuvintele sale pentru a se împăca mai bine cu viața. […]”
„Ca narator, Ruhl marșează mai degrabă pe stilul lui Ovidiu decât pe cel al lui Aristotel. „Aristotel a condus timp de multe secole, dar cultura noastră e înfometată după felul lui Ovidiu de a spune povești”, a spus ea, descriind strategiile narative ale lui Ovidiu ca pe „lucruri ce se transformă în alte lucruri.”
John Larr, 17 martie, 2008
„Suntem mai puțin conectați la prezent. Nimeni nu se află acolo unde e. Nu mai există niciun motiv să vorbești cu un străin – te conectezi cu oameni pe care deja îi cunoști. Dar cât de bine îi cunoști? Pentru că nu îi vezi niciodată – doar vorbești cu ei. Asta mi se pare înfricoșător.”
