Consiliul Județean Dolj a atribuit contractul pentru lucrările suplimentare la ambulatoriul de specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență. Valoarea totală a contractului a scăzut cu circa peste 500.000 de lei, iar licitația a fost câștigată de o firmă din Craiova. Lucrarea urmează să fie executată pentru ca ambulatoriul să poată îndeplini condițiile de performanță specifice normelor de securitate la incendiu.
Consiliul Județean Dolj a atribuit, la peste șase luni de la lansarea procedurii de achiziție, contractul „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic de Urgență Craiova – lucrări suplimentare”, la un preț mult mai scăzut decât valoarea estimată inițial. Astfel, contractul, care datează din 6 februarie, a fost câștigat la valoarea de 1.098.979,63 lei fără TVA, față de valoarea estimată, de 1.625.863,20 lei, după cum se arată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. La această licitație se înscriseseră cinci ofertanți, iar de execuție se va ocupa SC CONSTRUCT INVEST CARPATI SRL din Craiova, care a oferit prețul cel mai scăzut. Lucrările ar trebui să demareze în perioada următoare.
Lucrarea, pentru îndeplinirea condițiilor de securitate la incendiu
Autorizația de construire pentru aceste lucrări a fost emisă de anul trecut, din data de 7 iulie. Conform documentaţiei de atribuire, la ambulatoriul de la SCJU Craiova vor fi făcute mai multe lucrări care constă, printre altele, în dărâmări, extinderi, închideri, dar şi în realizarea de noi scări pentru evacuare. Toate acestea pentru ca ambulatoriul să poată îndeplini condiţiile de performanţă specifice normelor de securitate la incendiu. La vremea demarării licitației, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltenia” a explicat, pentru Jurnalul Olteniei, că ambulatoriul a trecut printr-un raport de expertiză tehnică privind securitatea la incendiu.
Aceasta a avut ca obiect „stabilirea măsurilor, criteriilor şi nivelurilor de performanţă privind cerinţa esenţială ‘securitate la incendiu’ ce trebuie să le îndeplinească imobilul ambulatoriului pentru respectarea reglementărilor tehnice în vigoare”. Mai mult, spuneau cei de la ISU, „prin raportul de expertiză, expertul tehnic propune lucrările ce trebuie realizate astfel încât clădirea ambulatoriului să poată îndeplini condiţiile de performanţă specifice normelor de securitate la incendiu privind construcţiile şi instalaţiile pentru activiăţi spitaliceşti (ambulatoriu fără locuri de spitalizare), de depozitare, administrative şi tehnice”.
Contractul de finanțare, prelungit până pe 31 august
Reamintim că autoritatea județeană a prelungit acest proiect pe fonduri europene până la data de 31 august 2017.
„Motivele pentru care îndeplinirea obiectivelor şi indicatorilor precum şi asigurarea funcţionalităţii acestora nu s-a putut realiza până la 30.06.2016 s-au datorat, pe de-o parte, dificultăţilor întâmpinate în contractarea execuţiei lucrărilor şi, pe de altă parte, problemelor generate de neîndeplinirea, sau împlinirea defectuoasă, a obligaţiilor contractuale de către prestatorii de servicii de proiectare, situaţii ce nu au fost sub controlul beneficiarului, Consiliul Judeţean Dolj”, era notat în hotărârea de consiliu judeţean de prelungire. Tot acolo mai era menţionat că, „pentru asigurarea funcţionalităţii proiectului, pe lângă execuţia unor lucrări suplimentare solicitate de către ISU Oltenia în vederea îndeplinirii cerinţei legale de constituire a Ambulatoriului de specialitate într-un compartiment distinct de incendiu, faţă de restul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova”.