sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Clinica de Chirurgie Cardiovasculară intră în linie dreaptă

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a semnat, în cele din urmă, contractul pentru angiograful care lipsea clădirii Clinicii de Cardiologie care se construieşte în curtea instituţiei. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, în cadrul şedinţei ordinare de joi. Astfel, clinica ar urma să fie gata, cel mai târziu, în primăvara anului viitor. Totodată, dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe, la a cărei extindere se lucrează, va fi făcută tot de Consiliul Judeţean Dolj, pentru că Ministerul Sănătăţii nu mai doreşte să se implice. Nu în ultimul rând, la Craiova va veni şi un specialist de la Târgu Mureş, acolo unde există o clinică a inimii, pentru a pregăti şi forma medicii pe această specializare în Bănie.

Discuţii pe marginea domeniului sănătăţii, joi, în plenul şedinţei Consiliului Judeţean Dolj. Consilierul judeţean PNL şi fost vicepreşedinte al CJ Dolj, Laurenţiu Ivanovici, a ridicat problema Clinicii de Cardiologie, care se construieşte în curtea Spitalului de Urgenţă Craiova. Acesta a spus că sumele care se diminuează de la acest obiectiv ar trebui folosite tot pentru domeniul sănătăţii, îndeosebi pentru Clinica de Oncologie, pentru care CJ Dolj avea planul de a o reabilita şi extinde pe fonduri europene, lucru care nu mai este, însă, posibil.

Constatăm că se diminuează sumele de la clinica de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară, un proiect extrem de important pentru Consiliul Judeţean. O ştim cu toţii. Probabil se diminuează cu aceste sume din cauza contestaţiilor licitaţiilor ale acestor proceduri anevoioase, dar eu unul cred că aceste sume care rămân disponibile ar trebui realocate tot către acest capitol. (…) Astăzi am depus o cerere către dumneavoastră, domnule preşedinte – pentru că la şedinţa trecută am constatat că proiectul de reabilitare a clinicii de Oncologie nu va fi finanţat din fonduri nerambursabile -, un proiect pentru a aloca sume de bani pentru reabilitarea acestei secţii. Iarăşi vă spun că sunt insistent şi mulţi dintre colegi ştiu asta, dar cred că este nevoie să facem odată ceva pentru bolnavii de canceră”, a spus Ivanovici. Și colegul său Marian Irinei a cerut lămuriri vizavi de acest proiect, spunând că există şi o impresie că el ar fi abandonat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prioteasa: „Este fără dubiu că mergem mai departe”

Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a spus că problema principală a clinicii s-a rezolvat. Până miercuri, o licitaţie pentru un angiograf, care urma să fie introdus în clădire şi, ulterior, clădirea să fie închisă, s-a încheiat, semnându-se şi contractul pentru acest aparat.

„Aş începe cu vestea cea mai bună, şi anume că în cursul zilei de ieri (miercuri – n.r.) s-a semnat, în sfârşit, după aproape un an, contractul cu firma care a câştigat licitaţia pentru angiograf. Este aparatul principal, cel mai mare din această clinică. În funcţie de acest aparat, toate celelalte instalaţii, cealaltă aparatură nu a putut să meargă mai departe până nu s-a ştiut ce fel de aparat este, care sunt indicii tehnici şi, mai ales, acest aparat este acoperit de un sarcofag de plumb care este mai mic sau mai mare, în funcţie de aceste caracteristici. Nu am abandonat nicio clipă, am trecut prin aceste momente foarte dificile văzând că nu se face. De patru ori s-a reluat licitaţia, de patru ori s-a ajuns în instanţă şi, de-abia la a patra oară, după ce s-a ajuns iar în instanţă, s-a putut face contractul. Este fără dubiu că mergem mai departe”, a precizat Prioteasa.

Ministerul Sănătăţii nu va aloca bani pentru dotările UPU

Acesta a mai explicat că, la Craiova, pe această specializare de chirurgie cardiovasculară, va veni şi un medic de la Târgu Mureş, unde există de mult o astfel de clinică. Acesta ar urma să predea la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova şi să pregătească medicii pentru această specializare. Mai mult, preşedintele CJ Dolj a spus că Ministerul Sănătăţii nu va mai susţine financiar dotările din Unitatea de Primiri Urgenţe, la a cărei extindere se lucrează, astfel că autoritatea judeţeană va trebui să facă toate investiţiile.

Un alt amănunt deloc neglijabil, şi nota bene pentru Universitatea de Medicină şi Farmacie, pentru domnul rector şi pentru domnul prof. Ciurea, pentru Bogdan Fănuţă şi pentru toţi ceilalţi, este faptul că sunt foarte aproape de a aduce un cadru didactic, un om cu experienţă de la spitalul din Târgu Mureş, un conf. univ. care va primi catedră la facultate, care se va integra în viaţa societăţii medicale şi îşi va strânge o echipă în jur, în aşa fel încât oamenii care suferă un infarct, un preinfarct, să nu mai fie trimişi cu ambulanţa sau cu elicopterul la Bucureşti. Aşa cum ştim, într-o jumătate de oră, dacă nu s-a intervenit la bolile acestea grave, degeaba mai intervii pe urmă. Este fără dubiu că la începutul anului viitor, probabil spre primăvară, vom fi gata cu această investiţie a noastră, care este destul de importantă, 7,3 milioane de euro, şi aparatură de ultimă generaţie, şi saloane noi, şi paturi noi, şi tot ce trebuie. Aşa cum este şi extinderea Urgenţei, unde nici aici nu dăm înapoi. Mai mult decât atât, din discuţiile pe care le avem cu Ministerul Sănătăţii, ei nu vor să se mai implice, deşi o discuţie a existat. De aceea, va trebui să facem tot noi, pe cheltuiala noastră, dotarea tuturor saloanelor”, a mai spus Prioteasa.

Clinica de oncologie aşteaptă bugetul

Preşedintele CJ Dolj a reamintit faptul că se lucrează la mai multe etaje din spital, la unele dintre ele fiind încă licitaţii în desfăşurare. În ceea ce priveşte clinica de oncologie, acesta a menţionat că, în eventualitatea în care bugetul va permite, se vor lua în calcul şi investiţii din bugetul propriu pentru această clinică.

„În plus, suntem pe toate etajele. Nu vrem să ratăm niciun etaj. Dacă se întârzie, nu se întâmplă din cauza banilor noştri. Se întâmplă tot din cauza licitaţiilor ori a certurilor dintre cei care vin la licitaţie. Bani există, ne ducem cu ei, cu toţi, şi ne gândim ca pentru primăvară să vedem ce înseamnă şi bugetul anului viitor să ieşim şi puţin afară. Poate ieşim pe părculeţ, de sus până jos pe culoar, lifturile le-am schimbat. Vom vedea. Dar reţinem şi ce spune domnul Ivanovici, pentru că ne schimbă puţin abordarea noastră. Noi am făcut destule cheltuieli pentru clinica de oncologie, am dorit să o extindem dreapta-stânga, să mergem pe fondurile europene. Se pare că, deocamdată, nu vom putea. Și, atunci, o să vedem în ianuarie-februarie, când vine bugetul, cât de mare este”, a conchis Ion Prioteasa.

Politica