Ca peste tot locul, în oraşul nostru, înainte de a lua naştere organizarea nouă, cu numiri individuale pentru fiecare stradă, se obişnuia ca denumirea “uliţelor târgului” să fie cuprinsă în câteva “mahalale” sau “suburbii principale”. De-a lungul dezvoltării lor istorice, toate localităţile noastre din fostele principate s-au subîmpărţit în mahalale, formaţiuni urbanistice echivalente, astăzi, cu termenul de cartier sau de suburbie.
Obiceiul acelor vremuri era ca astfel de denumiri să se dea de cele mai multe ori după numele unor biserici, alteori după acela al boierilor sau vreunui neguţător însemnat al oraşului.
Tradiţia populară, cea mai puternică păstrătoare a trecutului istoric al oraşului, face referire la denumiri speciale din istoria oraşului, transmise din generaţie în generaţie, făcând astfel ca ele să nu fie pierdute în întrgime. În acest sens, multe dintre denumiri au fost incluse în acte pentru ca locuitorii să poată să-şi identifice cu mai multă uşurinţă proprietăţile.
Dintre aceste vechi denumiri ale cartierelor craiovene de astăzi, o bună parte din ele dispărute sau prea puţin cunoscute, amintim:
Brazda. Denumirea veche sub care era cunoscută o bună parte a oraşului nostru către N-E, în special porţiunea dintre străzile denumite pe atunci Amaradia şi Sfântul Gheorghe Nou. Celor care locuiau în acea zonă li se zicea ”că stau pe brazdă”. Potrivit lucrării “Arhivele Olteniei”, în trecutul Craiovei, prin această “brazdă” se înţelegea “un drum vechi, un val roman, constatat de cercetările istorice, începând aproape de Dunăre, de la Severin, intrând în judeţul nostru şi trecând în oraş prin partea de N-E, cam prin strada Mărgăritar până la extremitatea oraşului, luând de aici drumul către răsărit pe la comuna Gherceşti către Olt (…)”. Acest drum lat de 8 paşi pe vremuri, era cunoscut de locuitori sub denumirea veche de “brazda lui Novac”, de alţii sub denumirea de “drumul lui Ler Împărat” sau de “brazda împărătească“ pe care ar fi trasat-o Ler Împărat când a trecut cu oastea de la apus către răsărit la Ierusalim.
Această amintire istorică confuză, ajunsă astfel în mintea poporului, trăieşte totuşi şi astăzi şi va trăi mult timp, atât cât denumirea de “brazdă” dată întregului cartier al Craiovei din această zonă, va dăinui printre locuitori.
Sf. Dumitru-Băneasa. În vremurile vechi ale Craiovei această denumire cuprindea toată împrejmuirea bisericii Sf. Dumitru şi vine de la biserica cu acelaşi nume. Zona s-a numit într-o perioadă şi “mahalaua monastirei Domneşti”.
Obedeanu. Denumirea era dată întreagii părţi a oraşului cuprinsă între cele două bariere, a Severinului şi a Brestei, la fel ca biserica ce se mândreşte de secole cu această istorică numire a bogatului boier craiovean Constantin Obedeanu, ca şi a întregii sale familii, întemeietorul acestei biserici şi al şcolii româneşti la Craiova.
Precista de la Dudu şi în epoca latinizării, Madona Dudu, este denumirea dată zonei ce s-a format împrejurul bisericii celei bogate şi frumoase de pe vremuri a Craiovei, ctitorie a neguţătorului Hagi Gheorghe Ioan şi a Clucerului Constantin Fotescu. Zona era foarte mică, abia număra câteva zeci de familii, însă însemnătatea ei i-a dat-o întotdeauna bogăţia bisericii şi legenda – frumoasa legendă a bisericii, întemeiată pe icoana făcătoare de minuni a “Maicei Domnului”, găsită în dudul cel bătrân de pe locul boierului Chiriac Găianu.
Craioviţa. Întinderea acestei zone era foarte mare şi cuprindea partea cea mai extremă, de Nord a oraşului. Tradiţia locală înclină spre părerea că balta Craioviţei, acum secată, nu a putut să fie altceva decât ultimele rămăşiţe ale marei bălţi de acum câteva mii de ani, ce a acoperit cu desăvârşire vechea Craiova, sau un alt sat, sub apele ei.
Bogdan. În vechile acte de pe la 1825-1830, figurează această denumire a unei părţi a oraşului nostru. Ea cuprindea partea din oraş „de la drumul Calafatului înspre Parcul Bibescu”. Populaţia acestei zone era a „calicimei” şi a oamenilor săraci. Se crede că denumirea acestui cartier ar veni de la fântâna lui Bogdan, o veche fântână care a existat mai mult de un secol în marginea oraşului pe şoseaua ce duce la Calafat sau la Dii (Vidin) şi în vremurile mai vechi.
Podbaniţa (mahalaua). Vechea denumire a mahalalei Sineasca pe care o găsim în toate actele timpului până pe la 1870-1875, când această numire i-a fost schimbată după numele Bălaşei Sineasca, donatoarea de la 1870 a locului pe care s-a format marele cimitir al oraşului din acea parte.
Denumirea cea veche de Potbaniţa sau Podbaniţa vine de la pârâul ce trecea pe la marginea Craiovei, pârâu care alimenta fântânile din zonă, dând populaţiei oraşului o apă foarte bună de băut, până când au fost înlăturate, odată cu alimentarea Craiovei cu apă de la Cioroc.
“Târgu de afară”, Hagiu sau Hagi-Enuş (mahalaua). Denumirea de „Târgu de afară”, o găsim folosită în toate actele timpului şi era întrebuinţată datorită faptului că ea se găsea în imediata vecinătate a târgului săptămânal al oraşului. Pe atunci târgul se ţinea în această parte a oraşului, pe locurile goale dintre străzile Știrbey-Vodă, Fraţii Goleşti şi Vasile Alecsandri până când, pe la 1840 a fost mutat în mahalaua Polcovnicului Hârşu, unde mai fusese înainte de 1800 şi unde îl găsim existând la 1845.
Pe lângă aceste mahalale, mai găsim în Craiova şi altele: Sf. Gheorghe-Nou şi Sf. Gheorghe-Vechiu, numite astfel după numele celor două biserici, una a lui Milcu Stoenescu iar cealaltă a neguţătorilor cojocari şi rachieri din mijlocul târgului. De asemenea, în lucrările istorice mai este menţionată şi Mahalaua neguţătorilor, care poate să fi fost centrul târgului Craiova, toată acea parte a oraşului unde se făcea negoţul.
Deşi foarte rar, apare în unele acte şi însemnări de prin secolul XVIII şi mahalaua sârbilor. Se presupune că ar fi vorba despre acea parte a oraşului situată în dosul bisericii Sf. Ion (Hera) şi înspre strada Chiriac, pe unde locuiau vechii neguţători macedoneni, veniţi în Oltenia şi îndeosebi în Craiova la începutul acestui secol, dintre care o bună parte erau cunoscuţi sub această denumire. De asemenea, dintre vechile cartiere craiovene mai amintim mahalaua Valea Vlăicii care cuprindea 40 de familii şi purta hramul bisericii Sfântul Spiridon, mahalaua Ungurenilor care cuprindea 136 de familii şi purta hramul bisericii Sfântul Nicolae, mahalaua Brânduşa care şi ea cuprindea un număr mic de familii precum şi mahalaua Mântuleasa compusă din 88 de familii şi care purta hramul bisericii Sfânta Troiţa.
sursa foto: memorielocala.aman.ro
