Cuantificarea daunelor morale, un subiect de interes pentru jurişti

Redactia

Sâmbătă, 27 februarie, a avut loc o dezbatere de mare interes pentru avocaţi, organizată de Baroul Dolj în parteneriat cu Centrul Teritorial Craiova al INPPA şi susţinută în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova.

Tema centrală a conferinţei a reprezentat-o daunele morale, aspectele şi problemele practice actuale legate de acestea. Aspectele privind cuantificarea daunelor morale în urma accidentelor soldate cu deces sau vătămarea corporală a victimelor, prejudiciul moral în cazul abuzului de drept procesual sau aspecte privind raportul dintre acţiunea civilă şi acţiunea penală în situaţia în care fapta ilicită civilă constituie infracţiune au fost cele mai abordate subiecte din cadrul conferinţei.

Printre oratori s-au numărat avocatul Lucian Bernd Săuleanu, decanul Baroului Dolj, avocaţii Mircea Ursuţa, Doru Epure, conf. univ. dr. Daniel Ghiţă, Bogdan Dumitrache, executor judecătoresc, Florin Mangu şi avocatul Sorin Stănciulescu.

Participanţii au beneficiat de 10 ore de dezbateri pe teme juridice.

În cadrul conferinţei, decanul Baroului Dolj, Lucian Săuleanu a declarat: „Tema conferinţei nu este întâmplător aleasă, în urma discuţiei cu mai mulţi colegi, am preferat să ne axăm pe o singură instituţie, am preferat o temă şi am acceptat această provocare din partea colegilor, o temă transversală, o instituţie transversală şi care are legătură cu mai multe ramuri de drept, o instituţie, de altfel, care lărgeşte într-un fel, în măsura în care privim obiectiv lucrurile, lărgeşte sfera de activităţi dacă ne gândim la practica judiciară din ultima perioadă. Profit de această ocazie, că ne aflăm în Facultatea de Drept, să mulţumesc încă o dată conducerii, în special domnului decan Cercel care ne ajută şi ne pune constant la dispoziţie, la cerere şi fără vreo retribuţie această locaţie”.

De asemenea, av. dr. Mircea Ursuţa din cadrul Baroului Bihor a pus în discuţie aspecte privind cuantificarea daunelor morale în urma accidentelor soldate cu deces sau vătămări corporale, afirmând: ”Oricâte biblioteci s-ar scrie, oricâte criterii am avea tot nu putem să cuantificăm corect despăgubirile morale. Întotdeauna va exista o inechitate în modul de cuantificare a acestor despăgubiri şi niciodată nu vom putea avea criterii clare”.

Taxa de participare la conferinţă a fost de 50 de lei, iar participanţii au putut achiziţiona de la standul Editurii Universul Juridic ultimele apariţii editoriale în materia dreptului civil, procesual civil, penal şi procesual penal precum şi a legistaţiei ad litteram în vigoare beneficiind de reduceri chiar şi de 50%.

 

 

 

 

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol