Taximetriştii din Severin, controlaţi la sânge de Poliţie

Redactia

Poliţiştii de la rutieră verifică în această săptămână legalitatea activităţii de taximetrie şi a transportului neautorizat de persoane din judeţul Mehedinţi.   

În perioada 22-28.02.2016, sub coordonarea Serviciului Rutier, zilnic, peste 15 poliţişti în colaborare cu reprezentanţi ai altor instituţii cu atribuţii în domeniu sunt angrenaţi în activităţi de verificare a autovehiculele care efectuează transport în regim de taxi legal şi ilegal. Pe parcursul zile de ieri, au fost verificate 70 de autoturisme, a fost constatată o infracţiune şi au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale. Dintre abaterile constatate, 10 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi 8 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar restul pentru alte acte normative. De asemenea, ca măsură complementară, a fost reţinut un permis de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce. Acţiunile desfăşurate de poliţişti pentru creşterea siguranţei transportului public de persoane vor continua şi în perioada următoare. De asemenea, în această săptămână vor fi intensificate şi actiunile pentru combaterea indisciplinei pietonilor şi neacordării de prioritate acestora.

Caz concret

Poliţiştii au depistat un bărbat, de 37 de ani, din municipiu, în timp ce efectua transport ilegal de persoane în regim de taxi, fără a poseda permis de conducere. Cel în cauză este cercetat pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 335, alin.1, C.P., şi a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei conf. L. 38/2003, fiindu-i suspendat dreptul de a utiliza autovehicule.

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol