După ce a câştigat primul amical al iernii, disputat pe Stadionul Cerna din Baia de Aramă, echipa pregătită de Ionel Luţă va juca, sâmbătă, de la ora 12, cu liderul din Liga a IV-a Mehedinţi
Pe o ploaie măruntă, CSO Filiaşi a trecut, miercuri după amiaza, cu scorul de 4-2 (2-1) de liderul din Liga a IV-a Gorj, Gilortul Târgu Cărbuneşti. Printre marcatori s-a regăsit şi golgheterul campionatului judeţean din Mehedinţi, Mădălin Mătăsăreanu, care, sâmbăta trecută, înscrisese şi pentru Minerul Motru, în amicalul cu CS Podari (4-0). Antrenorul Ionel Luţă îl va vedea, şi sâmbătă, la lucru pe atacantul Pandurilor Cerneţi, care le va fi însă adversar în testul programat tot pe stadionul din Baia de Aramă. În amicalul de miercuri, echipa doljeană a mai punctat prin Nicu Popescu (18 – pen.) şi Alexandru Duriţă (43, 62), în timp ce advesarii au marcat prin Darius Almăjan (26) şi prin fostul atacant al Filiaşului, din tur, Andrei Bălă (54). “Sunem în cantonament la Baia de Aramă, iar amicalul cu Gilortul a fost primul pentru noi, din acest an. A fost un joc disputat şi sunt mulţumit de dăruirea băieţilor”, a spus Luţă. Acesta a mizat pe: Lascu – Orban, Lupu, Istudor, Neacşu – Petcu, Obeanu, Popescu, Georgescu – Duriţă, Pârvuică, iar pe parcurs au mai intrat Iovănescu – Stoichiţioiu, Tănase, Moraru, Mătăsăreanu şi Mitru. În pimul amical al iernii, Gilortul fusese învinsă, sâmbata trecută, cu 2-1, de CSU II Craiova.