duminică, septembrie 29, 2024

Ultima ora

Sport

Cu un pas mai aproape de play-off

Un prim obiectiv îndeplinit pentru echipa masculină de baschet a SCM U Craiova. Băieţii pregătiţi de Oliver Popovic au trecut în etapa, de marţi seara, de pe teren propriu, de Atlassib Sibiu, o contracandidată la calificarea în play-off. Deşi au întâlnit un adversar redutabil al primei ligi de baschet româneşti, craiovenii şi-au adunat forţele pentru a se putea impune în faţa grupării sibiene, conştientizând importanţa partidei în perspectiva accederii în play-off. Formaţia craioveană s-a impus cu scorul de 94-83, la finele unui meci în care oltenii au contat mai mult în debutul partidei şi în ultima parte. Primul sfert a fost controlat categoric de către SCM U Craiova. Gazdele au impus ritmul jocului încă din startul meciului, adjudecându-şi primul sfert la o diferenţă mare de scor, 31-13. A urmat apoi o cădere în al doilea sfert, pe care sibienii l-au câştigat cu 20-14 şi astfel au reuşit să mai reducă din generosul ecart obţinut de olteni în prima parte. După pauză, tot oaspeţii au fost cei care s-au aflat în avantajul în timpul sfertului trei, dar nu îndeajuns încât să preia conducerea pe tabelă. Ultimul sfert a înregistrat o revenire a băieţilor lui Popovic, care şi-au securizat victoria printr-un ultim efort, impunându-se cu 31-30 în ultima structură a meciului. Pentru SCM U Craiova în partida cu Atlassib Sibiu au evoluat: Johnson (18 p.), Burlacu (19 p.), Bureau (5 p.), B. Popescu (15 p.), Hargrove (23 p.), Pilcevic (10 p.), Pantic (4 p.), Negoiţescu, Damian. Prin acest success, craiovenii s-au apropiat şi mai mult de o calificare în play-off, adică o clasare în primele şase, cu cele 31 de puncte pe care le au acum în cont. „Ne dorim enorm de mult să fim în primele şase echipe. Mai sunt trei etape şi fiecare formaţie luptă cu toate forţele să fie în primele şase. Emoţii vom avea mereu pentru că este un sport care provoacă foarte multe palpitaţii, fazele se succed cu repeziciune de la un panou la altul şi orice este posibil. Încă de la primul meci am venit la Craiova să facem un grup profesionist, cu o mentalitate sănătoasă, care să aibă continuitate peste ani”, a declarat Cătălin Burlacu, la finalul meciului cu Sibiu. „Știam că dacă vrem să fim în Top 6 trebuia să câştigăm acest meci, aşa cum am şi reuşit. Cunoşteam deja adversarii şi am încercat să evoluăm mai defensiv, pentru a le bloca elanul”, a spus şi Aaron Johnson. SCM U Craiova mai are de disputat trei jocuri până la finalul sezonului regulat. Următorul meci va fi sâmbătă, în deplasare, la BC Mureş Târgu Mureş.

 

Politica