Ivan, caracter şi conştiinţă de profesionist

Redactia

Craiova de acum, ca pe vremea „Comandantului” Neţoiu! Andrei, obligat să plece la Steaua la fel cum a păţit şi Niculescu să semneze cu Dinamo
La o distanţă de 15 ani şi jumătate istoria se repetă în Bănie. În vara anului 2001, un alt atacant, Claudiu Niculescu, perlă a Știinţei de atunci, era obligat să semneze cu Dinamo la cererea expresă a finanţatorului de atunci Gigi Neţoiu. Acum, nestematul CSU-ului, Andrei Ivan, este supus la aceleaşi practici de actualul finaţator Mihai Rotaru. Dacă atunci Niculescu a ieşit în public în faţa fanilor care protestau în Piaţa Prefecturii şi spunea că nu va pleca iar a doua zi se antrena deja cu formaţia din Ștefan cel Mare, de această dată Ivan a ieşit public la TV şi a anunţat că nu doreşte să plece la Steaua. 
Dacă la acea vreme Niculescu a fost amăgit cu o grămadă de bani, acum Ivan nu poate fi atras de latura financiară. Sunt două cazuri apropiate doar în ceea ce priveşte dorinţa finanţatorilor, iar ca şi atunci şi acum cei doi preşedinţi tac. Viorel Ilinca la acea vreme, un ilustru necunoscut ca şi omologul de acum, cu un alt rol decorativ de supunere în faţa celor care plătesc.
Faţă de Niculescu, oltean get-beget, aflat o vârstă mai înaintată, tânărul Ivan la cei 19 ani dovedeşte caracter deşi nu este de prin locurile noastre.
E drept, Andrei are şi varianta străinătăţii, Espanyol fiind una dintre formaţiile din vest care îl doresc, iar acolo antrenor este Costel Gâlcă cel care l-a avut la naţionala de juniori a României la categoria de vârstă. În aceste condiţii, Ivan conştientizează că un pas făcut spre cea de-a doua formaţie a Barcelonei îi poate oferi mult mai mult decât Steaua. Nu atât din punct de vedere financiar, cât profesional. Tânărul atacant al CSU doreşte să plece ori în străinătate ori să rămână în Bănie. Argumentele sale fiind cât se poate de reale. Și la Steaua şi la Espanyol va juca din postura de rezervă, iar Gâlcă dacă îl doreşte atât de mult îl va introduce poate mai mult în echipă, dar este clar că alta este pregătirea făcută la o formaţie din La Liga şi alta la Steaua, unde la fel ar prinde foarte puţine minute de joc. În atare condiţii, pentru el dacă nu este să fie străinătatea mai bine rămâne la Craiova, unde este clar titular de drept şi poate să se evidenţieze mai bine.      
Puţintelu a venit la CSU
Satelitul echipei din Bănie se antrenează în aceste zile în Parcul Romanescu sub comanda lui Tibi Lung. La pregătirile echipei a doua a Băniei se află şi patru nume noi. Surugiu, Dina şi Neacşa de la CS Podari, dar şi Puţintelu de la Dunărea Calafat. Ultimul jucător a mai fost în discuţii să ajungă în Bănie în urmă cu trei ani atât la FCU cât şi la CSU, dar şi la formaţii ca Dinamo ori CSM Rm. Vâlcea. Mijlocaşul de acoperire calafetean este asemuit ca fizic şi ca joc cu mai celebrul său concitadin Gică Popescu. 
În zilele următoare, se va stabili şi antrenorul care va prelua echipa secundă a Craiovei, între Bogdan Vrăjitoarea şi Mugurel Guşatu. Altfel, astăzi, de la ora 12.00, la Făcăi, satelitul craiovean va întâlni într-un joc amical CS Podari. 
 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol