Noi candidaţi pentru Oltenia aprobaţi de BPN al PNL

Redactia
1 Min Read

După ce în urmă cu o săptămână Biroul Politic Naţional al PNL a validat 3 dintre propunerile de candidaţi ai formaţiunii la funcţia de primar de municipiu reşedinţă de judeţ din Oltenia, respectiv Pavel Badea la Craiova, Daniel Cârjan la Drobeta Turnu Severin şi Marius Bălaşa la Slatina, marţi liberalii au validat şi candidatura lui Octavian Lupulescu la Primăria Târgu Jiu. Astfel, sigurul municipiu reşedinţă de judeţ din Oltenia fără candidat la funcţia de primar din partea PNL rămâne Râmnicu Vâlcea. 

Tot marţi, au fost validate candidaturile la consiile judeţene pentru trei judeţe ale Olteniei. 
Candidaţii sunt Nicolae Giugea – la Dolj, Dan Vâlceanu – la Gorj, Marius Bălu – la Mehedinţi.
Lunea viitoare ar urma să fie validaţi şi alţi candidaţi. 
Vicepreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat că  PNL Mehedinţi are de ieri preşedinte şi nu copreşedinţi în persoana lui Daniel Popescu.

 

Distribuie acest articol