Dicu: „La Motru am ajuns să jucăm pe o omletă”

Redactia

Neplătiţi, de aproape 4 luni, la Motru, mai mulţi jucători vor să se despartă de Minerul în această iarnă

Dacă portarul Dragoş Bănică şi fundaşul Iulian Iclănzan au preferat să meargă la liderul din Liga a IV-a Alba, Mureşul Vinţu de Jos, severineanul Andrei Dicu are de gând să se dedice unei noi profesii, cea de profesor de educaţie fizică şi sport.

“La nivelul Ligii a III-a, şi nu numai, se întâmplă ceva bizar. Sunt probleme cu banii la toate nivelurile, dar noi, jucătorii, suntem trataţi ca nişte sclavi. În scurt timp o sa jucăm ca prin Africa: pe o omletă după meciuri. Cred că mă voi retrage din fotbal şi o să mă dedic activităţii de profesor de sport. Deja nu mai e o mândrie să spui că eşti fotbalist. Mulţi au ajuns să plece în străinătate, să muncească în construcţii, sau la spălat de maşini şi vase, la orice. Doar să muncească, ca să facă un ban şi să-şi întreţină familia. Oficialii cluburilor au aşteptări mari de la jucători, dar noi ce să facem, să ne împrumutăm de bani doar de dragul de a juca fotbal? Asta a ajuns fotbalul românesc. Din păcate e trist, dar adevărat”, a spus fundaşul de 29 de ani, Andrei Dicu.

De-a lungul carierei, acesta a jucat la Minerul Mehedinţi, FC Drobeta, FC Caransebeş şi Naţional Sebiş. Actuala sa echipă, Minerul Motru, ocupă în prezent locul al IX-lea în seria a IV-a a Ligii a III-a.

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol